Portal:Trenuri
Portal Trenuri
Un tren consistă din mai multe vehicule pe șine conectate între ele, capabile să transporte marfă sau călători pe o rută prestabilită. Calea pe care merg poate fi o șină convențională, dar poate fi și monoșină sau maglev. Tracțiunea este de cele mai multe ori asigurată de o locomotivă, fie ea cu aburi, diesel sau electrică.
Trenurile sunt clasificate după mai multe criterii, cel mai cunoscute fiind trenurile de marfă și de pasageri.
Articolul săptămânii
O cale ferată transcontinentală este o rețea contiguă de linii de cale ferată care traversează un continent cu terminale pe coastele unor mări diferite sau la limite diferite ale continentului. Aceste rețele se pot întinde pe liniile unei singure căi ferate, sau pot fi controlate de multiple companii feroviare pe o rută continuă. Deși Europa este traversată de numeroase căi ferate, cele europene nu sunt de obicei numite „transcontinentale”, cu excepția, poate, a liniei istorice Orient Express.
Căile ferate transcontinentale au contribuit la deschiderea regiunilor interioare nepopulate ale continentelor pentru explorare și colonizare, ceea ce altfel nu ar fi fost realizabil. În numeroase cazuri, ele formează coloana vertebrală a rețelelor de transport de pasageri și de marfă.
În Statele Unite ale Americii, un șir de căi ferate transcontinentale construite în ultima treime a secolului al XIX-lea au format o rețea națională de transport ce lega întreaga țară pe calea ferată. Prima dintre acestea, „Calea Ferată a Pacificului”, de 3103 km, a fost construită de către Central Pacific Railroad și Union Pacific Railroad pentru a lega Golful San Francisco la Oakland, California cu rețeaua națională existentă în est, la Council Bluffs, Iowa/Omaha, Nebraska, formând prima cale ferată transcontinentală din lume la deschiderea ei în 1869. Construcția a fost făcută posibilă de Guvernul SUA prin Legile Căii Ferate a Pacificului din 1862, 1864 și 1867.
Articole de calitate
John Bull este o locomotivă cu aburi de fabricație britanică, ce a funcționat în Statele Unite. A fost pusă în funcțiune pentru prima oară în ziua de 15 septembrie 1831, iar în 1981, când a fost repusă în funcțiune de Institutul Smithsonian a devenit cea mai veche locomotivă cu aburi funcțională din lume. Construită de Robert Stephenson and Company, John Bull a fost achiziționată de Camden and Amboy Railroad, companie care a operat pe prima cale ferată din statul New Jersey, și care i-a dat lui John Bull numărul 1, botezând-o „Stevens”. C&A a utilizat locomotiva intensiv între 1833 și 1866, când a fost scoasă din funcțiune și garată.
După ce activele C&A au fost achiziționate în 1871 de Pennsylvania Railroad, PRR a recondiționat locomotiva și a pus-o în funcțiune de câteva ori pentru diverse expoziții: a fost pornită pentru Expoziția Centenară din 1876 și apoi pentru National Railway Appliance Exhibition în 1883. În 1884, locomotiva a fost cumpărată de Smithsonian Institution și a devenit primul mare exponat din domeniul industriei în acest muzeu.
În 1939 angajații de la atelierele PRR din Altoona, Pennsylvania au construit o replică funcțională a locomotivei pentru alte expoziții, întrucât Smithsonian a dorit păstrarea locomotivei originale într-un mediu mai controlat. După ce a rămas expusă timp de 42 de ani, Smithsonian a comemorat aniversarea în 1981 a 150 de ani de la construirea ei repunând-o în funcțiune și făcând astfel din ea cea mai veche locomotivă cu aburi funcțională din lume. Astăzi, John Bull este din nou expusă la Muzeul Național de Istorie Americană de la Smithsonian în Washington, D.C. Replica este și ea conservată la Muzeul Căilor Ferate din Pennsylvania.
Lucruri pe care le poți face
Puteți începe unul din articolele cerute din domeniul căilor ferate:
- Gara Tokyo (ja/en)
- Gara Ueno (ja/en)
- Gara Shinagawa (ja/en)
- Gara Shinjuku (ja/en)
- Gara Ikebukuro (ja/en)
- Gara Ginza (ja/en)
- Gara Roppongi (ja/en)
- Gara Akihabara (ja/en)
- Gara Asakusa (ja/en)
- Gara Ebisu (ja/en)
- Gara Kagurazaka (ja/en)
- Gara Nihombashi (ja/en)
- Gara Yokohama (ja/en)
Portaluri asemănătoare
Imaginea săptămânii
Categorii
Știați că...
- În rafinării au existat locomotive cu abur fără focar, ce erau încărcate cu abur de la o centrală externă?
- Viaductul Caracău de pe linia ferată Miercurea Ciuc - Ghimeș, este unul dintre cele mai mari viaducte din România?
- Primele căi ferate cu adevărat moderne au apărut în Anglia? În această țară a fost creat un sistem de canale și drumuri necesare în primul rând transportului de cărbune. În 1776, în Anglia existau deja căi ferate construite din șine de fontă pe traverse de lemn.
- Prima cale ferată publică din lume a fost inaugurată în 1825 și a funcționat până în 1827? Avea 53 km și unea Stockton-on-Tees cu Darlington. Primul tren de călători din lume este pus în funcțiune la 16 noiembrie 1830, între Liverpool și Manchester.
Alte Portale
Pagina principală | Bun venit | Căutare | Manual de stil | Comunitate | Ajutor | Contact Căutare · Index · Cuprins · Categorii · Articole · Fișiere · Formate · Utilizatori · MediaWiki · Wikipedia · Pagini de Ajutor · Portaluri · Proiecte · Întreținere · Servicii · Unelte · Distincții
|