Wikipedia

Profeția Papilor

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Profeția Papilor (latină Prophetia Sancti Malachiae Archiepiscopi, de Summis Pontificibus) este o serie de 112 fraze scurte și codificate prin care se dorea prezicerea succesiunii papilor.

Partea finală a profeției

Prezentare generală

modificare

Conform tradiției nefondate, dar larg răspândite, prin anul 1140, Sfântul Malachia ar fi profetizat succesiunea pontifilor romani tercin și episcop primat al Irlandei. A trăit între 1094-1148 și a fost un energic reformator, mai ales al mănăstirilor. A murit la Clairvaux, asistat de sf. Bernard, care-l cunoscuse în timpul unei călătorii la Roma, în 1139, de unde s-a întors în patrie ca legat (nunțiu) al Sfântului Scaun. Lui Malachia îi este atribuită Profeția asupra papilor, de la Celestin al II-lea până la sfârșitul lumii, profeție în care fiecare papă este desemnat cu un scurt motto (în total 112 mottouri latine, descriu 112 papi care s-au succedat pe scaunul lui Petru de la 1144 și continuă „până la sfârșitul lumii”). Această operă este clar apocrifă și este redactată – foarte probabil – pe la jumătatea secolului al XVI-lea. A fost publicată pentru prima oară în 1595 de călugărul benedictin Arnold Wion, care a introdus aceste mottouri profetice în opera sa „Lignum vitae”, publicată la Veneția.

Această profeție temută și discutată n-a apărut întotdeauna precisă în oferirea unui raport clar între mottou și relativul papă. Cu toate acestea, cu destulă răbdare și efort interpretativ, se poate încerca o identificare între mottouri și papii cărora le sunt aplicate.

În realitate aceste profeții au fost compilate de Alfonso Ceccarelli cu scopul de a influența pe cardinalii electori, participanți la Conclavul din 1590. În viziunea lui Alfonso, aceste profeții trebuiau să îl favorizeze pe Cardinalul Simoncelli, născut la Orvieto (Urbs vetus), și, într-adevăr, mottoul succesorului papei Urban al VII-lea este: „De antiquitate Urbis”, doar atât că a fost ales Niccolò Sfrondati din Cremona, dar și aceasta tot antică.

Nu este lipsită de interes nici precizarea că mulți cercetători găsesc prognosticul asupra lui Petru al II-lea (sau „Romanul”) drept un adaos din sec. al XVIII-lea, prin urmare total lipsit de valoare previzionară.

Profeții

modificare

Rămânând strict la ceea ce oferă „Lignum vitae”, mottourile sunt:

Profețiile anterioare publicării lor în Lignum vitae

modificare
  • 1 – Ex Castro Tiberi (Din Castel de pe Tevere) – Celestin al II-lea (8 oct. 1143 – 8 mart. 1144)

Mottoul se referă la locul natal al acestui papă: Guido din Castello, nativ din Castello di S.Felicita al Tiferno în Toscana, în acele vremuri un mic târg situat pe malul fluviului Tevere.

Acest mottou prezintă două explicații posibile: termenul „inimicus” ar fi o aluzie clară la numele de mirean al acestui papă, bologhezul Gerardo Caccianemici, iar termenul „expulsus” s-ar referi la pontificatul său zbuciumat: constituirea unei republici democratice pe teritoriul roman a dus la îndepărtarea puterii civile de curtea pontificală de la Roma. Într-adevăr, aorifeii acestei republici l-au detronizat pe papă de puterea temporală și l-au izgonit din Roma. În felul acesta mottoul s-ar referi și la sfârșitul brutal al acestui papă, care a murit lovit cu o piatră în timp ce era expulzat din Campidoglio.

Pietro Pignatelli, ales papă în aceeași zi în care a murit Lucio al II-lea, era nativ dintr-un mic sătuc din preajma orașului Pisa, Montemagno. Astfel, mottoul se referă explicit la orginile acestui papă.

Papa Anastasiu al IV-lea avea nume ca mirean Corrado Suburri și a fost mult timp abatele mănăstirii Sfântul Rudo.

Adrian al IV-lea, cu numele de mirean Niccolò Breaksper, născut în Anglia, la Sant'Albano, a murit la Anagni. Mottoul, de altfel foarte obscur, ar face aluzie la originile sale britanice.

Gregorio Conti a fost Cardinal de S. Vittore, renumit carcerier roman.

Tatăl lui Rolando (Orlando) Papero Bandinelli se numea Ranuccio. Majoritatea interpreților afirmă simplu că până în prezent nu s-au găsit explicații plauzibile acestui motto; aluzia însă pare a fi legată de nume: Papero (rață), în latină „anser”: astfel pare să aibă unul din următoarele două sensuri: „din rață paznic” sau, legat de numele tatălui (broscuță) (=cele din paza raței).

Guido da Crema a fost mult timp Cardinal în S. Maria în Trastevere (Transtibertina).

Ubaldo Allucignoli era Cardinal de Ostia în momentul când a fost ales papă. Astfel este evident că mottoul cu care este desemnat face aluzie atât la numele lui de mirean (Allucignoli) cât și la numele lui pontifical și, nu în ultimul rând, la orașul Ostia, unde fusese Cardinal înainte de a fi ales papă.

provenea din întinsa regiune cunoscută odinioară cu numele de câmpia Panonică – Ungaria de azi; mulți ani a fost Cardinal de Tuscolo (Tusciae).

Uberto Crivelli avea în propria stemă un porc (sus, lat.). Cuvântul „cribo” face aluzie evidentă la prenumele său de mirean: Crivelli.

Cuvântul „ensis” face trimitere la stema sa pontificală pe care apare clar o sabie (ensis). Termenul „Laurentii” pare cu toată probabilitatea să se refere la faptul că, mai înainte de a fi ales papă, Alberto de Morra fusese Cardinal de S. Lorenzo in Lucina; sunt însă dubii cu privire la interpretarea corectă a acestui termen.

Paul Scolari, Episcop de Palestrina; mottoul, foarte simplu, pare să facă referință explicită la prenumele lui de mirean.

Giacinto Orsini din „Casata dei Borbone”; încă nu au fost propuneri acceptabile pentru acest motto: sunt însă interpreți care, fără să aducă motivații valabile în susținerea tezei lor, consideră că fraza ar face aluzii la faptul că Giacinto Orsini, în momentul alegerii sale ca papă, nu era decât un simplu diacon.

Giovanni Loterio dei conti di Tuscolo da Segni, numele lui de mirean. Mottoul pare destul de evident.

Cencio Savelli, în momentul alegerii era canonic în Lateran. Aceasta pare să fie unica semnificație plauzibilă atribuită lui de profeția lui Malachia.

Ugolino dei Conti di Segni, cardinal de Ostia (ostiensis), după alegera sa a adoptat în propria stemă pontificală stema familiei sale: un scut pe care tronează o uriașă acvilă (avis).

Goffredo Castiglioni di Milano, Episcop de Sabina: și în acest caz referința este la stema papală: un leu.

Sinibaldo Fieschi, care venea din familia nobilă a conților (comes) de Fieschi, a fost făcut cardinal în San Lorenzo in Lucina (Laurentius), de către papa Grigore al IX-lea. Posibil ca această interpretare să pară puțin forțată, însă tot atât de probabil apare ca singura plauzibilă.

Rinaldo dei Conti di Segni, înainte de a fi papă a fost cardinal de Ostia.

Jacques Pantaleon (Giacomo Troyes Pantaleone), nativ din regiunea franceză Champagne în momentul alegerii Patriarh al Ierusalimului; a fost ales papă înainte de a fi numit Cardinal.

Guy Folquois (Guido le Gros de Saint Gilles): în stema pontificală a lui Clement al IV-lea era reprezentată o acvilă care ținea strâns în ghiare un dragon imens. Interpretarea însă este destul de dubioasă și controversată: după părerea multor istorici adevărata stemă a acestui papă nu avea decât crini. În acest caz nu mai sunt explicații plauzibile cu privire la semnificația mottoului.

Tebaldo Visconti din Piacenza este desemnat de profeția lui Malachia ca „omul/bărbatul șarpelui” (anguineus vir); printre stemele pontificale există și una, atribuită papei Grigore al X-lea, care are în prim plan un șarpe. Totuși sunt multe dubii și neclarități cu privirea la aspectul real al stemei acestui pontif. Din această cauză sunt și unii interpreți care consideră că aluzia din motto ar fi la tergiversata alegere a acestui papă, contrasemnată de trecerea la conclavul actual.

Pierre de Tarantasie de origine franceză (gallus), în pofida doar a celor cinci luni de pontificat, Inocențiu al V-lea și-a câștigat renumele de cinstit, coerent „om al bisericii” și un excelent predicator (concionator).

Ca și pentru Inocențiu al IV-lea, termenul „comes” este considerat ca aluzie la familia natală a lui Ottobono Fieschi, care însă a murit mai înainte de a fi încoronat papă. Unii interpreți consideră că termenul „bonus” cu care este desemnat acest papă este mai degrabă o ironie, ținând cont că până și Dante îl plasează în Infern.

Pietro di Giuliani (Pietro Ispano), medic și filosof de mare renume, înainte de alegere, Cardinal de Tuscolo. În mottoul care-l desemnează este ascuns sensul termenului „piscator”. Într-adevăr, numele lui de botez era Petru, la fel cu acela al faimosului „pescar”, primul papă al Bisericii Catolice.

În stema lui Giovanni Gaetano Orsini (Giangaetano Corsini) trona o roză (un trandafir). Profeția îl mai desemnează și „compositus” făcând în felul acesta trimitere la truda sa neobosită și la încercările sale repetate de a pune capăt Marii Schisme și a reface unitatea Creștinismului.

Simone di Brion, canonic și trezorier de Saint Martin du Toursin, Franța. În stema lui erau reprezentați câțiva crini, la care că mottoul face vag aluzie. În complex însă, acestei fraze nu-i este atribuită nicio semnificație precisă, clară.

Jacopo Savelli avea în stema pontificală doi lei înconjurați de trandafiri.

Mottoul relativ la Gerolamo Masci, de la Ascoli Piceno nu este destul de clar. Singura semnificație plauzibilă care i-ar putea fi atribuită este aceea referitoare la orașul său natal: Ascoli Piceno (picus).

Acest mottou pare să fie destul de explicit: Pietro da Morrone a fost eremit și fondatorul Ordinului (călugărilor) Celestini.

Mottoul se referă la numele de botez al acestui papă: Benedetto Gaetani (benedictione) ca de altfel și la stema sa de pontif pe care sunt reproduse valuri (unde) marine.

Nicolò Bacca-Sini născut la Patara (patarens), aproape de Treviso și aparținea ordinului religios al predicatorilor (concionator). Termenul de „concionator”, așadar, face aluzie într-un anume fel atât la proveniența sa din Ordinul Predicatorilor cât și la activitatea sa personală de predicator.

Termenul „fascis” face trimitere la stema pontificală a lui Bertrand di Goth formată din 7 fâșii paralele. Pe timpul pontificatului său sediul popilor a fost transferat de la Roma în Franța, la Avignone (aquitanicis).

Mottoul pare să fie destul de criptic, pare însă că face trimitere într-un anume fel la originile umile ale lui Jacques-Arnaud d’Eurse, fiul unui modest cizmar.

Pietro Rinalducci, originario di Corvaro (sau Corsaro / corvus) ca antipapă a fost printre cei mai de seamă exponenți ai schismei papale, contribuind cu atitudinea sa la radicalizarea contrastelor din sânul Bisericii (schismaticus).

Jacques Fournier, a fost ales papă pe când era abate la mănăstirea de la Fontanafredda (apa rece).

Pierre Roger di Beaufort a fost episcop de Arras (atrebatesi); pe stema lui figurau 6 trandafiri (roze).

În emblema lui Etienne (Ștefan) Aubert erau reprezentați 6 munți. În momentul alegerii sale ca papă era Cardinal al (sfinților) Santi Giovanni e Paul, la acea vreme titlul avea supranumele de „Pammacchio”.

Guillaume (Guglielmo) Grimoard era francez (gallus) iar înainte de a deveni papă a fost Nunțiu (comes) la curtea conților Visconti din Milano.

Pierre Roger de Beaufort, nepot al papei Clement al VI-lea, în momentul alegerii era Cardinal de Santa Maria Nuova (Virgine). Mottoul așadar pare să facă trimitere la poziția „forte” a acestui nepot de papă și la ultima reședință înainte de pontificat.

Robert de Genevois, antipapa Clement al VII-lea era Cardinal la „Dodici Apostoli” (apostolica), emblema lui reprezenta o mare cruce latină.

Pietro de Luna, antipapa Benedict al XIII-lea a fost ales papă pe când ocupa scaunul episcopal și titlul de cardinal de Santa Maria in Cosmedin.

Mottoul este destul de obscur. În plus, nici nu este clar la cine se referă. După opinia unora profeția s-ar referi la Clement al VIII-lea, antipapă și canonic la Barcellona (barcinonicum), care ar fi fost înfăptuitorul unei politici menite să consolideze schisma. Această opinie însă nu prea are susținere: în primul rând pentru faptul că acest personaj nici nu este considerat antipapă în listele oficiale, dar și pentru faptul că termenul „schismo”, în plină perioadă de schismă avignoneză, nu este semnificativ absolut deloc pentru identificarea unui personaj de atare relevanță.

Bartolomeo Prignano, născut la Napoli, după afirmațiile unor istorici într-o zonă a orașului denumită „inferno”.

Pietro Tommacelli, ajuns papă, și-a figurat blazonul pontifical cu o diagonală formată din cuburi.

Mottoul se referă la numele de mirean al papei: Cosimo Migliorati, termenul „sidere” face trimitere la stema pontificală reprezentată cu o stea-cometă.

Expresia „nauta” (marinar / barcagiu) are o semnificație bine precizată și este folosită de Malachia pentru papii care proveneau din Veneția. Într-adevăr, Angelo Corrier era nativ din Veneția și fusese Cardinal de Negroponte.

Pietro Filargiro avea reprezentat pe blazonul său pontifical un soare strălucitor. Termenul „flagellum”, folosit de Malachia pentru a-l descrie profetic, pare că se referă la faptul că acest antipapă a contribuit foarte mult la radicalizarea schismei, provocată chiar de el.

Baldassarre Cossa era originar din Napoli, oraș a cărui emblemă o înfățișează pe sirena Partenope. Termenul „cervus” face referință la blazonul său pontifical, pe care era reprezentat un cerb.

Emblema lui Oddone Colonna era o coloană împodobită cu o coroană de aur. Chiar dacă nu în mod cu totul explicit, spun interpreții, mottoul face trimitere la blazonul papei Martin al V-lea.

După opinia unor istorici, chiar dacă nu apare pe stema pontificală, simbolul lui Gabriele Condulmer, canonic al Societății Celestine (coelestina), era o lupoaică.

Amedeo di Savoia, principe al casei de Savoia, care avea emblemă o cruce roșie pe un fundal alb. Expresia „amator”, dificilă de interpretat, foarte probabil se referă atât la zbuciumul interior cât și la controversele aprinse care l-au caracterizat pe acest om și perioada cât el a fost antipapă.

Tommaso Parentuccelli, născut la Luni (lunae), aproape de Sarzana. Provenea dintr-o familie foarte săracă și, probabil, expresia „modicitate” se referă tocmai la această umilă proveniență.

Pe blazonul lui Alfonso de Borgia este reprezentat un bou la păscut.

Enea Silvio Piccolomini (numele de mirean al papei Pius al II-lea) a fost secretarul cardinalilor Capranica și Albergatti.

Înainte de a ajunge papă, Pietro Barbo a fost cardinal de San Marco (sf. Marcu, evanghelistul care are drept simbol un leu înaripat), concomitent era și cardinal comendator al Bazilicii Cervia.

Francesco della Rovere, călugăr franciscan (membru al Ordinului Fraților Minori) din Celle (Savona), originar era dintr-o familie de pescari: dacă espresia „minorita” este clar derivată de la originea sa de franciscan minor, termenul „piscator” poate avea două semnificații: prima referitoare la familia de origine, cea de-a doua referitoare la funcția ocupată în Biserică (referitor la cuvintele lui Isus către Petru: „te voi face pescar de oameni”).

Giovanni Battista Cybo a trăit îndelung la curtea regală a Siciliei. Totuși, termenul „praecursor” încă nu a găsit explicație satisfăcătoare.

Blazonul pontifical al lui Rodrigo Borgia – ca de altfel și al celorlalți din această familie – reprezenta un bou. De precizat și faptul că el fusese episcop și cardinal de Albano și de Porto.

Mottoul pare că se referă la prenumele matern al lui Francesco Todeschini: Piccolomini (de parvo homine).

Emblema lui Giuliano della Rovere era un stejar, copac care în antichitate era venerat ca fiind „copacul lui Jupiter” (Jovis).

Motto foarte dificil de interpretat: numele tatălui lui Giovanni de' Medici era Lorenzo, sfânt care a fost martirizat pe grătar (nu tatăl, patronimul tatălui). Expresia „Politiana” ar deriva și deci ar trebui să se refere într-un fel oarecare la Angelo Poliziano, căruia Leon al X-lea i-a fost ucenic.

Adrian Florensz (florentius) din Utrecht avea pe blazonul pontifical doi lei.

Iuliu de' Medici, fiorentino (=flos?), avea pe stema pontificală o minge (pala), un glob (pilae) înconjurată de crini (flos)[necesită citare].

Alessandro Farnese, cardinal de sfinții Cosma și Damian, avea blazonul papal cu 7 crini. Nu s-a găsit însă o explicație plauzibilă pentru termenul „medicorum”.

Giovanni Maria Ciocchi del Monte (montana) avea emblema formată din două coroane.

Stema lui Marcello Cervini, născut la Montepulciano, reprezenta un cerb și grâu. Termenul „floccidum” foarte probabil că se referă la durata scurtă a pontificatului său: numai 23 de zile.

Acest mottou cunoaște două interpretări. Prima, care apare și cam forțată: Giampietro Carafa (mireanul Paul al IV-lea) a fost promotorul „Sfântului Tribunal pentru doctrina Credinței”, de unde și expresia „fide”, până aici ambele interpretări sunt de acord, de aici, prima consideră că [petri” ar fi un ecou al numelui de mirean al lui Paul al IV-lea (?); a doua variantă – care pare și cea plauzibilă – consideră că atributul profetic „petri” amintește de piatra pe care a fost zidită Biserica.

Mottoul care-l desemnează pe Giovanni Angelo de' Medici pare că derivă de la numele familiei sale: într-adevăr, Esculap este zeul (păgân) al medicinei și primul medic al omenirii, al istoriei.

Termenul „angelus” pare foarte probabil de atribuit conduitei morale ale acestui papă (într-adevăr, este printre foarte puținii papi ai acestei perioade recunoscut sfânt); celălalt adjectiv, „nemorosus” (adică tufiș / pădure), indică destul de clar locul nașterii lui Michele Ghisleri: Bosco, în regiunea Alessandria.

Ugo Boncompagni ocupă în istorie locul și numele ideatorului „calendarului gregorian”. Mottoul, de altfel destul de obscur, probabil se referă într-un mod oarecare la acest eveniment care caracterizează pontificatul lui Grigore al XIII-lea. Oricum, încă nu s-a ajuns la o interpretare care să fie acceptată de toți și – cu atât mai puțin – care să fie plauzibilă.

Felice Perretti avea pe blazon un leu împărțit în două de o diagonală, ca și cum ar fi tăiat în două de o axă (axis). La fel de bine însă acest mottou poate să se refere la intransingența lui față de toți răufăcătorii: fie ei cerșetori sau nobili. Alți interpreți pun mottoul în legătură cu refacerea economică a Statului papal, redus la sărăcie de predecesorul lui Sixt al V-lea.

Mottoul ar putea să se refere la faptul că Giovan Battista Castagna a fost Arhiepiscop de Rossano; localitate în care tradiția spune că s-ar fi coborât mană din cer. Oricum, încă nu s-a putut atribui nici acestui mottou o semnificație univocă și plauzibilă.

Profeții posterioare publicării în Lignum vitae

modificare

Nicola Sfrondati provenea din antica cetate Cremona.

Mottoul pare să indice perioada răvășită a pontificatului lui Giovanni Antonio Facchinetti: creștinătatea era devastată de sângeroase războaie.

Hipolit Aldobrandini aparținea unei istorice familii romane (romulea), chiar dacă de mai mult timp aceasta se stabilise la Firenze. Pe blazonul papal Clement al VIII-lea avea o cruce romană.

Nu sunt interpretări univoce asupra acestui mottou, totuși cea mai mare parte a interpreților înclină să creadă că este vorba de scurta perioadă de pontificat al lui Alessandro de Medici, abia împlinite 2 săptămâni.

Camillo Borghese. Sensul mottoului a rămas nepătruns (misterios) până azi, în pofida nenumăratelor interpretări. Într-o singură privință sunt cu toții de acord: acest mottou este cel mai criptic și mai indescifrabil dintre toate profețiile lui Malachia.

Alessandro Ludovisi – fondatorul Congregației „De Propaganda Fide” – toată perioada pintificatului său a fost prins în tratative de pace și în potolirea cauzelor de războaie: în primul rând controversele politice.

Pe blazonul lui Maffeo Barberini sunt reprezentate albini care zboară în jurul crinilor și a trandafirilor. Interpretarea corectă a acestui mottou, totuși, este nesigură deoarece, considerând reproducerile stemei din acea vreme, pe blazon nu apar florile de care vorbește profeția.

Giovanni Battista Panphili (Panphily) a fost proclamat papă chiar în ziua de Înălțarea Sfintei Cruci. Aluzia este certă.

Emblema pontificală a lui Fabio Chigi era formată din două coline deasupra cărora veghea o stea. Atributul „custus” (o formă medievală a lui „custos”) completează ideea blazonului: „sentinela munților”; deși sunt dintre cercetători care consideră că ar fi o aluzie la prenumele de Chigi. De adăugat și faptul că acest papă a instituit în Roma un „Monte di Pietà”.

Iuliu (Giulio) Rospigliosi a fost ales papă într-o sală deosebită a palatului pontifical, numită sala lebedelor (olorum). Atributul „sidus” până în prezent este fără tălmăcire.

Emilio Altieri a fost ales papă pe data de 11 mai 1670, zi în care fluviul Tevere atingea cote alarmante (flumine magno).

Alegerea lui Pietro Ottoboni a avut loc pe 6 octombrie, zi dedicată Sfântului Brunone, sfânt trecut în conștiința istorică ca unul dintre cei mai mari penitenți ai Bisericii.

Antonio Pignatelli aparținea unei nobile familii napoletane care, în oraș, locuia lângă poarta numită „del rastrello” (rastrum).

Francesco Albani, sfințit preot numai în 1700. Acestui mottou nu i s-a găsit o interpretare adecvată; singura care a fost emisă, dar neacceptată, ar fi că, lipsit total de tact politic și de îndemânarea practică a administrării, a avut de înfruntat situații destul de dure. În acest caz ar fi o subtilă ironie (de genul: „de ce trimiți pentru front pe unul pe care nici cu o floare nu trebuie să-l atingi?!”).

Michelangelo Conti – pontificatul lui este caracterizat de o aspră și continuuă condamnare a oricărei formă de erezie, cu precădere Janzenismul.

„Soldat în război” – Pier Francesco Orsini a fost papă într-o perioadă în care s-au înregistrat războaie în toată Europa.

Lorenzo Corsini a caracterizat pontificatul său mai ales cu marile opere urbane (edificii) pe care le-a comandat și susținut în toată Roma. În acest caz mottoul s-ar referi la activitatea sa neobosită de magnat și de iubitor al artei, cu precădere de arhitectură urbană.

Nicio explicație plauzibilă în privința acestei profeții care-l privește pe Prospero Lorenzo Lambertini din Bologna. Totuși nu lipsesc exegeți care pun mottoul în legătură cu faptul că Benedict al XIV-lea a încurajat și susținut agricultura prin diminuarea taxelor și promovarea schimbului comercial.

Nenumărate dar și divergente explicații au fost avansate pentru acest mottou care-l privește pe Carlo Rezzonico din Venezia, dar niciuna nu se bucură de susținerea specialiștilor. Explicația cea mai avansată de până acum ar fi că pe vremea pontificatului său mulți dintre franciscani divizați în mici institute religioase au fost reuniți în Ordinul Fraților Minori, cu sediul în Umbria.

Cea mai răspândită explicație care poate fi întâlnită cu privire la mottoul care-l desemnează pe Lorenzo Ganganelli (numele complet: Giovanni Vincenzo Antonio Ganganelli) este că el ar fi avut (are) în blazonul papal un urs în alergare. Această interpretare nu poate găsi temei din moment ce emblema lui Clement al XIV-lea conține în partea superioară semnul clasic al franciscanilor (două mâini încrucișate), iar în partea de jos muntele cu trei coline. Prin urmare și acest mottou rămâne fără explicație.

Mottoul sintetizează nenumăratele vicisitudini pe care Giovanni Angelo Braschi a fost nevoit să le îndure: într-adevăr, după ce a fost făcut prizonier de către francezi a fost târât mai întâi la Siena, apoi la Bologna și, în sfârșit, la Parma de unde la 29 august 1799 a fost încărcat într-o căruți de țară și transportat în Franța, la Briançon și apoi la Valence, unde a murit prizonier.

Gregorio Barnaba, descendent al familiei de conți Chiaramonti, a fost și el făcut prizonier de Napoleon Bonaparte. Specialiștii cred că mottoul face trimitere la blazonul lui Napoleon, pe care trona o acvilă.

Annibale della Genga a fost descris de colaboratorii săi cei mai intimi astfel: „fidel cauzei Bisericii precum un câine și, în același timp, prudent în întreprinderile sale precum un șarpe”.

Francesco Saverio dei Castiglioni a întrupat din plin această descriere profetică: prin smerenia și bunătatea sa a restabilit multe relații cu statele moderne (rupte de intransigența predecesorilor săi) și, în plus, a obținut mari concesii (de amintit libertatea religioasă pentru catolicii armeni dată de Sultan și ridicarea unei patriarhii pentru păstorirea acestora).

11 papi înainte de ultimul

modificare

Bartolomeo Alberto Cappellari provenea dintre călugării camaldolenzi, ordin religios fondat în Toscana (Etruriae). Specialiștii înclină să creadă că pentru atributul „balneis” nu se poate găsi o explicație satisfăcătoare, deși nu lipsesc nici aceia care pun termenul mottoului în legătură cu baia de sânge produsă în Roma de armatele austriece, chemate de acest papă „pentru restabilirea ordinii”. Majoritatea interpreților însă consideră termenul ca fiind un fel de întărire a termenului „Etruriae”.

În timpul pontificatului liberalului Giovanni Maria Mastai Ferretti, Roma a devenit capitala Italiei. Cu această ocazie papa Pius al IX-lea a fost nevoit să suprapună crucea pontificală peste crucea sabaudă (aceea a casei de Savoia).

Multe interpretări urmează modalitatea de dinainte de 1595 (data publicării textului profețiilor) să se limiteze la stemă: într-adevăr, Vincenzo Gioacchino Pecci avea pe blazon o cometă. Această explicație nu este acceptată de toți, cei mai critici dintre specialiști consideră că este o referință la enciclica acestui papă: Rerum novarum (1891), enciclică care angaja Biserica într-o luptă decisă pentru demnitatea și drepturile muncitorilor. Destinderea relațiilor cu Kulturkamp-ul lui Bismark, citată de unii, nu este aproape deloc luată în seamă.

Mottoul se referă explicit la bunătatea și la credința arzătoare a lui Giuseppe Melchiorre Sarto din Riese (Treviso). Wilhelm Hunnermann, într-o viață romanțată a acestui papă intitulată întocmai „Flacăra vie” (în traducerea românească), pune bine în evidență această flacără vie interioară care l-a consumat văzându-i din nou pe creștini ucigându-se între ei. Concluzia cărții lui W. Hunnermann este că „s-a stins de durere și de suferință morală”.

Pontificatul lui Giacomo della Chiesa a fost marcat de evenimentele funeste care au devastat lumea și de plânsul care a urmat acestor triste evenimente. Mottoul se referă la numărul mare de oameni (creștini-necreștini; catolici-necatolici) care au sfârșit pe front și la numărul mai mare al acelora care au căzut victime sistemelor totalitare și atee.

În ciuda reproșurilor aduse acestui papă precum că ar fi tăcut în fața nazismului, totuși specialiștii găsesc cea mai plauzibilă și acceptabilă explicația mottoului care-l privește pe Achille Ratti (papa Pius al XI-lea), care s-a ridicat împotriva nazismului cu enciclica: „Mit brennender Sorge”, în care taxa nazismul ca total anticreștin și-l anatemiza. Aceeași atitudine de condamnare și de anatemizare a avut-o față de toate regimurile totalitare și atee, fie că erau în Spania, Portugalia, Rusia, Mexic sau Germania; „credință neclintită”.

Eugenio Pacelli a fost păstor al Bisericii în timpul celui de-al doilea război mondial și îndată după. Lui i-a revenit dificila menire de a călăuzi poporul în reluarea vieții și reconstrucția postbelică. El este acela care a trebuit să plinească rolul de călăuză morală, spirituală și materială într-o lume devastată de ură și de război.

Angelo Giuseppe Roncalli a fost Patriarh de Venezia (nauta). Termenul „pastor” se referă la neobosita sa activitate de călăuză, și nu doar spirituală, a tuturor, nu numai a Bisericii sau a catolicilor. Exegeții mai exigenți nu acceptă nicidecum o explicație atât de simplistă. Tocmai pentru că au renunțat la faptul de a folosi aceleași mijloace și metode de interpretare ca pentru primele 77 de mottouri (anterioare publicării profețiilor și deci suspecte de determinările istorice știute, aspect cu care de altfel toți cercetătorii sunt de acord). Astfel, pentru acești cercetători cele două substantive (nu sunt adjective sau atribute, ca în multe alte cazuri) legate între ele prin conjuncția copulativă „et” fac referință nu atât la locul natal sau de cardinalat al personajului, nici la faptul că a călătorit mult; ci la însemnătatea Conciliului Vatican al II-lea, în a cărui deschidere papa afirma că nu este un conciliu dogmatic și doctrinar, ci un conciliu pastoral. Acest conciliul împingea „barca lui Petru” (nauta) spre noi orizonturi.

Și în privința lui Giovanni Battista Montini sunt câteva divergențe de interpretare. Interpreții care vor să lichideze repede și ușor susțin simplu că în stema acestui papă sunt trei crini. Și ca explicația să nu se termine prea brusc mai adaugă și faptul că în iconografia creștină crinul este „floarea florilor” (lucru foarte adevărat de altfel, dar nu de aplicat aici, spun alții). Într-adevăr, cercetătorii mai critici și – într-un anume fel – mai curajoși renunță la principiile ermeneutice anterioare publicării „profețiilor” în „Lignum vitae” (1595) și caută explicații mai plauzibile. Aceștia interpretează mottoul ca făcând referință la grija și la activitatea stăruitoare a acestui papă pentru afirmarea demnității vieții fiecărei ființe umane (cu enciclica „Humanae vitae”) ca și inflexibilitatea lui în afirmarea „florii florilor” pentru viața clerului (cu enciclica „Sacerdotalis coelibatus”).

