Proces (lingvistică)
În lingvistică, noțiunea de proces ține de semantica verbului. Interpretarea ei este controversată.
Concepții despre noțiunea de proces
modificareConform concepției celei mai largi, adoptată de unii lingviști, procesul cuprinde tot ceea ce poate exprima conținutul unui verb[1]. Este, de pildă, concepția lui Constantinescu-Dobridor 1998, după care procesul include acțiunea, starea, existența, evoluția, dezvoltarea, desfășurarea pe care le poate exprima verbul[2]. În această concepție, procesul este trăsătura semantică cea mai importantă a verbului, legată de timpul, de aspectul și de modul de acțiune verbale, adică de desfășurarea în timp a acțiunilor, stărilor, evenimentelor, și de gradul lor de realizare[3]. Unii autori aplică noțiunea de proces și substantivelor derivate de la verbe cu sufixe procesuale, de exemplu ro -izare (conștientizare)[4], sau en -ing (the singing „cântatul”)[5].
În altă concepție, noțiunea de proces este redusă la două categorii: procese statice și procese dinamice. Un proces static este o secvență de stări uniforme, iar unul dinamic – o secvență de stări eterogene. Verbe ca a fugi, a muri sau a (se) rostogoli sunt dinamice, pe când a avea, a iubi, a ști sunt statice. Diferența dintre procesele statice și cele dinamice joacă un rol important în gramatica multor limbi. De pildă, în limba engleză există între ele diferențe ca[6]:
- Verbele dinamice pot avea formă continuă (ex. John is running „John fuge” = este în curs de a fugi), dar cele statice nu pot avea o asemenea formă, ex. *John is knowing the answer „*John este în curs de a ști răspunsul”[7].
- Verbe ca to force „a sili” pot subordona verbe dinamice (I forced John to run „L-am silit pe John să fugă”), dar nu și verbe statice: *I forced John to know the answer „*L-am silit pe John să știe răspunsul”.
- Verbele dinamice au formă de imperativ (Run! „Fugi!”), dar cele statice nu au: *Know the answer!
Într-o concepție și mai restrictivă, procesul este o trăsătură semantică bazată pe modul de acțiune durativ, adică numai cea a verbelor care exprimă acțiuni care se desfășoară într-o perioadă de timp. Clasa aceasta de verbe se circumscrie prin posibilitatea asocierii numai cu adverbe și grupuri prepoziționale exprimând durata (ex. construiește o casă în timp de o lună, învață o poezie de la ora 5 la ora 7), nu și cu adverbe și grupuri prepoziționale care exprimă o acțiune momentană: *construiește o casă la ora 7 fix. Astfel, verbele care exprimă un proces se opun celor momentane, instantanee[4].
Iarăși altă concepție consideră verbe de proces numai pe cele dinamice, pe care le împarte în verbe de proces propriu-zise și verbe de acțiune-proces. Cele dintâi se caracterizează prin lipsa vreunui agent, de exemplu a se naște sau a se usca, iar cele din urmă prin faptul că exprimă acțiuni efectuate de un agent, precum a dansa, a alerga, a repara[8].
După filozoful Zeno Vendler (1900–2004), verbele de proces se opun celor de stare[9]. Dubois 2002 precizează că verbele de proces exprimă o acțiune realizată de subiectul propoziției, fie tranzitive sau intranzitive: a alerga, a citi, a mânca etc. Acestea se opun verbelor de stare, ca intranzitivele a fi, a semăna, a părea etc., sau tranzitivelor care exprimă rezultatul unui proces, precum a ști[10].
Într-o concepție și mai restrictivă, verbe de proces, numite și de eveniment, sunt numai cele fără agent, care se opun și verbelor de stare, și celor de acțiune[11]. Prin urmare, verbe de proces ar fi cele intranzitive ca a înflori, a crește, a se ridica etc.[12].
Note
modificare- ^ Cf. Dubois 2002, p. 380, fără numirea unor lingviști.
- ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul proces.
- ^ Bidu-Vrănceanu 1997, p. 384-385.
- ^ a b Bidu-Vrănceanu 1997, p. 384-385, fără numirea unor autori.
- ^ Eifring și Theil 2005, cap. 2, p. 18.
- ^ Eifring și Theil 2005, cap. 2, p. 21.
- ^ Asteriscul (*) indică un fapt de limbă incorect din punctul de vedere al gramaticii.
- ^ W. L. Chafe 1970, apud Bidu-Vrănceanu 1997, p. 384.
- ^ Crystal 2008, p. 388.
- ^ Dubois 2002, p. 380.
- ^ S. C. Dik 1987, J. F. Le Ny, 1989, S. Baudet 1990, apud Bidu-Vrănceanu 1997, p. 385.
- ^ Bussmann 1998, p. 947.
Bibliografie
modificare- Bidu-Vrănceanu, Angela et al., Dicționar general de științe. Științe ale limbii, București, Editura științifică, 1997, ISBN 973-440229-3 (accesat la 12 august 2022)
- en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics Arhivat în , la Wayback Machine. (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 12 august 2022)
- Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (DTL) (accesat la 12 august 2022)
- en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 12 august 2022)
- fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002 (accesat la 12 august 2022)
- en Eifring, Halvor și Theil, Rolf, Linguistics for Students of Asian and African Languages (Lingvistică pentru studenții în limbi asiatice și africane), Universitatea din Oslo, 2005 (accesat la 12 august 2022)