Wikipedia

Rezervația naturală silvică Rosoșeni

rezervație naturală silvică din Moldova
Pagina „Rosoșeni” trimite aici. Pentru rezervația omonimă de plante medicinale, vedeți Rezervația naturală de plante medicinale Rosoșeni.
Rezervația naturală silvică Rosoșeni
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
PozițiaRaionul Briceni
Republica Moldova
Coordonate48°21′51″N 27°02′16″E ({{PAGENAME}}) / 48.364107°N 27.037701°E
Suprafață149 ha  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Rosoșeni este o rezervație naturală silvică în raionul Briceni, Republica Moldova. Are o suprafață de 149 ha.

Este o suprafață reprezentativă de pădure de stejar cu cireș din nordul Moldovei, valoroasă din punct de vedere floristic și peisagistic. Diversitatea floristică este asigurată de un total de 330 de specii de plante, dintre care 11 sunt rare. Dintre arbori, domină stejarul pedunculat, iar dintre arbuști socul.

Acest masiv de pădure este unul dintre puținele locuri din Republica Moldova în care s-au păstrat comunități de stejar cu mesteacăn, dar acestea se află în declin. Într-o vâlcea din mijlocul rezervației a fost descoperită o diversitate floristică bogată, iar într-o văgăună umedă cresc răchitișuri cu ierburi mari.

Amplasare modificare

Rezervația este amplasată la nord-vest de orașul Briceni. Se întinde pe o suprafață de 149 ha, conform Legii ariilor protejate din 1998, sau 147,5 ha conform amenajamentului forestier. Teritoriul are un relief uniform la altitudinea de 255-270 m, cu versanți puțin înclinați (3-7°) de expoziție atât estică cât și vestică. Rezervația este administrată de Întreprinderea Silvică Edineț, în cadrul parcelelor 14/A, 18, 19 și 20 din Ocolul Silvic Briceni.[1]

Rezervația naturală silvică Rosoșeni se învecinează cu rezervația naturală de plante medicinale Rosoșeni,[2] care se extinde spre nord.

Diversitate floristică modificare

Aria protejată este atribuită la categoria ecosisteme forestiere de stejar pedunculat (Quercus robur) și cireș din nordul Moldovei,[3] Vegetația de arbori este completată de o suprafață de răchitiș alternând cu ierburi înalt productive și de o poiană.[1]

În total, au fost documentate 330 de specii de plante vasculare, dintre care 26 specii de arbori, 19 specii de arbuști și 285 de specii de plante ierboase.[4]

Arbori modificare

Au fost identificate 26 de specii de arbori. Cea mai răspândită este Quercus robur. Lista de specii spontane este completată de Acer campestre, A. platanoides, A. tataricum, Betula oycoviensis, B. pendula, B. platyphylloides, Carpinus betulus, Cerasus avium, Fraxinus excelsior, Malus sylvestris, Pyrus pyraster, Populus nigra, P. tremula, Salix alba, Tilia cordata, Ulmus carpinifolia și U. laevis. Încă 8 specii au fost introduse prin crearea arboreturilor cultivate: Acer negundo, A. pseudoplatanus, Elaeagnus angustifolia, Juglans nigra, J. regia, Pinus sylvestris, Picea abies și Robinia pseudacacia.[4]

Speciile de salcie și plop cresc în vâlceaua din mijlocul rezervației. Acer negundo și Elaeagnus angustifolia au fost înregistrate doar la marginea pădurii.[4]

După criteriul provenienței, în aria protejată Rosoșeni au fost identificate 3 categorii de arboreturi: natural fundamentale (7), derivate (2) și cultivate (27). După productivitate, acestea acoperă tot spectrul: de la productivitate superioară până la inferioară.[1]

Arboreturi natural fundamentale modificare

Arboreturile natural fundamentale ocupă o suprafață de 99,5 ha, adică două treimi din suprafața totală a rezervației. Arborii de această categorie au răsărit în primele două decenii ale secolului al XX-lea.[1]

Stejarii au o înălțime de 21-24 m și un diametru al tulpinii de 30-44 cm. Volumul masei lemnoase de stejar constituie 212-315 m3/ha, cu o valoare maximă de 351 m3/ha pe o suprafață din sudul rezervației.[1]