Pontificatul lui Albino Lucani a fost de numai 31 de zile; practic timpul unui ciclu lunar (?).

Karol Wojtyła pare că este deja cunoscut ca primul papă polonez. Mottoul cu care este profetizat el ar putea să se refere la una din aceste trei evenimente: concomitent cu nașterea sa a fost și o eclipsă de soare; faptul că provine dintr-o țară din est (levante del sole); activitatea sa imensă și pelerinajele sale apostolice pe toată fața pământului (întocmai ca soarele).

Bavarezul Joseph Ratzinger, care a succedat lui Carol, este desemnat de profeție ca fiind „de gloria olivae”. Interpreții au căutat să scoată în evidență o legătură între papa Benedict și ordinul Olivetan: Cardinalul Ratzinger și-a ales numele papal după Sfântul Benedict din Nursia, fondatorul ordinului Benedictin, una din ramurile acestui ordin fiind Olivetii. Alți interpreți scot în evidență faptul că Benedict al XVI-lea a fost ales papă la scurt timp după Duminica Floriilor.

Petrus Romanus

modificare

Pentru ultimul papă numele este cât se poate de sugestiv: Petru a fost primul pontif, un alt Petru va fi ultimul pontif. Acestuia „Profeția lui Malachia” nu i-a dedicat doar un simplu motto, dar câteva versuri în limba latină:

In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibi transactis, civitas septis collis diruetur, ed Judex tremendus judicabit populum suum. Amen.

A căror traducere sună cam așa:

În timpul ultimei persecuții a Sfintei Bisericii Romane, pe scaun va sta Petru romanul, care-și va păstori turma printre foarte multe suferințe (încercări); iar când aceste încercări se vor sfârși, orașul celor șapte coline va fi distrus, și judecătorul cel de temut va judeca poporul său. Amin (Așa să fie).

Numeroase analize ale profeției au dus la interpretarea că vor fi mai mulți papi între „gloria măslinului” (Gloria oliuæ) și Petrus Romanus.[4][5]

Speculațiile populare ale susținătorilor profeției afirmă că această predicție se referă la succesorul Papei Benedict al XVI-lea.[6] De la alegerea lui Francisc ca Papă, susținătorii profeției de pe unele forumuri de pe internet s-au străduit să-l lege pe Francisc de această profeție. Teoriile includ o conexiune vagă cu Francisc de Assisi, al cărui tată a fost numit Pietro (Petru).[7]

Ultimele paragrafe

modificare

Profețiile, în general, sunt făcute în mod criptic și astfel încât să-i deruteze pe interpreții superficiali. În goana după senzațional și de a-l aduce pe Petrus Romanus cât mai aproape, se neglijează faptul că fiecărui papă prezis îi este dedicat doar un paragraf și se încearcă să se conecteze ultimele două. Văzându-le separat, o variantă rezonabilă de interpretare e că papa Francisc nu este „Petrus Romanus”, ci doar „In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit” - „[cel ce] va ședea în timpul persecuției extreme a bisericii romane sfinte”. Se remarcă și traducerea greșită preluată din limba engleză, unde „extrema” e interpretat ca „the last (ultima)”. Deși „extremus” are și sensul secundar de „ultim”, primul înțeles este chiar „extrem”. Astfel se impune mai multă precauție cu privire la interpretările forțate cum că Papa Francisc ar fi „Petrus Romanus”, nume/etichetă cu care începe ultimul paragraf.

Referințe și note

modificare
  1. ^ Forums strive to connect new Pope to Antichrist prophecy (în engleză), couriermail,  
  2. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |arhivat= ignorat (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |urlarhivă= și |archive-url= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |deadurl= și |dead-url= (ajutor)
  3. ^ Money Scandal Behind Papal Coup d'Etat (în engleză), HenryMakow.com 
  4. ^ Catholic Encyclopedia 1913, "Prophecy".
  5. ^ O'Brien 1880, p. 82.
  6. ^ Sieczkowski 2013.
  7. ^ Walker 2014.

Bibliografie

modificare
  • Le profezie sui papi di San Malachia (vescovo) - R. Ernst,
  • Le profezie di Malachia - T. Alfred,
  • L'Ultimo Papa - J. Hugh.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Profeția_Papilor&oldid=16278400