Wikipedia

Iordania

țară din Asia
(Redirecționat de la Regatul Iordaniei)

Iordania (în arabă Al-'Urdunn, الأُرْدُنّ), oficial Regatul Hașemit al Iordaniei ( arabă المملكة الأردنية الهاشمية, Al-Mamlakah Al-'Urdunniyyah Al-Hāshimiyyah)[6] este o țară arabă din Orientul Apropiat. Se învecinează cu Siria în nord, cu Irak în nord-est, cu Arabia Saudită la est și la sud și cu Israel și Autoritatea Națională Palestiniană la vest. Împreună cu Israelul împarte coasta Mării Moarte și pe cea a Golfului Akaba (Eilat) al Mării Roșii, împreună cu Arabia Saudită, Israel și Egiptul, micul port Akaba fiind singura sa ieșire la mare. Principala religie este islamul de rit sunit. Limba oficială este araba.

Iordania
Regatul Hașemit al Iordaniei
arabă أردنّ, El Urdun)
(arabă El-Mamlaka el-Urdunia el-Hașemia, المملكة الأردنّيّة الهاشميّة)
Drapelul IordanieiStema Iordaniei
Drapelul IordanieiStema Iordaniei
'Deviză: 'Dumnezeu (arabă Alla, الله، الوطن، الملك), Patria (arabă el-vatan), Regele (arabă el-malik)
și În primul rând, Iordania (arabă El Urdun Aualan, الأردن أول)
Imn: „Pace regatului Iordanian”
(în arabă As-salam el-malaki el-urdoni)
Localizarea Iordaniei
Localizarea Iordaniei
Localizarea Iordaniei
Geografie
Suprafață 
 - totală89,342 km² (locul 112)
Cel mai înalt punctJabal Umm ad Dami (1.854 m) Modificați la Wikidata
Cel mai jos punctMarea Moartă (−428 m) Modificați la Wikidata
Cel mai mare orașAmman
VeciniIsrael
Arabia Saudită
Siria
Irak
Cisiordania
Palestina Modificați la Wikidata
Fus orarUTC (UTC+ 2)
Ora de varăAST (UTC+ 3)
Populație
Densitate114 loc/km²
 - Estimare 201910.428.241
Limbi oficialeArabă Levantină
EtnonimIordanian
Guvernare
Sistem politicMonarhie constituțională
Regele Iordaniei⁠(d)Abdullah al II-lea Modificați la Wikidata
Prim-ministrul IordanieiBisher Al-Khasawneh Modificați la Wikidata
CapitalaAmman
Istorie
Stat independent
Sfârșitul mandatului Ligii Națiunilor administrat de Regatul Unit25 mai 1946
Economie
PIB (PPC)2018
 - Total93.159.000.000 $[1]
 - Pe cap de locuitor9.406$[2] (locul 86)
PIB (nominal)2018
 - Total41.869.000.000 $ (locul 92)
 - Pe cap de locuitor (locul 95)4.228 $[3]
Gini (2010)35.4 (mediu)
IDU (2014)▲ 0.745[4] (ridicat) (locul 77)
MonedăDinarul iordanian (JOD)
Coduri și identificatori
Cod CIOJOR Modificați la Wikidata
Cod mobil416 Modificați la Wikidata
Prefix telefonic962
ISO 3166-2JO Modificați la Wikidata
Domeniu Internet.jo
Prezență online
hasthtag
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Istorie

modificare

Teritoriul Iordaniei, sărac în resurse, dar bogat în istorie, a început să fie menționat în jurul anului 2000 î.Hr. când semiții amoriți s-au stabilit pe malul estic al râului Iordan, în timp ce canaaniții (care aparțineau de filisteni) s-au așezat pe malul vestic al Iordanului. Printre invadatorii și coloniștii care au trecut prin Iordania se numără, în ordine cronologică, anatolienii, egiptenii, israeliții, asirienii, babilonienii, perșii, grecii, caldeenii, romanii, arabii musulmani, cruciații creștini, otomanii și britanicii.

Acordul Sykes–Picot

modificare
Articol principal: Acordul Sykes–Picot.

În timpul Primului Război Mondial, pentru a submina dominanța otomană din Orientul Apropiat și a prelua sub dominație britanică teritoriile extirpate din trupul omului bolnav (sintagmă care caracteriza Imperiul Otoman în descompunere), Regatul Unit a sprijinit declanșarea revoltelor arabe din anii 1916-1918. Un rol deosebit în unirea unor triburi dispersate în regate ad-hoc cu câte un șeic colaborator cu britanicii, numit peste noapte rege, l-a jucat locotenent-colonelul britanic de informații T. E. Lawrence (1888–1935), mai cunoscut ca Lawrence al Arabiei (în engleză Lawrence of Arabia).[7]. Documentele acordului secret Sykes–Picot, care venea să reglementeze dezideratele colonialiste franceze și britanice în Orientul Mijlociu, au încăput pe mâinile otomanilor (s-a lansat zvonul că după Revoluția Sovietică din 1917 documentele acordului au fost găsite de sovietici în arhivele ministerului de externe al Rusiei și transmise otomanilor în schimbul unor avantaje) au fost transmise șeicilor arabi, fapt care a destrămat marea insurecție arabă anti-otomană organizată de britanici.

 
Augustus John: Lawrence al Arabiei (T. E. Lawrence)

În timpul celui de-al II-lea război mondial, Regatul Unit a organizat, instruit și înarmat armata transiordaniană. Sub comanda generalului John Bagot Glubb (Glubb Pașa) și a altor 47 de ofițeri britanici, Legiunea Arabă iordaniană a devenit cea mai performantă, mai bine antrenată și mai utilată forță din zonă.

Războiul arabo-israelian din 1948

modificare
Articol principal: Războiul arabo-israelian din 1948.

După ce Regatul Unit a fost nevoit, în 1947, să retrocedeze mandatul asupra Palestinei Organizației Națiunilor Unite, ca urmare a hotărârii (Rezoluția 181 din noiembrie 1947) Adunării Generale a ONU de a împărți Palestina între evrei și arabi, „Legiunea Arabă” a fost una dintre cele 6 armate arabe care au invadat Statul Israel nou-format. Conform planurilor regelui Abdullah I, ea a primit ordinul să ocupe - pentru alipirea de Iordania - toată zona de vest a Iordanului (Cisiordania) și Ierusalimul, cu locurile sfinte. Legiunea Arabă s-a angajat în lupte în mai 1948 și a fost singura, dintre toate armatele arabe invadatoare, care a izbutit să-și execute sarcinile în marea lor majoritate.[8][9][10][11]

În urma retragerii mandatului britanic Parlamentul transiordanian l-a proclamat pe Abdullah I al Iordaniei din dinastia beduină hașemită ca primul rege al Regatului Transiordania. Abdullah I și-a încheiat cariera în 1951, fiind împușcat de un arab palestinian pe când ieșea de la rugăciune, în fața Moscheii Al-Aqsa din Ierusalim.

Deoarece fiul lui Abdullah, Talal, avea probleme de sănătate (de natură psihică), a fost numit ca urmaș la tron prințul Hussein, nepotul lui Abdullah și fiul lui Talal.

Acordul de armistițiu arabo-israelian din 1949 menționează afilierea Cisiordaniei, cucerită de iordanieni și redenumită „Malul de Vest” (al Iordanului, în engleză West Bank) Iordaniei, care se unificase politic și geografic cu populația palestiniană din zonă prin „Acordul de la Ierihon” (sau, „A II-a Conferință Arabo-Palestiniană”) din 1 decembrie 1948, și care l-a proclamat pe Abdulah I-ul al Iordaniei Rege al Palestinei.[12][13]

Guvernul Transiordanian a ratificat această unificare cu palestinienii la 7 decembrie 1948, iar la 13 decembrie Parlamentul transiordanian a votat pentru transformarea «Transiordaniei» în «Regatul Hașemit al Iordaniei», regele Abdullah devenind Rege al Iordaniei. Unificarea a fost definitivată de noua Adunare Națională Iordaniană formată la 24 aprilie 1950 din 20 de reprezentanți ai malului de Est al Iordanului și 20 de reprezentanți ai malului de Vest. Actul de unificare conținea și o clauză protectivă care venea să asigure drepturile arabe asupra întregului teritoriu arab (clauza includea și teritoriul Israelului).[14][15]. Numai Regatul Unit a recunoscut oficial această unire. Pakistanul a susținut adesea că a recunoscut și el această unire, deși faptele dovedesc contrariul[16] Mai multe state, inclusiv SUA au menținut consulate „atașate Iordaniei”, pe teritoriul Ierusalimului de Est, fapt care poate fi considerat ca un fel de recunoaștere de facto[17][18] Această stare de ambiguitate a fost perpetuată de împotrivirea multora dinte statele arabe[19][20]

 
Petra, oraș antic, una din cele Șapte noi minuni ale lumii

Ulterior, surse legate de Liga Arabă și iordaneze au căutat să prezinte acest document ca o garanție că „Malul de Vest” a fost preluat de Iordania provizoriu, în custodie, pentru a se putea crea un stat palestinian[21][22]

 
Bill Clinton, Ițhak Rabin și regele Hussein la semnarea tratatului de pace israeliano-iordanian

După S. R. Silverburg afirmațiile precum că Pakistanul ar fi recunoscut și el alipirea Cisiordanei erau false[23]. Thomas Kuttner constată că recunoașterea de facto a fost cel mai clar evidențiată prin menținerea de consulate în Ierusalimul de Est de către mai multe țări, inclusiv Statele Unite[24].

Patrimoniu

modificare

Între 1985-2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 4 obiective culturale sau naturale din Iordania.

Din anul 2005 tradițiile culturale ale beduinilor din zona Petra și Wadi Rum figurează pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.

Diviziuni administrative

modificare

Guvernorate

modificare
Articol principal: Guvernoratele Iordaniei.
 
Harta guvernoratelor Iordaniei

Iordania este împărțită administrativ în 12 guvernorate (muhafazah), care la rândul lor sunt împărțite în 52 de nawahi. Cele 12 guvernorate sunt:

Geografie

modificare
 
Wadi Rum

Iordania, situată în nord-vestul Peninsulei Arabice, este o țară cu o proporție mare de deșert și poate fi împărțită, de la vest la est, în trei peisaje majore. Riftul Iordanului, care se întinde de la nord la sud, atinge la Marea Moartă cel mai adânc punct uscat de pe suprafața pământului (425 m sub nivelul mării). Valea Marelui Rift continuă spre sud, peste Golful Akaba în Marea Roșie. Aici țara are acces la ocean printr-o fâșie de coastă îngustă în jurul orașului Aqaba. Țara muntoasă a Iordaniei de Est se înalță într-un zid accidentat, zimțat peste Riftului Iordanului. Acest pliu muntos atinge 1754 de metri pe Jabal Ram (al doilea cel mai înalt munte din țară după Jabal Umm ad-Dami, lângă Akaba) și este împărțit prin mai multe platouri. Partea de nord este formată din Munții Galaad, pe ale căror platouri se află orașele Amman, Zarqa și Irbid. Pământurile deșertice adiacente regiunii muntoase din est ocupă aproximativ două treimi din Iordan.

Singura graniță naturală a Iordaniei este râul Iordan, care împarte teritoriul în Malul de vest al Iordanului (Cisiordania) și Malul de est (Transiordania). Celelalte granițe, la nord, cu Siria, la est, cu Irakul și la sud-est, cu Saudia, au fost trasate cu rigla, după bunul plac și interesele colonialiste cuprinse în Acordul Sykes–Picot.

Economie

modificare

Economia Iordaniei

Demografie

modificare

Populația

modificare
 
Beduin din zona Wadi Rum

Populația Iordaniei se împarte în:

- 99,2% arabi, dintre care peste 80% musulmani suniți. Aproape 80% dintre arabi se autoidentifică a fi palestinieni, iar elita conducătoare militară și politică este în mare parte beduină (beduinii reprezentând circa 20% din populație), ca și dinastia hașemită iordaniană.
- 0,5% cerchezi
- 0,1% armeni
- 0,1% turci
- 0,1% kurzi [29].

Comunitatea creștină din Iordania a scăzut de la 20% la aproximativ 3% în decurs de 100 de ani, de la sfârșitul secolului al XX-lea.

Refugiații palestinieni

modificare
Vezi și: Războiul arabo-israelian din 1948.

Refugiații irakieni

modificare

În urma Războiului din Golf (1991) s-au refugiat în Iordania și circa 200.000 de refugiați irakieni.

Note

modificare
  1. ^ „Prosperity Index”. Legatum Institute. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ Human Development of the Arab World
  3. ^ „Jordan Country Report”. Global Finance. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Human Development Report 2010” (PDF). United Nations. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  5. ^ http://dosweb.dos.gov.jo  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  6. ^ Horia C. Matei (). Enciclopedia Statelor Lumii. București: MERONIA. pp. 229–230. ISBN 978-973-7839-38-1. 
  7. ^ en Wilson, Jeremy: Lawrence of Arabia, The Authorised Biography, Appendix 1 T. E. Lawrence: family history Arhivat în , la Wayback Machine.
  8. ^ en Pollack, Kenneth Michael: Arabs at War: Military Effectiveness, 1948-1991
  9. ^ en Karsh, Efraim: The Arab-Israeli Conflict. The Palestine War 1948, p. 27, Osprey Publishing, 2002. ISBN 1-84176-372-1
  10. ^ en Ma'an Abu Nawar,Ma'an: The Jordanian-Israeli war, 1948-1951: a history of the Hashemite Kingdom of Jordan, p.393
  11. ^ fr Morris, Benny: Victimes : histoire revisitée du conflit arabo-sioniste, 2003, pp.241, 247-255.
  12. ^ en Jericho Declaration, în prima pagină din Palestine Post, 14 decembrie 1948, http://jpress.tau.ac.il/Default/Scripting/ArticleWin.asp?From=Archive&Source=Page&Skin=TAUEn&BaseHref=PLS/1948/12/14&PageLabelPrint=1&EntityId=Ar00106&ViewMode=HTML Arhivat în , la Archive.is
  13. ^ en Camera Comunelor engleză British House of Commons: Iordania și Israel - Decizie Guvernamentală (Jordan and Israel - Government Decision), 474:1137-41, HC Deb, 27 aprilie 1950 http://hansard.millbanksystems.com/commons/1950/apr/27/jordan-and-israel-government-decision Arhivat în , la Wayback Machine.
  14. ^ en Shehadeh, Raja: From Occupation to Interim Accords, Kluwer Law International, pp. 77-78, 1997
  15. ^ en Whiteman, Marjorie M.: Digest of International Law, vol. 2, US State Department, Washington, DC, U.S. Gov. Printing Office, pp. 1163-68, 1963
  16. ^ en S. R. Silverburg, SR: Pakistan and the West Bank: A research note, Middle Eastern Studies, 19:2, pp.261-263, 1983.
  17. ^ en Kuttner, Thomas S: Israel and the West Bank - Israel Yearbook on Human Rights 1977, Vol. 7, edited by Yoram Dinstein, Kluwer Law International, 1989, ISBN 0-7923-0357-1, [1]
  18. ^ en Weiler, Joseph: Israel and the creation of a Palestinian state: a European perspective, Croom Helm, Ltd., p. 48, 1985, ISBN 0-7099-3605-2, [2]
  19. ^ en Massad,IP: Colonial Effects: The Making of National Identity in Jordan, New York: Columbia University Press, p. 229, 2001,ISBN 0-231-12323-X,
  20. ^ The policy of the U.S. Department, was stated in a paper on the subject prepared for the Foreign Ministers meetings in London in May was in favor of the incorporation of Central Palestine into Jordan, but desired that it be done gradually and not by sudden proclamation. Once the annexation took place, the Department approved of the action "in the sense that it represents a logical development of the situation which took place as a result of a free expression of the will of the people.... The United States continued to wish to avoid a public expression of approval of the union." See Foreign relations of the United States, 1950. The Near East, South Asia, and Africa Volume V (1950), page 1096 [3]
  21. ^ en ***: Palestine and International Law, P.42, ed. Sanford R. Siverburg, McFarland, 2002, ISBN 0-7864-1191-0,
  22. ^ en Routledge,Allan Gerson: Israel, the West Bank and international law, P.77, 1978, ISBN 0-7146-3091-8,
  23. ^ Silverburg, S.R.: Pakistan și West Bank: O notă de cercetare, Orientul Mijlociu - Studii, 19:2, 261-263, 1983
  24. ^ Kuttner, Thomas S. Israel și Cisiordania, Anuarul privind drepturile omului, Israel - 1977, vol 7, editat de Yoram Dinstein, Kluwer Internațional, 1989, ISBN 0-7923-0357-1, # v = onepage & q = & f =
  25. ^ en Prezentare pe site-ul UNESCO
  26. ^ en Prezentare pe site-ul UNESCO
  27. ^ en Prezentare pe site-ul UNESCO
  28. ^ en Prezentare pe site-ul UNESCO
  29. ^ de ***: Auswärtiges Amt - Länderinfo Jordanien, http://www.auswaertiges-amt.de/diplo/de/Laenderinformationen/01-Laender/Jordanien.html

Lectură suplimentară

modificare
  • El-Anis, Imad. Jordan and the United States: The Political Economy of Trade and Economic Reform in the Middle East (I.B. Tauris, distributed by Palgrave Macmillan; 2011) 320 pages; case studies of trade in textiles, pharmaceuticals, and financial services.
  • Robins, Philip. A History of Jordan (2004)
  • Salibi, Kamal S. The Modern History of Jordan (1998)
  • Teller, Matthew. The Rough Guide to Jordan (4th ed. 2009)

Legături externe

modificare
Puteți găsi mai multe informații despre Jordan prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
  Definiții și traduceri în Wikționar
  Imagini și media la Commons
  Citate la Wikicitat
  Texte sursă la Wikisursă
  Manuale la Wikimanuale
  Resurse de studiu la Wikiversitate

Vezi și

modificare


  Subiecte Iordania — Iordanieni — Limba arabă
v • d • m

Apărare  • Așezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie
Economie  • Educație  • Faună  • Floră  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Orașe  • Politică
Sănătate  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iordania&oldid=16700543