Reprezentarea numerelor de ocupare

formularea problemei cuantice cu mai multe corpuri

Reprezentarea numerelor de ocupare, numită și cuantificarea a doua, este o descriere a stărilor unui sistem de particule identice, utilizată în mecanica cuantică și teoria cuantică a câmpurilor. Ea reprezintă o alternativă la produsele de funcții uniparticulă simetrizate (pentru bosoni) sau antisimetrizate (pentru fermioni). Acestea sunt înlocuite prin operatori de creare și anihilare, definiți în 1927 de P.A.M. Dirac pentru un gaz de fotoni și utilizați de Pascual Jordan pentru un gaz de electroni. Teoria este avantajoasă în cazul sistemelor cu un număr mare de particule; ea a fost elaborată în continuare de Vladimir Fock în 1932, pentru sistemele cu un număr variabil de particule.

Numere de ocupare

modificare

Conform postulatului simetrizării, funcțiile de stare   ale unui sistem de N particule identice, considerate în primă aproximație ca dinamic independente, se construiesc, pornind de la un sistem ortonormat complet   în spațiul Hilbert al unei singure particule, prin simetrizarea (pentru bosoni) sau antisimetrizarea (pentru fermioni) produselor de tipul   Ansamblul funcțiilor generate prin acest procedeu constituie o bază în spațiul Hilbert al sistemului de N particule.

Această descriere este utilizată pentru a calcula proprietățile sistemelor cu un număr redus de particule identice, cum sunt atomul de heliu sau molecula de hidrogen, care conțin fiecare câte doi electroni. Odată cu creșterea lui N, dimensiunea spațiului Hilbert și numărul termenilor care rezultă din simetrizarea sau antisimetrizarea funcției de stare explodează exponențial, respectiv factorial; pentru electronii conținuți într-un volum macroscopic, cum este cazul cu electronii din metale, N ≈ 1023 și un calcul devine imposibil. Dar chiar pentru ordine de mărime mult inferioare, informația conținută în funcția de stare este în mare parte redundantă: de exemplu, dacă proprietățile sistemului sunt dominate de interacțiile biparticulă, stările de interes sunt cele pentru care numărul de ocupare este 2, cele cu număr de ocupare mai mare având o contribuție neglijabilă. [1]

O bază alternativă în spațiul Hilbert poate fi construită ținând seama de modul în care sunt distribuite cele N particule componente pe stările uniparticulă. Dacă numărul de ocupare al stării   este  , starea   este starea care rezultă prin simetrizare sau antisimetrizare din produsul direct   Aceasta este starea în care   particule se află în starea  ,   particule se află în starea  , ...   particule se află în starea  , iar în alte stări nu se află nicio particulă. Numerele de ocupare pot lua valorile 0, 1, 2, ... pentru bosoni dar numai valorile 0 și 1 pentru fermioni; evident,   Ansamblul acestor funcții constituie o bază în spațiul numerelor de ocupare al sistemului de N particule.

Formalismul a fost extins de Fock la sistemele cu număr variabil de particule. El include cazul special N = 0, care nu are sens în mecanica cuantică nerelativistă, dar este omniprezent în teoria cuantică a câmpurilor, în urma proceselor de creare și anihilare de particule la energii relativiste; starea respectivă, numită starea de vid, este notată cu simbolul  

Operatori de creare și anihilare

modificare

Transpunerea formalismului mecanicii cuantice în spațiul numerelor de ocupare se face prin intermediul unor operatori care acționează asupra numerelor de ocupare   (spre deosebire de operatorii care reprezintă observabile în mecanica cuantică și care acționează asupra funcțiilor de stare   din spațiul Hilbert). Stările corespunzătoare se construiesc cu ajutorul operatorilor   și  , definiți prin relațiile

 
 

Rezultă de aici că, pentru un indice   arbitrar,

 

adică   este adjunctul hermitic al lui  . Pentru orice indice   este satisfăcută relația

 

adică operatorul   are ca valoare proprie numărul de ocupare   De asemenea,

 

adică

 

unde   este operatorul unitate. [2][3]

Operatorul  , aplicat stării cu indice  , descrește cu o unitate numărul de ocupare   și se numește operator de anihilare al unei particule în această stare; dacă inițial starea nu era ocupată, aplicarea sa dă un rezultat nul. Operatorul   crește cu o unitate numărul de ocupare și se numește operator de creare. Operatorul  , cu  , anihilează o particulă în starea   și creează o particulă în starea  , adică transferă o particulă din starea   în starea  , iar numărul total de particule   rămâne neschimbat.

