Deschide meniul principal
Pentru alte sensuri, vedeți Republică bananieră (dezambiguizare).
Termenul de banana republic ar fi fost folosit prima dată (circa 1904) de către scriitorul american O. Henry (conform afirmațiilor lui William Sydney Porter, 1862–1910)

Republică bananieră (în engleză banana republic, în folosința originară) este un termen politic având un sens peiorativ, care se referă la un stat a cărui formă de organizare statală este republica, dar care este extrem de slab dezvoltat economic prezentând o economie de tip unic (așa cum ar fi, de pildă, cultivarea bananelor) sau foarte slab diversificată, condusă în mod tiranic de lider unic, care a confiscat total puterea în toate aspectele sale.

Tradițional și convențional, o republică bananieră este opusul unei democrații, fiind de facto o tiranie, adeseori ereditară, mascată sub cuvântul îmbietor de republică. Este, de obicei, condusă de un „el lider maximo”, înscăunat pe viață, care se auto-intitulează „alesul poporului”, și care controlează practic total sectoarele sociale, economice, administrative, culturale și politice ale națiunii, fiind simultan președintele țării, adesea conducătorul armatei și șeful partidului politic unic.

Numeroase țări din America Latină, așa cum ar fi Republica Dominicană, Guatemala, Nicaragua, Honduras și Panama, respectiv în diferite stadii temporale ale istoriei lor, sunt considerate modele ale constituirii unui portret robot al unei republici bananiere.

Cel mai adesea, o republică bananieră este o țară care este condusă pentru a funcționa ca o întreprindere comercială privată monopolistă, al cărei unic scop este furnizarea de bunuri materiale și de profituri (sub orice formă) care sunt împărțite între clasa conducătoare politică și cea economică. O astfel de economie extrem de slab diversificată conduce la bugete masiv deficitare, debite publice majore, devalorizarea monedei naționale și o dezvoltare inegală. Republicile bananiere sunt conduse de un lider suprem, care este ajutat de o cleptocrație administrativă și politică (guvern de hoți[necesită citare]), al cărei scop este exploatarea funcțiilor publice pentru câștig personal sub orice formă (deturnare de fonduri, furt, mită, înșelăciune, etc.). La operația de extorcare a unei astfel de țări își aduc contribuția masivă diferite corporații internaționale și/sau transnaționale, care nu sunt trase la răspundere pentru modul în care au contribuit la devalizarea națiunii. La rândul său, guvernul cleptocratic amplifică fenomenul de aservire generală, iar — ca atare — funcțiile publice sunt puse la mezat, fiind cumpărate sau tranzacționate prin falsificarea alegerilor. [1]

EtimologieModificare

La începutul secolului al XX-lea, United Fruit Company, o corporație multinațională americană, a contribuit la crearea fenomenului „republicii bananiere”.[2][3] Împreună cu alte corporații americane, cum ar fi Cuyamel Fruit Company și cu sprijin ocazional din partea guvernului Statelor Unite, corporațiile au creat circumstanțele politice, economice și sociale care au creat „republici bananiere” în țările din America Centrală, cum ar fi Honduras și Guatemala.[4]

Interpretări moderneModificare

Țările care au obținut independență față de puterile coloniale în secolele 20 și 21 au avut apoi tendința de a împărtăși trăsăturile republicilor de banane datorate influenței marilor corporații private în politica lor[5], de exemplu; Maldive (companii de resort),[6] Chile (societăți miniere străine) și Filipine (industria tutunului, guvernul american și corporațiile).[7][8]

La data de 14 mai 1986, trezorierul australian Paul Keating a declarat că Australia ar putea deveni o republică de banane[9]. Acest lucru a primit o mulțime de comentarii și critici [10][11][12][13][14][15][16][17][18] și este văzut ca parte a unui punct de cotitură în politica și economia Austriei.[19]

Vezi șiModificare

ReferințeModificare

  1. ^ Hitchens, Christopher. "America The Banana Republic." Vanity Fair. 9 Oct. 2008. Web. 22 Oct. 2009.
  2. ^ Chapman, Peter (). Jungle capitalists : a story of globalisation, greed and revolution. Edinburgh New York: Canongate. p. 6. ISBN 1847676863. 
  3. ^ Big Fruit, NY Times
  4. ^ Where did banana republics get their name?, The Economist
  5. ^ Corr, Anders S.; Tacujan, Priscilla A. (iulie 2013). „Chinese Political and Economic Influence in the Philippines: Implications for Alliances and the South China Sea Dispute”. The Journal of Political Risk (pub by Corr Analytics Inc.). 1 (3). Accesat în . 
  6. ^ „Maldives election chaos fuels 'banana republic' fears”. Asia One News. . Accesat în . 
  7. ^ Aquino, Tricia (). „Which public health policy in ASEAN is most susceptible to tobacco industry influence”. Interaksyon. Accesat în . 
  8. ^ Philippines - Period of American influence. Encyclopædia Britannica. UK. . ISBN 978-1-59339-292-5. 
  9. ^ Wikiquote:Paul Keating
  10. ^ Barton, Russell; Short, Michael (). „Keating gloom: $ falls”. The Age. Fairfax Media. 
  11. ^ Cleary, Paul (). „What will we do when it's all been sold?”. The Sydney Morning Herald. Fairfax Media. 
  12. ^ Cleary, Paul (). „If the economy's so good, how come the dollar's so bad?”. The Sydney Morning Herald. Fairfax Media. 
  13. ^ Byrne, Patrick J. (). „ECONOMICS: Australia's $403 billion foreign debt: hail the banana republic!”. News Weekly (2697). National Civic Council. Accesat în . 
  14. ^ Garnaut, John (). „Worst deficit in 50 years spells banana drama”. Sydney Morning Herald. Fairfax Media. Accesat în . 
  15. ^ Colebatch, Tim (). „20 years from Keating, what price a banana now?”. The Age. Fairfax Media. Accesat în . 
  16. ^ „Banana republic? No, worse: like NZ”. The Canberra Times. Fairfax Media. . 
  17. ^ van Onselen, Leith. „Revisiting the banana republic”. www.macrobusiness.com.au. Macro Associates Pty Ltd. Accesat în . 
  18. ^ Jericho, Greg (). „Cabinet papers show Paul Keating had a 'budget emergency' of his own”. The Guardian (Australia Edition). Guardian Media Group. Accesat în . 
  19. ^ Crotty, Martin; Andrew Roberts, David (). Turning Points in Australian History (ed. 1st). Sydney Australia: UNSW Press. pp. 224–238. ISBN 978-1-921410-56-7. 

Legături externeModificare