Ranko Marinković

scriitor croat
Ranko Marinković
Date personale
Născut[2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Komiža, Cantonul Split-Dalmația, Croația Modificați la Wikidata
Decedat (87 de ani)[2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Zagreb, Croația Modificați la Wikidata
ÎnmormântatKomiža Modificați la Wikidata
Cetățenie Croația
 Republica Socialistă Federativă Iugoslavia
 Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Ocupațiedramaturg
scriitor
romancier[*]
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba croată[4] Modificați la Wikidata
StudiiFilozofski fakultet u Zagrebu[*][[Filozofski fakultet u Zagrebu (faculty within the University of Zagreb, Croatia)|​]] (filozofie)
PatronajUniversitatea din Zagreb  Modificați la Wikidata
Note
PremiiNIN-ova nagrada[*][[NIN-ova nagrada (literary award)|​]][1]
Nagrada "Ivan Goran Kovačić"[*][[Nagrada "Ivan Goran Kovačić" (Croatian annual literary award)|​]]
Nagrada Vladimir Nazor[*][[Nagrada Vladimir Nazor (Croatian prize for arts and culture)|​]]
Velered kralja Dmitra Zvonimira s lentom i Danicom[*][[Velered kralja Dmitra Zvonimira s lentom i Danicom (order)|​]]  Modificați la Wikidata

Ranko Marinković (n. , Komiža, Cantonul Split-Dalmația, Croația – d. , Zagreb, Croația) a fost un romancier și dramaturg croat.

Biografie

modificare

Născut în Komiža pe insula Vis (atunci parte a Austro-Ungariei), copilăria lui Marinković a fost marcată de primul război mondial. Mai târziu a obținut o diplomă în filosofie la Universitatea din Zagreb. În anii 1930, el a început să-și facă un renume în cercurile literare din Zagreb cu piesele sale de teatru și cu povestirile sale.

Cariera sa a fost întreruptă brusc în timpul celui de-al doilea război mondial. Când insula sa natală a fost ocupată de Italia fascistă, el a fost arestat în Split și internat în lagărul Ferramonti.[6][7] După capitularea Italiei, Marinković s-a dus la Bari[7] și apoi la tabăra de refugiați El Shatt unde a luat legătura cu partizanii lui Tito. După război, a lucrat mult timp în teatru.[7]

Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt Glorija (1955), o piesă de teatru în care a criticat Biserica Romano-Catolică și Kiklop (1965), un roman semi-autobiografic în care a descris atmosfera sumbră în rândul intelectualilor din Zagreb înainte de Invadarea Iugoslaviei de către Puterile Axei. Piesa Kiklop a fost adaptată mai târziu într-un film din 1982 regizat de Antun Vrdoljak.

În ultimii ani ai vieții sale, Marinkovic a îmbrățișat viziunile politice ale lui Franjo Tuđman, primul președinte al Croației independente. Ranko Marinković a fost membru al Uniunii Democrate Croate (Hrvatska demokratska zajednica).

A murit în Zagreb la 28 ianuarie 2001, la vârsta de 87 de ani.

Bibliografie[6][8]

modificare

Colecții de nuvele

modificare
  • Proze (1948)
  • Ni braća ni rođaci (1949)
  • Oko božje (1949)
  • Ruke (1953)
  • Pod balkonima (1953)
  • Poniženje Sokrata (1959)
  • Karneval i druge pripovijetke (1962)
  • Kiklop (1965)
  • Zajednička kupka (1980)
  • Niciodată mai mult (1993)
  • U caracteru vage (1995)
  • Albatros (1939)
  • Glorija (1956)
  • Politeia (1977)
  • Pustinja (1982)

Colecții de critici și eseuri

modificare
  • Geste i grimase (1951)
  • Nevesele oči klauna (1986)
  • Premiul Vladimir Nazor pentru întreaga activitate (1975)
  • Marele Ordin al regelui Dmitar Zvonimir (1995)

Referințe

modificare
  1. ^ НИН online (în sârbă), accesat în  
  2. ^ a b Ranko Marinković, Hrvatska enciklopedija[*][[Hrvatska enciklopedija (Croatian national encyclopedia)|​]] 
  3. ^ a b Ranko Marinković, Hrvatski biografski leksikon 
  4. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ a b The Fine Art Archive, accesat în  
  6. ^ a b „Životopis Ranka Marinkovića (1913-2001)”. Vijenac (în Croatian). Nr. 453. Matica hrvatska. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ a b c „Umro Ranko Marinković”. hrt.hr (în Croatian). Croatian Radiotelevision. . Accesat în . 
  8. ^ „Marinković, Ranko”. Croatian Biographical Lexicon (în Croatian). Miroslav Krleža Institute of Lexicography. Accesat în .