Orice stare   a unui sistem de   bosoni identici se obține prin aplicarea repetată de operatori de creare asupra stării de vid. Presupunând că starea de vid este normată la unitate

 

rezultatul normat la unitate este [4]

 

Întrucât funcția de stare pentru bosoni este simetrică, trebuie impusă condiția ca operatorii de creare și anihilare cu indici diferiți să comute:

 

Fermioni

modificare

Cazul fermionilor se deosebește prin faptul că funcțiile de stare sunt antisimetrice, iar numerele de ocupare pot avea numai valorile 0 sau 1. Pentru a obține acest rezultat trebuie ca operatorii de creare și anihilare cu indici diferiți să anticomute:

 

Starea   a unui sistem   fermioni identici se obține prin aplicarea repetată de operatori de creare asupra stării de vid; fiecare operator poate fi aplicat o singură dată, iar numerele de ocupare sunt toate egale cu 1: [5]

 

Această stare este echivalentul determinantului Slater din tratarea convențională.

Operatori dinamici

modificare

Studiul dinamicii sistemelor de particule identice se face pornind de la existența lor ca particule independente, luând apoi în considerare interacțiunile lor în perechi, în grupuri de câte trei și așa mai departe. Calculele efective nu trec de interacțiile în perechi. În acestă aproximație, hamiltonianul sistemului are forma

 

Termenul   este o sumă de termeni uniparticulă reprezentând energia cinetică și energia potențială într-un câmp extern a fiecărei particule, considerată separat. Termenul biparticulă   introduce interacțiile în perechi, iar punctele de suspensie indică interacțiile în grupuri de trei și mai multe. Discuția care urmează are caracter general și se aplică întocmai oricărui operator dinamic care reprezintă o observabilă. [6][7]

Operatori uniparticulă

modificare

Hamiltonianul pentru sistemul de   particule independente este

 

unde   e hamiltonianul uniparticulă. Un calcul direct arată că echivalentul său în spațiul numerelor de ocupare este [8][9]

 

Operatori biparticulă

modificare

Termenul biparticulă este de forma

 

unde   e o funcție simetrică. Reprezentarea sa în spațiul numerelor de ocupare este [10][9]

 

unde   pentru bosoni și   pentru fermioni.

Cuantificarea a doua

modificare

Trecerea de la mecanica clasică a unei particule la mecanica cuantică a aceleiași particule se face înlocuind mărimile fizice observabile prin operatori în spațiul Hilbert. Trecerea de la mecanica cuantică a unei singure particule la teoria cuantică a unui sistem de particule identice se face înlocuind funcția de stare în spațiul Hilbert prin operatori în spațiul numerelor de ocupare. Această asemănare superficială a făcut ca reprezentarea numerelor de ocupare să fie numită, impropriu, „cuantificarea a doua”. [11]

  1. ^ Gottfried și Yan, p. 506.
  2. ^ Țițeica, pp. 427–429.
  3. ^ Landau și Lifshitz, pp. 223–224.
  4. ^ Țițeica, pp. 441–442.
  5. ^ Țițeica, p. 434 și p. 442.
  6. ^ Țițeica, p. 437.
  7. ^ Landau și Lifshitz, p. 225.
  8. ^ Țițeica, pp. 425–428 și p. 433.
  9. ^ a b Landau și Lifshitz, p. 224
  10. ^ Țițeica, p. 440.
  11. ^ Țițeica, p. 437.

Bibliografie

modificare
  • Gottfried, Kurt și Yan, Tung-Mow: Quantum Mechanics: Fundamentals, Second edition, Springer, 2004, pp. 506–519. ISBN 0-387-22023-2
  • L.D. Landau, E.M. Lifshitz: Quantum Mechanics – Non-relativistic Theory, Second (revised) edition, Pergamon Press, 1965, pp. 221–230.
  • Țițeica, Șerban: Mecanica cuantică, Editura Academiei RSR, 1984, pp. 421–451.

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare