Clementine de Orléans
.svg){kind=small}
Clémentine de Orléans (franceză Marie Clémentine Léopoldine Caroline Clotilde d'Orléans) (3 iunie 1817 – 16 februarie 1907), prințesă de Saxa-Coburg și Gotha, a fost al șaselea copil din zece și cea mai mică fiică a regelui Ludovic-Filip al Franței și a reginei Maria Amalia a celor Două Sicilii. A fost mama țarului Ferdinand I al Bulgariei.
Primii ani modificare
.jpg)
Marie Clémentine Léopoldine Caroline Clotilde de Orléans, numită Mademoiselle de Beaujolais, s-a născut la 3 iunie 1817 la Castelul Neuilly, în Neuilly-sur-Seine, Franța, curând după Restaurația Bourbonilor. A devenit o prințesă regală, Prințesă de Orléans,[4] după ascensiunea la tron a tatălui ei în 1830.
Istoricul radical Jules Michelet i-a predat istorie Clementinei, care și-a petrecut orele glorificând Revoluția franceză elevei sale.[5]
Căsătorie modificare
În 1836, existau zvonuri că prințesa Clémentine se va căsători cu verișorul ei, Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii, după ce va trece perioada lui de doliu după soție.[6]
Regele Leopold al II-lea al Belgiei a organizat căsătoria Clementinei cu Prințul August de Saxa-Coburg-Kohary, care era strâns conectat cu casele regale ale Portugaliei, Spaniei, Belgiei, Braziliei, Mexicului și Austro-Ungariei. August era al doilea fiu al Prințului Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha și a soției acestuia, Maria Antonia Koháry.
Verișorul lui August, Albert, se căsătorise cu regina Victoria și devenise Prinț Consort în Regatul Unit.
Contractul de căsătorie dintre Clémentine și August a fost semnat la Viena la 24 februarie 1843 de ambasadorul francez Charles Joseph, conte de Flahaut, reprezentând-o pe Clémentine și ambasadorul belgian baronul O'Sullivan, reprezentându-l pe August.[7]
La 20 aprilie 1843, Prințesa Clémentine s-a căsătorit cu Prințul August la Castelul Saint-Cloud, în prezența a multor membri ai regalității europene.[8] Cuplul a avut cinci copii:
| Nume | Naștere | Deces | Note |
|---|---|---|---|
| Prințul Filip de Saxa-Coburg și Gotha | 28 martie 1844 | 3 iulie 1921 | căsătorit cu verișoara lui, Prințesa Louise, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei, la 4 februarie 1875; au avut copii |
| Prințul Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary | 8 august 1845 | 14 septembrie 1907 | căsătorit cu Leopoldina a Braziliei, fiica mai mică a împăratului Pedro al II-lea al Braziliei, la 15 decembrie 1864; au avut copii |
| Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha | 1846 | 1927 | căsătorită cu Arhiducele Joseph Karl de Austria, Palatin al Ungariei, la 12 mai 1864; au avut copii |
| Prințesa Amalie de Saxa-Coburg și Gotha | 1848 | 1894 | căsătorită cu Ducele Maximilian Emanuel de Bavaria, fratele mai mic al împărătesei Elisabeta de Austria; au avut copii |
| Ferdinand, Țar al Bulgariei | 26 februarie 1861 | 10 septembrie 1948 | căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Bourbon-Parma, fiica lui Robert I de Parma, la 20 aprilie 1893; au avut copii |
Revoluția franceză de la 1848 a dus la sfârșitul domniei tatălui ei și prințesa a părăsit Franța împreună cu tatăl ei și mulți membri ai familiei regale. S-a instalat în Anglia, apoi la Cobourg și în cele din urmă la Viena, unde soțul ei era ofițer.
August a murit în 1881 iar Clémentine nu s-a recăsătorit.
Realizând că nu va fi niciodată regină, Clémentine și-a îndreptat eforturile pentru a-l instala în Ferdinand, copilul ei favorit, ideea că fiind descendent direct nu numai al lui Ludovic Filip dar și al Regelui-Soare, merită să devină rege. Clémentine s-a asigurat că Ferdinand este bine educat; el vorbea fluent câteva limbi străine și era pasionat de științele naturale și natură.[9]
Clémentine a făcut lobby pentru alegerea fiului ei ca Prinț al Bulgariei.[10]
Clémentine în Bulgaria modificare
Clementine și-a urmat fiul în Bulgaria, undea ea a devenit o persoană importantă ca mamă a suveranului. Extrem de bogată, Clémentine s-a făcut populară în țara adoptivă folosindu-și banii inclusiv donând 4 milioane franci pentru finalizarea unei căi ferate care lega Bulgaria de rețeaua feroviară din Europa.[11]
Se consideră că ea a avut un impact pozitiv în societatea bulgară; a finanțat mai multe clădiri și instituții cum ar fi școala pentru orbi și spitalul Klimentinskata și a fost fondatoarea Crucii Roșii bulgare.
De asemenea, Clémentine și-a câștigat reputația pentru disprețul și trufia față de oricine care nu avea sânge regal, deși ea a surprins mulți observatori cu farmec și umorul bun.[12] Prietenă a reginei Victoria, Clémentine lua prânzul cu Victoria, în particular la Coburg când regina își vizita rudele germane.[13]
Clémentine a căutat o mireasă potrivită pentru Ferdinand și se spune că era nerăbdătoare să aranjeze căsătoria dintre Ferdinand și Prințesa Hélène de Orléans, fiica contelui de Paris însă Prințesa Hélène a refuzat.[14] În cele din urmă, fiul ei s-a căsătorit cu Maria-Luiza de Bourbon-Parma, fiica cea mare a lui Robert I, Duce de Parma și a Prințesei Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii.
În februarie 1896, Clémentine "a rupt relațiile" cu Ferdinand după ce acesta a acceptat ca fiul său cel mare, Boris să fie botezat ortodox..[15] În 1899, nora ei a murit în urma complicațiilor după nașterea fiicei ei, Nadejda, iar Clémentine și-a asumat responsabilitatea educării copiilor.
Odată cu trecerea timpului, auzul ei s-a deteriorat și a devenit dependentă de enormul ei cornet acustic. Cu toate acestea, chiar și la 80 de ani, adesea Clémentine călătorea la Paris pentru a studia ultima modă.[14]
După ce l-a văzut pe Ferdinand recunoscut internațional ca Prinț al Bulgariei, Clémentine a murit cu un an înainte ca visul ei de a-l vedea instalat ca monarh s-a împlinit.
Clémentine a murit la Viena la 16 februarie 1907, la vârsta de 89 de ani. Influența ei asupra lui Ferdinand era atât de pronunțată încât oamenii au început să prezică căderea lui. A fost înmormântată la Coburg, cu o inscripție compusă de Ferdinand după instalarea lui ca țar în 1908: "Fiică de rege, nu regină ea însăși dar mamă de rege."[16]
Arbore genealogic modificare
Note modificare
- ^ „Clementine de Orléans”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ RKDartists, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ By an ordinance he signed on 13 august 1830, Louis Philippe I, King of the French, defined the manner in which his children, as well as his sister, would continue to bear the name and arms of Orléans:
- Ordonnance du roi qui détermine les noms et titres des princes et princesses de la famille royale.
- LOUIS PHILIPPE ROI DES FRANÇAIS, à tous présens et à venir, salut.
- Notre avènement à la couronne ayant rendu nécessaire de déterminer les noms et les titres que devaient porter à l'avenir les princes et princesses nos enfans, ainsi que notre bien-aimée sœur,
- Nous avons ordonné et ordonnons ce qui suit :
- Les princes et princesses nos bien-aimés enfans, ainsi que notre bien-aimée sœur, continueront à porter le nom et les armes d'Orléans.
- Notre bien-aimé fils aîné, le duc de Chartres, portera, comme prince royal, le titre de duc d'Orléans.
- Nos bien-aimés fils puînés conserveront les titres qu'ils ont portés jusqu'à ce jour.
- Nos bien-aimées filles et notre bien-aimée sœur ne porteront d'autre titre que celui de princesses d'Orléans, en se distinguant entre elles par leurs prénoms.
- Il sera fait, en conséquence, sur les registres de l'état civil de la Maison royale, dans les archives de la Chambre des Pairs, toutes les rectifications qui résultent des dispositions ci-dessus [...]
- ^ Mansel, p. 311
- ^ The Sydney Gazette and New South Wales Advertiser, "From the Latest London Papers", 13 September 1836, p. 3
- ^ Courier (Hobart), "Isle of France", 15 September 1843, p. 4
- ^ Court and Lady's Magazine, Monthly Critic and Museum, "MARRIAGE OF H.R.H. THE PRINCESS CLEMENTINE of ORLEANS, TO PRINCE AUGUSTUS OF SAXE-COBURG GOTHA", June 1843, p. 110
- ^ Ilchev, I., Kolev, V. & Yanchev, V., p. 55.
- ^ Constant, pp. 41–43, 54
- ^ Constant, pp. 107–108
- ^ Radziwell, p. 137.
- ^ The Times, "The Queen at Coburg", 24 April 1894, p. 5
- ^ a b The London Journal, "Princess Clementine of Orleans", 8 July 1893, p. 11
- ^ The Brisbane Courier, "Baptism of Prince Boris", 8 February 1896, p. 5
- ^ Constant, p. 207