Electroputere VFU Pașcani

producător de material rulant
(Redirecționat de la Remar Pașcani)

Electroputere VFU Pașcani (fost Remarul Pașcani) este o companie din România care are ca domeniu de activitate repararea vagoanelor[1].

Electroputere VFU Pascani pe locația fostelor Ateliere de Căi Ferate

Acționar majoritar la Remar Pașcani este Grupul Feroviar Român,[2] care deține 88,83% din capital[1]. Titlurile Remar Pașcani se tranzacționează la categoria de bază a pieței Rasdaq, secțiunea XMBS, sub simbolul RMAR[1]. În anul 2004, omul de afaceri Gruia Stoica, care deține Grupul Feroviar Român, a cumpărat de la stat pachetul majoritar de acțiuni al Remar Pașcani pentru suma de 683.000 de euro și s-a angajat la investiții de 2,4 milioane euro pe cinci ani[3].

Electroputere VFU este urmașă a fostelor ateliere CFR înființate la Pașcani în 1869, prima unitate de acest profil organizată în România.[4] Din 1968, Atelierele s-au transformat în Uzina Mecanică de Material Rulant, funcționând sub această denumire timp de doi ani, iar din 1970, s-a apelat la titulatura de Întreprinderea Mecanică de Material Rulant, denumire care a fost păstrată până în 1991[4]. În octombrie 1991, prin Hotărâre de Guvern, s-a înființat SC "Remar" SA Pașcani, prin preluarea integrală a patrimoniului IMMR Pașcani, unitatea organizându-se, din 1992, în societate pe acțiuni, având ca obiect principal de activitate producția și repararea mijloacelor de transport feroviar și a materialului rulant[4]. În octombrie 2004 "Remar" SA s-a privatizat, pachetul majoritar de acțiuni fiind cumpărat de către Grupul Feroviar Român[4].

Rezultate financiare

modificare

Număr de angajați în 2008: 676[5]

Rezultate financiare: (milioane Euro)

Anul 2008[3][3] 2007[5] 2006[6] 2005[6]
Cifra de afaceri 24,3 28,5 14,7 11,7
Profit net 3 5,3 - -
  1. ^ a b c Remar Pascani imprumuta 5 mil. euro pentru investitii, 17 iulie 2008, wall-stret.ro, accesat la 4 februarie 2010
  2. ^ Ședința Camerei Deputaților din 28 iunie 2010 Arhivat în , la Wayback Machine., cdep.ro
  3. ^ a b c Statul a pus la adapost de criza baronii vagoanelor cu contracte de peste 700 mil. euro in doi ani, 1 sep 2009, zf.ro, accesat la 22 octombrie 2010
  4. ^ a b c d "Grampet" semnează mâine contractul de preluare a companiei sârbe "Zelvoz", 19.12.2007, Doru Mocanu, bursa.ro, accesat la 22 iulie 2011
  5. ^ a b Grup Feroviar Roman merge spre 120 mil. euro dupa ce a depasit CFR Marfa la profit, 01.10.2008, zf.ro, accesat la 16 februarie 2010
  6. ^ a b Date generale Arhivat în , la Wayback Machine., remar.ro, accesat la 4 februarie 2010

Legături externe

modificare