Deschide meniul principal
Alegorie a minții. Figura centrală a bazilicii Notre Dame de Fourviere din Lyon.

Rațiunea ca și concept filozofic înseamnă capacitatea spiritului uman de a înțelege relații universale și sensul lor și de a acționa conform acestora, inclusiv privitor la propria situație în viață. Rațiunea este cea mai importantă capacitate epistemologică, care controlează înțelegerea și care îi fixează acesteia limite. Astfel, rațiunea este cel mai important mijloc al reflecției spirituale și cel mai important instrument din filozofie. Acest sens al rațiunii, care este și azi cel mai important, își are originea în filozofia lui Immanuel Kant.

Despre rațiuneModificare

„Rațiunea este acea parte a sufletului care e principiul judecății.” (Platon)

„Rațiunea este numai un fenomen ce urmează din constituția matematică a anumitor atomi în relație cu alți atomi”.(Democrit)

„Rațiunea e nebunia omului tare. Rațiunea omului slab este nebunie” (Eugene Ionesco)

„Rațiunea e un soare puternic: luminează frumos, dar poate orbi.” (Romain Rolland)

„Rațiunea: adevăruri pe care trebuie să le spui și adevăruri pe care trebuie să le taci.” (Rivarol)

„Rațiunea este condiția permanentă a tuturor actelor de voință prin care se manifestă omul.” (Immanuel Kant)

„Rațiunea este metoda lentă și întortocheată prin care cei care nu știu adevărul îl descoperă.” (Blaise Pascal)

„Rațiunea este o înlănțuire de adevăruri ce nu pot produce decât adevăruri.” (Gottfried Leibniz)

„Rațiunea este facultatea pe care o căpătăm cel mai târziu și pe care o pierdem cel mai curând: copiii nu o au, bătrânii nu o mai au.” (Alfred de Vigny)

„Rațiunea este cea mai mare târfă a Diavolului; din fire și prin felul de a fi, este o târfă dăunătoare; este o prostituată, târfa desemnată a Diavolului; târfă mâncată de râie și lepră, care ar trebui călcată în picioare și distrusă, ea și înțelepciunea ei.” (Martin Luther)

Rațiunea în filosofieModificare

Rațiunea este una dintre formele conștiinței, mintea conștientă de sine, îndreptată asupra ei înșiși și conținutul conceptual al cunoașterii sale (Kant, Hegel). Rațiunea se exprimă în principii, idei și idealuri. Rațiunea trebuie distinsă de alte forme de conștiință - contemplare, rațiune, conștiință de sine și spirit. În virtutea acestui fapt, rațiunea poate avea contradicții. Hegel credea că numai rațiunea ajunge, în sfârșit, la adevărata expresie a adevărului ca fiind concretă, adică include caracteristici opuse în unitatea sa.

Rațiunea și limbaModificare

Acțiunea rațiunii, ca înțelegerea universală, este strâns legată de vorbirea umană (limbă), care stabilește un set nedefinit de fenomene reale și posibile (trecut, prezent și viitor) similare sau omogene unui semn. Dacă luăm în considerare semnul lingvistic ca un întreg, inseparabil față de ceea ce este exprimat de el, atunci putem recunoaște că esența reală a gândirii raționale este exprimată în cuvinte, din care analiza rațională identifică diferitele sale forme, elemente și legi (vezi Filozofie).

Abordând problema posibilității gândirii non-verbale, Brouwer a arătat că matematica este o activitate autonomă și independentă care nu depinde de limbaj și că ideile matematicii merg mult mai adânc în minte decât în limbaj, indiferent de percepția verbală. Potrivit lui Brouwer, limba naturală este capabilă să creeze doar o copie a ideilor corelate cu ea însăși, cum ar fi fotografierea cu un peisaj.

Rațiunea și experiențăModificare

În unele tendințe filosofice ale secolului al XIX-lea, rațiunea se opunea experienței naturale sau empirismului. A existat și tendința opusă - de a deduce mintea sau chiar ideea universalității de la singurele fapte de experiență (vezi și Empirism).

Vezi șiModificare