Prohibiția în Statele Unite ale Americii

(Redirecționat de la Prohibiția în SUA)

Prohibiția este o măsură legislativă sau administrativă, prin care se interzice producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri.

John A. Leach, vicecomisarul poliției orașului New York (la dreapta) privește pe agenți care varsă băutura alcoolică în canalizare, după o descidere, la apogeul prohibiției
Every day will be Sunday when the town goes dry ("Fiecare zi va fi duminică atunci când târgul va seca"; 1918-1919)

În istoria Statelor Unite prohibiția, cunoscută și sub numele de Experimentul Nobil, a fost o perioadă începând cu 1920 până în 1933 d.C., în timpul căreia vânzarea, producerea, consumarea și transportarea de alcool și de băuturi alcoolice erau interzise la nivel național.

Sub o presiune enormă din partea unor mișcări religioase, Senatul Statelor Unite a propus al XVIII-lea amendament la 18 decembrie 1917. După ce a fost aprobat de cele 36 de state, al XVIII-lea amendament a fost ratificat la 16 ianuarie 1919 și pus în aplicare la 16 ianuarie 1920. Unele state federale au interzis alcoolul încă înainte de ratificarea legii.

Agenți ai Prohibiției nimicesc poloboace cu alcool (Statele Unite, era prohibiției)

Referințe

modificare
  • Kingsdale, Jon M. "The 'Poor Man's Club': Social Functions of the Urban Working-Class Saloon," American Quarterly vol. 25 (October, 1973): 472-89.
  • Kyvig; David E. Law, Alcohol, and Order: Perspectives on National Prohibition Greenwood Press, 1985.
  • Mark Lender, editor, Dictionary of American Temperance Biography Greenwood Press, 1984
  • Miron, Jeffrey A. and Jeffrey Zwiebel. “Alcohol Consumption During Prohibition.” American Economic Review 81, no. 2 (1991): 242-247.
  • Miron, Jeffrey A. "Alcohol Prohibition" Eh.Net Encyclopedia (2005) online
  • Moore, L.J. Historical interpretation of the 1920s Klan: the traditional view and the popular revision. Journal of Social History, 1990, 24 (2), 341-358.
  • Sellman; James Clyde. "Social Movements and the Symbolism of Public Demonstrations: The 1874 Women's Crusade and German Resistance in Richmond, Indiana" Journal of Social History. Volume: 32. Issue: 3. 1999. pp 557+.
  • Rumbarger; John J. Profits, Power, and Prohibition: Alcohol Reform and the Industrializing of America, 1800–1930, State University of New York Press, 1989.
  • Sinclair; Andrew. Prohibition: The Era of Excess 1962.
  • Timberlake, James. Prohibition and the Progressive Movement, 1900–1920 Harvard University Press, 1963.
  • Tracy, Sarah W. and Caroline Jean Acker; Altering American Consciousness: The History of Alcohol and Drug Use in the United States, 1800–2000. University of Massachusetts Press, 2004
  • Victor A. Walsh, "'Drowning the Shamrock': Drink, Teetotalism and the Irish Catholics of Gilded-Age Pittsburgh," Journal of American Ethnic History vol. 10, no. 1-2 (Fall 1990-Winter 1991): 60-79.

Bibliografie

modificare
  • Behr, Edward. (1996). Prohibition: Thirteen Years That Changed America. New York: Arcade Publishing. ISBN 1-55970-356-3.
  • Burns, Eric. (2003). The Spirits of America: A Social History of Alcohol. Philadelphia: Temple University Press. ISBN 1-59213-214-6.
  • Clark, Norman H. (1976). Deliver Us from Evil: An Interpretation of American Prohibition. New York: Norton. ISBN 0-393-05584-1.
  • Kahn, Gordon, and Al Hirschfeld. (1932, rev. 2003). The Speakeasies of 1932. New York: Glenn Young Books. ISBN 1-55783-518-7.
  • Kobler, John. (1973). Ardent Spirits: The Rise and Fall of Prohibition. New York: G.P. Putnam's Sons. ISBN 0-399-11209-X.
  • Lerner, Michael A. (2007). Dry Manhattan: Prohibition in New York City. Cambridge, MA: Harvard University Press. ISBN 0-674-02432-X.
  • Murdoch, Catherine Gilbert. (1998). Domesticating Drink: Women, Men, and Alcohol in America, 1870-1940. Baltimore: Johns Hopkins University Press. ISBN 0-8018-5940-9.
  • Okrent, Daniel. (2010). Last Call: The Rise and Fall of Prohibition. Scribner. ISBN 0-7432-7702-3
  • Pegram, Thomas R. (1998). Battling Demon Rum: The Struggle for a Dry America, 1800-1933. Chicago: Ivan R. Dee. ISBN 1-56663-208-0.
  • Waters, Harold. (1971). Smugglers of Spirits: Prohibition and the Coast Guard Patrol. New York: Hastings House. ISBN 0-8038-6705-0.

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare