Pentatomide

familie de insecte
Pentatomide

Palomena prasina
Clasificare științifică
SupradomeniuBiota
SupraregnEukaryota
RegnAnimalia
SubregnEumetazoa
InfraregnProtostomia
ÎncrengăturăArthropoda
SubîncrengăturăHexapoda
ClasăInsecta
SubclasăPterygota
InfraclasăNeoptera
SupraordinParaneoptera
OrdinHemiptera
SubordinHeteroptera
InfraordinPentatomomorpha
SuprafamiliePentatomoidea
Familie
Pentatomidae[1]
Leach, 1815

Pentatomidele (Pentatomidae), numite popular "ploșnițe de câmp, ploșnițe de pădure, ploșnițe de grădină", este o familie de insecte din ordinul hemipterelor. Se caracterizează prin prezența antenelor cu 5 articole, ca și la scuteleride (Scutelleridae), dar scutelul este triunghiular și nu ajunge cu vârful său la extremitatea abdomenului, însă depășește mijlocul abdomenului, atingând baza membranei hemielitrei. Membrana hemielitrei are numeroase nervuri longitudinale. Este o familie foarte mare, cuprinzând numeroase genuri și specii. Multe specii sunt dăunătoare.[2][3]

Printre speciile mai cunoscute se numără:[2][4][5]

  • Ploșnițele cerealelor (Aelia acuminata și Aelia rostrata) au corpul de formă aproape rombică, cu capul triunghiular, corpul îngustat posterior, culoarea cenușie-roșcată cu dungi în lung. Lungimea 8-10 mm la prima specie, 11-12 mm la o doua specie. Ploșnițele cerealelor sunt mult răspândite și dăunătoare.
  • Eurydema (strechea). Sunt ploșnițele cruciferelor, având mai multe specii: ploșnița albastră a verzei (Eurydema oleracea), de culoare albastră sau verde metalică, aproape neagră cu pete gălbui sau roșcate. Dăunătoare verzei, ridichilor și altor crucifere. Ploșnița roșie a verzei (Eurydema ornata) foarte dăunătoare la crucifere, are culoarea neagră, cu desene frumoase roșii și 6 pete negre pe corselet. De regulă se găsește pe cruciferele spontane.
  • Ploșnița de pădure sau ploșnița castanie (Pentatoma rufipes, sin. Tropicoris rufipes), de 15 mm, de culoare cenușie-brună, cu puncte negre, dese. Vârful corseletului, precum și picioarele sunt de culoare ruginie Specie rău mirositoare, foarte comună.

Subdiviziuni

modificare

Există mai multe subfamilii:

Specii europene

modificare

Speciile europene a acestei familii includ:[6]

  1. ^ Integrated Taxonomic Information System, , accesat în  
  2. ^ a b Mihail A. Ionescu, Matilda Lăcătușu. Entomologie. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971
  3. ^ Béla Kis. Fauna Republicii Socialiste România. Insecta. Volumul VIII. Fascicula 8. Heteroptera. Partea generală și suprafamilia Pentatomoidea. Editura Academiei Republicii Socialiste România. București, 1984
  4. ^ Matilda Lăcătușu, Constantin Pisică. Biologia dăunătorilor animali. Editura Didactică și Pedagogică, București. 1980.
  5. ^ T. Perju. Entomologie agricolă. Editura Didactică și Pedagogică, București. 1983
  6. ^ „Species list in Fauna europaea”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare