Mihăiță Pleșan

fotbalist român
(Redirecționat de la Pleșan)
Mihăiță Pleșan
Informații generale
Nume complet Mihăiță Păunel Pleșan
Data nașterii (41 de ani)
Locul nașterii Moldova Nouă, România
Înălțime 183 cm
Greutate 77 kg
Post Mijlocaș
Informații despre echipă
Echipa actuală Liber de contract
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
2000-2005 FCU Craiova 67 (13)
2005 Dinamo 12 (2)
2006-2007 FC Timișoara 30 (6)
2007-2009 Steaua București 40 (3)
2009–2010 Steaua II 5 (0)
2010-2013 Nijni Novgorod 36 (2)
2013-2014 CSU Craiova 28 (4)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
2003-2007 România 7 (1)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern la data de 5 noiembrie 2021
# Selecții și goluri la națională până la data de 5 noiembrie 2021

Mihăiță Pleșan (n. 19 februarie 1983, Moldova Nouă, România) este un fotbalist român retras din activitate.

Unul dintre tinerele talente ale fotbalului românesc, Mihăiță Pleșan s-a evidențiat la FC Universitatea Craiova, echipă cu care a debutat în prima divizie. S-a transferat la Steaua de la FC Timișoara, în vara anului 2007, după ce evoluase deja în două partide de campionat cu timișorenii. Ghinionul a făcut să se accidenteze în al treilea meci disputat pentru Steaua, o fractură împiedicându-l să joace până în ianuarie 2008. A mai evoluat pentru FC Universitatea Craiova, Dinamo București și FC Timișoara.

Punctul culminant al carierei sale internaționale a fost golul marcat în amicalul România-Germania, disputat în aprilie 2004 pe stadionul Giulești. A început o cursă de la mijlocul terenului, a driblat toți fundașii adverși și a marcat primul gol al partidei câștigate de România cu 5-1,[1] gol ales ca fiind cel mai frumos al zilei de către Eurosport.[2] A urmat transferul la Dinamo București unde nu a reușit să convingă și nu a prins decât 12 meciuri. Dorit cu insistență de Gheorghe Hagi, acesta a acceptat propunerea de transfer la FC Timișoara. Din nefericire pentru el, a fost mai mult accidentat și nu a reușit să prindă decât 30 meciuri în 2 sezoane. După un început de sezon 2007 în forță, Gheorghe Hagi reușește să-l aducă la Steaua București pentru care a evoluat până în iunie 2010.

Pleșan nu a fost un jucător pe placul suporterilor din Ghencea, din cauza accidentărilor sale dese și de lungă durată, și a intrat în conflict cu aceștia.

În vara anului 2010 a fost aproape de un transfer la echipa franceză AC Arles-Avignon, dar înțelegerea a picat în ultimul moment. A acceptat apoi oferta venită din partea formației ruse de ligă secundă Volga Nijni Novgorod cu care a semnat un contract pentru două sezoane.

Gol la națională

modificare
# Dată Stadion Adversar Scor Rezultat Competiție
1 28 aprilie 2004 Stadionul Giulești București, România   Germania 1–0 5–1 Amical

Performanțe internaționale

modificare

A jucat pentru Steaua București în grupele UEFA Champions League, contabilizând un meci în această competiție.

  1. ^ „5-1 cu Germania, ce echipa trasnita avem!”, Gazeta de Sud, , accesat în  
  2. ^ „Universitatea Craiova”, Universitateacraiova.ro, , arhivat din original la , accesat în