Petre Cameniță

militar român
Petre Cameniță
Date personale
Născut1889 Modificați la Wikidata
Decedat1962 (73 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Gradulgeneral-maior  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieAl Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata

Petre Cameniță (n. 15 noiembrie 1889, Poroina Mare, județul Mehedinți – d. 1962) a fost un general român, care a luptat în cele două războaie mondiale.

Educație

modificare

A absolvit Școala Militară de Infanterie în anul 1911[1] și Școala Superioară de Război în anul 1921.

A luat parte la Războiul Balcanic din 1913, la campania din Ungaria din 1919 și la ambele campanii din cel de-al Doilea Război Mondial. A fost înaintat la gradul de colonel la 1 aprilie 1936.[1]

Pe timpul domniei lui Carol al II-lea Colonelul Cameniță fusese prefect de Argeș și patronase execuțiile de legionari din județ.

A fost aghiotant al Regelui Mihai.

Carieră militară

modificare
  • 10 februarie 1938 – Colonel - Prefect al Județului Argeș
  • 1939 -1940 - Director la Direcția Generală a Siguranței și Polițiilor

Colonelul Petre Cameniță a fost însărcinat la 10 septembrie 1940 cu conducerea Direcțiunii Generale a Polițiilor și Siguranței Statului.[2] A fost înaintat la gradul de general de brigadă la 10 mai 1941.[1]

  • 1941 - Comandantul Brigăzii 1-a Grăniceri.
  • 1941 – 1942 - Comandant Adjunct al Diviziei 21.
  • 1942 - Comandantul Diviziei 1-a Infanterie de Gardă.

Generalul de brigadă Petre Cameniță a fost numit pe 19 februarie 1942 în funcția de secretar general al Subsecretariatului de Stat pentru Armata de Uscat.[3] A îndeplinit această funcție și după Lovitura de stat din 23 august 1944, fiindu-i menținută delegația[4] până în 12 septembrie 1944.[5]

  • 19 octombrie 1944 - 2 ianuarie 1945 - Comandantul Diviziei 18 Infanterie.
  • 1945 - Comandantul Corpului 6 Armată.

După instalarea guvernului Petru Groza generalul de divizie Petre Cameniță a fost trecut din oficiu în poziția de rezervă, alături de alți generali, prin decretul nr. 860 din 24 martie 1945, invocându-se legea nr. 166, adoptată prin decretul nr. 768 din 19 martie 1945, pentru „trecerea din oficiu în rezervă a personalului activ al armatei care prisosește peste nevoile de încadrare”.[6]

S-a stins din viață în anul 1962.

Decorații

modificare

A fost decorat cu 13 ordine și medalii militare românești și străine. A primit, printre altele:

  • Ordinul “Steaua României” cu Spade și Panglici de Virtute Militară în grad de ofițer
  • Ordinul “Sfântul Sava”, clasa a III-a.
  1. ^ a b c Decretul Conducătorului Statului Român nr. 1.358 din 9 mai 1941 pentru înălțări în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 109 din 10 mai 1941, partea I-a, p. 2.529.
  2. ^ Decretul Conducătorului Statului Român nr. 3.102 din 10 septembrie 1940 pentru delegație, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 211 din 11 septembrie 1940, partea I-a, p. 5.331.
  3. ^ Decretul Conducătorului Statului nr. 503 din 19 februarie 1942 pentru înaintări în Armata de Uscat, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 44 din 20 februarie 1942, partea I-a, p. 1.145.
  4. ^ Decizia Ministerului de Război nr. 1.423 din 29 august 1944 pentru menținere de delegații, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 211 din 13 septembrie 1944, partea I-a, p. 6.303.
  5. ^ Decizia Ministerului de Război nr. 1.575 din 12 septembrie 1944 pentru delegațiune de secretar general al Secretariatului de Stat al Armatei de Uscat, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 214 din 16 septembrie 1944, partea I-a, p. 6.330.
  6. ^ Decretul regal nr. 860 din 24 martie 1945 pentru treceri în pozițiunea de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXIII, nr. 70 din 26 martie 1945, partea I-a, p. 2.259.