Se întâlnesc și exemplare de cireș (Cerasus avius), mesteacăn (Betula pendula, B. oicoviensis, B. platyphilloides), plop (Populus tremula), mai rar frasin (Fraxinus excelsior), carpen (Carpinus betulus), jugastru (Acer campestre), păr (Pyrus pyraster), ulm (Ulmus carpinifolia) și măr pădureț (Malus sylvestris).[1]

La rândul lor arboreturile natural fundamentale pot fi clasificate în două subcategorii.[5]

Cele 5 arboreturi natural fundamentale de stejar cu cireș se întind pe o suprafață de 71 ha, pe platouri la altitudinea de 250-270 m și pe versanți cu expoziție sud-vestică, sudică, nordică și nord-estică. Predomină stejarii pedunculați, răsăriți la începutul sec. al XX-lea (90% din lăstari și 10% din semințe), de productivitate mijlocie (212-313 m3/ha). Mai este frecvent cireșul, iar în cantități mai mici cresc părul, carpenul, frasinul, paltinul de câmp și jugastrul.[5]

O suprafață de 27,9 ha (la marginea arealului de sud-est[6]) este populată de două arboreturi natural fundamentale de stejar cu mesteacăn. Vârsta mesteacănului era estimată la 100 de ani în 2009.[5] Un studiu din 1972 a identificat trei specii de mesteacăn în masivul de pădure Rosoșeni: Betula pendula, B. oicoviensis și B. platyphilloides.[7] Aria protejată Rosoșeni este unul din puținele locuri din Republica Moldova în care s-au păstrat comunități de stejar cu mesteacăn.[8] Totuși, în ultimele decenii a fost înregistrată o scădere a numărului de exemplare de mesteacăn; dacă tendința va rămâne neschimbată, este prognozată dispariția mesteacănului de la Rosoșeni.[5]

Arboreturi derivate modificare

Singurul arboret derivat de stejar pedunculat cu salcâm este amplasat în subparcela 19K, pe o suprafață de 2,3 ha. Copacii aveau în 2009 o vârstă de aprox. 100 de ani. Are o productivitate mai joasă decât arboreturile natural fundamentale.[5]

În parcela 19F este amplasat un arboret total derivat de paltin. Acesta ocupă o suprafață de 0,8 ha.[5]

Arboreturi cultivate modificare

Pe parcursul a aproape un secol, au fost plantate 27 de arboreturi, specialiștii experimentând 15 tipuri de combinare a arborilor: stejar pedunculat cu salcâm și invers, stejar cu frasin și vice-versa etc. Arboreturile cultivate sunt descrise în detaliu în tabelul de urmează.

Arboreturi cultivate cu... Cantitate Suprafață, ha Observații Note
stejar pedunculat pure 3 13,7 VML: 130-190 m3/ha [5]
cu amestec de salcâm 1 1,5 10% salcâm
în amestec cu plop 2 9 20% plop
în amestec cu frasin 1 3,3 20% frasin
în amestec cu plop și altele 1 1,3 70% stejar, 10% plop
în amestec cu plop și frasin 1 2,8 40% plop, 10% frasin
cu un mare procent de salcâm 1 18 40% salcâm
stejar pedunculat și salcâm 2 13,3 [5]
stejar pedunculat și paltin de câmp 3 7,5 [5]
stejar pedunculat și frasin 1 3,3 [5]
stejar pedunculat și tei 1 0,4 [5]
frasin cu stejar 2 0,7 VML: 220 m3/ha; vârsta 110 ani (2009) [5]
cu stejar și ulm
paltin și salcâm 1 0,8 VML: 154 m3/ha; vârsta 60 ani (2009) [5]
paltin, stejar și salcâm 1 2,6 VML: 152 m3/ha; vârsta 55 ani (2009) [5]
jugastru și frasin 1 0,3 VML: 108 m3/ha; vârsta 40 ani (2009) [5]
salcâm pure 1 3,1 5 suprafețe [4]
în amestec cu stejar 1,5 3 suprafețe; 10% stejar
frasin, stejar și ulm 2 1,7 [4]
nuc negru 1 1 cu stejar și ulm; VLM: 175 m3/ha [4]
pin negru 1 1,4 [4]
VML = volumul masei lemnoase

