Deschide meniul principal

Pelaghia din Tars

prăznuită pe 8 octombrie, împreună cu Pelaghia Fecioara și cu Pelaghia, care a fost mai înainte desfrânată, {{gr icon}} [http://www
Pelaghia din Tars
Pelagia of Tarsus.jpg
Pelaghia din Tars
Date personale
NăscutăTarsos, Turcia Modificați la Wikidata
DecedatăRoma, Imperiul Roman de Răsărit Modificați la Wikidata
OcupațieMartir Modificați la Wikidata
Venerație
Sărbătoare4 mai  Modificați la Wikidata
Gloriole.svg Sfinți

Pelaghia (în greacă Πελαγία; d. începutul secolului al IV-lea), cunoscută ca Pelaghia din Tars și Sfânta Muceniță Pelaghia (în greacă Πελαγία ἡ Μάρτυς, Pelagía ē Mártys), este o sfântă muceniță creștină legendară care a trăit în orașul Tars din Cilicia (regiune aflată în partea de sud-est a provinciei romane Asia Minor) în timpul domniei împăratului roman Dioclețian (284-305).[1] Inițial, ea era prăznuită pe 8 octombrie, împreună cu Pelaghia Fecioara și cu Pelaghia, care a fost mai înainte desfrânată,[2] ambele din Antiohia și după a căror poveste a fost probabil modelată ulterior povestea ei.[3] În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea ei a fost mutată în cele din urmă pe 4 mai.[4]

LegendăModificare

Potrivit tradiției, Pelaghia era o tânără frumoasă și cu purtări alese. Se spune că fiul împăratului Dioclețian, moștenitorul tronului, s-a îndrăgostit de ea și a vrut să o ia de soție. Ea dobândise anterior învățătura creștină de la o slujnică și fusese botezată de episcopul locului, Clinon, care trăia în ascunzișurile pădurii pentru a se feri de persecuții; astfel a refuzat cererea în căsătorie deoarece jurase să-și păstreze virginitatea și să se dedice lui Hristos.[5] Disperat, fiul lui Dioclețian s-a sinucis.[5] Pelaghia a fost trimisă la Roma de către mama ei păgână, unde Dioclețian i-ar fi cerut să devină soția sa. Ea l-a refuzat, numindu-l nebun. Tulburat de aceste evenimente, Dioclețian a dispus să fie judecată și, văzând că nu-i poate clinti credința creștină, a poruncit să fie aruncată într-un cuptor aprins pentru a arde de vie,[5] iar mirosul de smirnă s-a răspândit în întreaga Romă. În unele versiuni, ea a fost închisă într-un taur de metal, căruia i s-a dat foc. Povestea se încheie cu relatarea că păgânii au trimis patru lei pentru a se hrăni cu oasele ei, dar animalele i-au protejat oasele de vulturi și de ciori până când un episcop creștin le-a putut recupera.

Aspecte istoriceModificare

Povestea ei are o bază istorică subțire, deoarece Dioclețian avea o fiică pe nume Valeria, dar niciun fiu - un fapt de o importanță considerabilă pentru istoria domniei lui. Cu toate acestea, el a realizat ultima persecuție majoră a creștinilor din Istoria Romană, iar multe dintre victimele sale au fost într-adevăr arse de vii. Astfel, Pelaghia ar fi putut fi de fapt o martiră a acelor timpuri, chiar dacă în circumstanțe diferite de cele relatate în povestea ulterioară.[necesită citare] Mult mai probabil, comemorările martirei atestate istoric cu numele de Pelaghia în orașul Tars au determinat, probabil, o înfrumusețare a poveștii sale și i s-a atribuit o origine locală.[4]

Constantin cel Mare a construit o biserică pe locul în care, potrivit tradiției, au fost înmormântate moaștele ei.

NoteModificare

  1. ^ Lives of all saints commemorated on May 4. Retrieved 2010-06-12.
  2. ^ el Ἡ Ἁγία Πελαγία ἡ Μάρτυς. (Sinaxarul grecesc) 4 Μαΐου. ΜΕΓΑΣ ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ.
  3. ^ Saint Pelagia of Tarsus. Retrieved 02/07/2010.
  4. ^ a b Kirsch (1911).
  5. ^ a b c Emil Preda, Dicționarul sfinților ortodocși, Editura Lucman, București, 2000, p. 240.

BibliografieModificare

  • Kirsch, Johann Peter (), „Pelagia”, Catholic Encyclopedia: An International Work of Reference on the Constitution, Doctrine, Discipline, and History of the Catholic Church, Vol. 11, New York: Robert Appleton Co.