Partidul Liberal (Ungaria)
Partidul Liberal (în maghiară Szabadelvű Párt) al Regatului Ungariei a fost fondat la 1 martie 1875 de către Kálmán Tisza. Numit și Partidul Libertății, grupul situat la stânga eșichierului politic aduna la un loc mica nobilime și antreprenorii. Partidul și-a avut originea în grupul politic din jurul lui Ferenc Deák, deci în forțele politice maghiare care au aprobat Compromisul austro-ungar. Până în 1905, Partidul Liberal a dat fără întrerupere Ministerpräsident-ul ungar și majoritatea membrilor cabinetului.
Partidul Liberal a susținut o politică orientată spre folosul păturilor superioare ale societății maghiare și nu era interesat nici de democratizarea societății per ansamblu, nici de egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, inclusiv a celorlalte naționalități din țările coroanei maghiare, chiar dacă acestea au reprezentat aproximativ jumătate din totalul populației. A fost mai degrabă partidul maghiarizării. Această politică a fost posibilă prin intermediul unui drept de vot reacționar, care permitea participarea electorală doar părții privilegiate a populației – în 1913, doar 7,7 % din populația totală a Transleithaniei avea drept de vot sau putea ocupa o funcție publică.[1]
István Tisza, fiul lui Kálmán, a preluat partidul ca moștenire politică și a fost vreme de mulți ani, ca tatăl său, Ministerpräsident-ul Țărilor Coroanei Sfântului Ștefan.
În alegerile parlamentare maghiare din ianuarie 1905, Partidul Liberal și-a pierdut majoritatea pentru prima dată de la compromisul din 1867 în favoarea Partidului Independenței, care conducea o coaliție majoritară în dieta de la Budapesta. Acest eveniment a provocat Criza maghiară din 1905. Aproximativ o treime dintre reprezentanții Partidului Liberal loial dualismului au trecut în câmpul coaliției, care astfel avea la dispoziție o majoritate de trei sferturi dintre aleși.[2] Drept urmare partidul s-a dizolvat la 11 aprilie 1906, iar Tisza și László Lukács au fondat în 1910 ca succesor Partidul Muncii Naționale.
Rezultatele alegerilor parlamentare
modificare| Alegeri | Mandate | Procent |
|---|---|---|
| 1875 | 333 | 80,43 % |
| 1878 | 239 | 58 % |
| 1881 | 235 | 57 % |
| 1884 | 234 | 56,52 % |
| 1887 | 263 | 63 % |
| 1892 | 243 | 58,84 % |
| 1896 | 290 | 70,21 % |
| 1901 | 277 | 67,07 % |
| 1905 | 159 | 38,50 % |
Note
modificare- ^ Wolfdieter Bihl: Der Weg zum Zusammenbruch. Österreich-Ungarn unter Karl I.(IV.). In: Erika Weinzierl, Kurt Skalnik (Hrsg.): Österreich 1918-1938: Geschichte der Ersten Republik. Graz/Wien/Köln 1983, Band 1, S. 27-54, hier S. 44.
- ^ Eduard Winkler: Wahlrechtsreformen und Wahlen in Triest 1905-1909. Eine Analyse der politischen Partizipation in einer multinationalen Stadtregion der Habsburgermonarchie. Verlag Oldenbourg, München 2000, ISBN 3-486-56486-2, S. 93f.