Râul Iligacea
| Iligacea | |
| Date geografice | |
|---|---|
| Bazin hidrografic | bazinul Nistrului[*]  |
| Emisar | Răut |
| Date hidrologice | |
| Bazin de recepție | 83 km² |
| Lungimea cursului de apă | 21,3 km |
| Debit mediu | 0,2[1] m³/s |
| Date generale | |
| Raioane traversate | Sîngerei, Telenești |
| Principalele localități traversate | Pepeni, Răzălăi |
Modifică date / text  | |
Iligacea (Iligaci[2]) este un râu din Republica Moldova, afluent de dreapta al râului Răut.[3][4] Cursul râulețului traversează podișul Ciulul-Soloneț,[5] izvorând la hârtoape la este de satul Alexeuca și se revarsă în Râut, lângă satul Brânzenii Vechi. Lungimea râului Iligacea constituie 20 km,[6] suprafața bazinului - 60 km2.
Valea râului este împrejmuită de culmi colinare și dealuri de mari înălțimi: 312 m la izvoarele râului, 306 m pe cursul său mediu și 120-150 m la vărsare. Acumulează apele pâraielor și pârâiașelor: Fundoaia, Cânechiștile, Sărata, Hârtopul Boilor, Comerzanul, Izvorul Roșu, Valea Bălășeștilor, Valea Slovencii, Rădiul, Prisaca, Hârtopul.[7][8]
Istorie
modificareRâul Iligacea apare în documentele domnești începând cu anul 1535:
„Din mila lui dumnezeu, noi Petru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că au venit înaintea noastră și înaintea boierilor noștri moldoveni, Anușca și Marușca și Anca, fiicele Marfei, nepoatele lui Ion Stângaciu... au vândut ... două seliște, una pe Răut, pe această parte a Răutului, mai jos de Vadul de Piatră, la gura pârâului Iligaciei, la Fântâna Rece, iar cealaltă seliște pe pârâul Iligaciilor, la Fântânele Tătărești. ... A scris Dumitru Popovici la Vaslui, în anul 7043 (1535) luna Martie, ziua 9.”[9]
La începutul secolului XX, valea râului Iligacea este descris de către Zamfir Arbore, în Dicționarul geografic al Basarabiei:
„Iligacea, vale, în județele Orhei și Soroca. La început, se formează din gurile mai multor hârtoape, ce se află împrejurul satelor Pepeni, Răzalia, Frăteștii-d.-J. și Bălășești. Merge spre est până dă în valea Răutului, lângă satul Brânzeni.”[10]
Referințe
modificare- ^ Petru Bacal; Dorin Lozovanu; Constantin Matei [et al.] . Regiunea de Dezvoltare Centru. Aspecte geografice, socio-economice și ecologice. Chișinău: Dira-Ap, 2020. 156 p. ISBN 978-9975-3236-5-9
- ^ Bacalov, Sergiu. Moștenirea tătaro-mongolă a orașului Chișinău. In: Buletin științific al tinerilor istorici: Materialele Conferinței științifice internaționale anuale a tinerilor cercetători, Ed. 2(7), 25 aprilie 2013, Chișinău. Chișinău: 2013, Serie nouă 2 (7), pp. 7-16. ISSN 1857-4947.
- ^ Guvernul Republicii Moldova. Hotărâre Nr. 728 din 08-09-2014. Publicat: 19-09-2014 în Monitorul Oficial Nr. 275-281 art. 788.
- ^ Mihail Mustea. Situația socio-ecologică în bazinul hidrografic Răut. Chișinău: S.n. 2017. 245 p.
- ^ Bejan, Iurie, Țîțu, Pavel. Determinarea gradului de presiune antropică asupra peisajelor. Studiu de caz – dealurile Ciulucurilor. In: Mediul Ambiant , 2013, nr. 3(69), pp. 25-27. ISSN 1810-9551.
- ^ Eremia, Anatol. Relevanța geografică, istorică și socială a toponimiei din Câmpia Bălților (I). In: Limba Română , 2020, nr. 2-3(256-257), pp. 90-99. ISSN 0235-9111.
- ^ Eremia, Anatol. Arealul toponimic Sângerei. Glosarul numelor topice. In: Philologia, 2009, nr. 5-6(246), pp. 55-73. ISSN 1857-4300.
- ^ Eremia, Anatol. Hidronimia bazinului hidrografic al Nistrului. In: Revista de Știință, Inovare, Cultură și Artă „Akademos”, 2017, nr. 3(46), pp. 132-138. ISSN 1857-0461.
- ^ Documente privind istoria României. A, Moldova. Veacul XVI. Volumul I (1501-1550). București: Editura Academiei Republicii Populare Române, 1953, p. 372.
- ^ Zamfir C. Arbore, Dicționarele geografice ale provinciilor române în afară de regat. Vol. 1 Dicționarul geografic al Basarabiei, Ediția I, văzut, îndreptat și aprobat de comitetul de redacțiune Grigore Tocilescu, Iannescu și Gion; tipărit prin îngrijirea lui George Ioan Lahovari. București, Atelierele grafice I.V. Socecu, 1904.