Pelaghia din Tars
| Pelaghia din Tars | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | secolul al III-lea d.Hr.  Tarsos, Turcia |
| Decedată | secolul al IV-lea d.Hr. Roma, Imperiul Roman de Apus |
| Venerație | |
| Sărbătoare | 4 mai 8 octombrie |
 Sfinți | |
Modifică date / text  | |
Pelaghia (în greacă Πελαγία; d. începutul secolului al IV-lea), cunoscută ca Pelaghia din Tars și Sfânta Muceniță Pelaghia, (în greacă Πελαγία ἡ Μάρτυς, Pelagía ē Mártys) este o sfântă muceniță creștină legendară care a trăit în orașul Tars din Cilicia (regiune aflată în partea de sud-est a provinciei romane Asia Minor) în timpul domniei împăratului roman Dioclețian (284-305).[1] Inițial, ea era prăznuită pe 8 octombrie, împreună cu Pelaghia Fecioara și cu Pelaghia, care a fost mai înainte desfrânată,[2] ambele din Antiohia și după a căror poveste a fost probabil modelată ulterior povestea ei.[3] În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea ei a fost mutată în cele din urmă pe 4 mai.[4]
.jpg)
Legendă
modificarePotrivit tradiției, Pelaghia era o tânără frumoasă și cu purtări alese. Se spune că fiul adoptiv al împăratului Dioclețian, moștenitorul tronului, s-a îndrăgostit de ea și a vrut să o ia de soție.[1][5] Ea dobândise anterior învățătura creștină de la o slujnică și fusese botezată de episcopul locului, Clinon (Linus), care trăia în ascunzișurile pădurii pentru a se feri de persecuții; astfel a refuzat cererea în căsătorie deoarece jurase să-și păstreze virginitatea și să se dedice lui Hristos.[5] Disperat, fiul lui Dioclețian s-a sinucis.[5] Pelaghia a fost trimisă la Roma de către mama ei păgână, unde Dioclețian i-ar fi cerut să devină soția sa. Ea l-a refuzat, numindu-l nebun. Tulburat de aceste evenimente, Dioclețian a dispus să fie judecată și, văzând că nu-i poate clinti credința creștină, a poruncit să fie aruncată într-un cuptor aprins pentru a arde de vie,[5] iar mirosul de smirnă s-a răspândit în întreaga Romă. În unele versiuni, ea a fost închisă într-un taur de metal, căruia i s-a dat foc. Povestea se încheie cu relatarea că păgânii au trimis patru lei pentru a se hrăni cu oasele ei, dar animalele i-au protejat oasele de vulturi și de ciori până când episcopul creștin Linus le-a putut recupera.[1]
Aspecte istorice
modificarePovestea ei are o bază istorică subțire, deoarece Dioclețian avea o fiică pe nume Valeria, dar niciun fiu - un fapt de o importanță considerabilă pentru istoria domniei lui. Cu toate acestea, el a realizat ultima persecuție majoră a creștinilor din Istoria Romană, iar multe dintre victimele sale au fost într-adevăr arse de vii. Astfel, Pelaghia ar fi putut fi de fapt o martiră a acelor timpuri, chiar dacă în circumstanțe diferite de cele relatate în povestea ulterioară.[necesită citare] Mult mai probabil, comemorările martirei atestate istoric cu numele de Pelaghia în orașul Tars au determinat, probabil, o înfrumusețare a poveștii sale și i s-a atribuit o origine locală.[4]
Constantin cel Mare a construit o biserică pe locul în care, potrivit tradiției, au fost înmormântate moaștele ei.[1]
Note
modificare- ^ a b c d „Virgin Martyr Pelagia of Tarsus, in Asia Minor”, The Orthodox Church in America (Oca.org), accesat în
- ^ el Ἡ Ἁγία Πελαγία ἡ Μάρτυς. (Sinaxarul grecesc) 4 Μαΐου. ΜΕΓΑΣ ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ.
- ^ „St. Pelagia of Tarsus - Saints & Angels”, Catholic Online, accesat în
- ^ a b Kirsch (1911).
- ^ a b c d Emil Preda, Dicționarul sfinților ortodocși, Editura Lucman, București, 2000, p. 240.
Bibliografie
modificare- Kirsch, Johann Peter (), „Pelagia”, Catholic Encyclopedia: An International Work of Reference on the Constitution, Doctrine, Discipline, and History of the Catholic Church, Vol. 11, New York: Robert Appleton Co.