Majoritatea arboreturilor cultivate cu stejar au fost plantate în 1965-1980. Creșterea anuală constituie 8-8,15 m3/ha. Au o diversitate mai mică decât coloniile spontane, dar mai mare decât arboreturile de salcâm, jugastru, plop ș.a.[5] Salcâmul are o creștere anuală de 5-6,6 m3/ha.[4]

Sectorul cultivat cu jugastru și frasin are o consistență mare, de aceea ierburile și arbuștii sunt slab dezvoltați aici.[5] Același lucru se întâmplă în arboreturile de salcâm.[4] Etajele inferioare sunt mai productive în stejăriș.[5]

Arbuști modificare

Stratul de arbuști este compus din exemplare ale următoarelor 19 specii:[4]

Cel mai răspândit arbust este socul (Sambucus nigra).[4] Salix caprea, S. cinerea, S. viminalis și Viburnum opulus se întâlnesc preponderent în locurile umede din vâlcea.[9]

Ierburi modificare

Învelișul ierbos este bine dezvoltat, cu un grad de acoperire de 60-90% în arboreturile natural fundamentale, până la 10% în coloniile de jugastru.[9] Sinuzia efemeroizilor este slabă.[10]

Cele 285 de specii din stratul de ierburi sunt enumerate în ordine alfabetică în cele ce urmează[9] (cele mai răspândite[10] sunt evidențiate cu caractere aldine):

Exemplarele de Scilla bifolia, Corydalis solida, C. cava, Anemonoides ranunculoides și Isopyrum thalictroides sunt întâlnite foarte rar în rezervație.[10]

Specii rare modificare

În aria protejată Rosoșeni au fost identificate 11 specii de specii de plante rare. Trei dintre ele – Doronicum hungaricum, Gladiolus imbricatus și Rhamnus tinctoria – sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Săbiuța (Gladiolus imbricatus) este considerată o specie dispărută, ultima oară ea fiind înregistrată în această pădure în anul 1990 (șase exemplare). Asparagus tenuifolius, Briza media, Caltha palustris, Platanthera bifolia și P. chlorantha sunt specii periclitate (EN), care cel mai probabil vor dispărea dacă factorii care le afectează nu vor fi înlăturați. Specia Dryopteris filix-mas este vulnerabilă (VU). Doronicum hungaricum, Lilium martagon, Listera ovata și Rhamnus tinctoria sunt specii cu risc scăzut (LC) – ele nu sunt amenințate cu dispariția, dar se află sub risc.[10]

Alte clasificări modificare

Speciile de plante identificate în rezervația silvică Rosoșeni sunt atribuite la 6 categorii de bioforme (sistemul Raunkiaer–Braun–Blanquest): hemicriptofite (54,2%), terofite (13,3%), fanerofite (12,7%), geofite (9,7%), camefite (1,8%) și hidrofite (0,3%).[10]

După adaptabilitatea la umiditatea solului, 33,6% din speciile de plante sunt mezofite, 27% xeromezofite, 6,7% mezohigrofite, restul categoriilor având o importanță redusă. După preferințele legate de temperatura aerului, majoritatea speciilor (50,3%) sunt micromezoterme. Ca geoelemente, predomină speciile eurasiatice (47,3%), urmate de cele europene (22,7%), pontice (5,5%), circumpolare (5,5%) și mediteraneene (0,3%).[10]

Comunitățile de plante au fost atribuite asociațiilor Betuleto (pendulae) Querceto (roboris) caricosum (brizoides) și Betuleto (pendulae) Querceto (roboris) poosum (angustifoliae).[11][12] De asemenea, au fost evidențiate două tipuri de fitocenoze: Quercetum robori – Rhamneto tinctoriae (parcelele 18A, 19A, 20E, 19E și 19K)[10] și Quercetum robori – Betuletum pendulae (parcelele 14A și 19M).[8]

Vâlceaua din mijlocul rezervației găzduiește comunități de plante atribuite la as. Salici-Populetum Meijer-Dres, 1936, dominate de plop negru, soc și ierburi caracteristice locurilor umede. Într-o văgăună umedă, pe o suprafață de 3,1 ha, cresc răchitișuri cu ierburi mari, atribuite as. Glycerietum maximae Hueck, 1931. Aici au fost înregistrate exemplare solitare de salcie (Salix alba), grupuri de răchită (Salix cinerea, S. viminalis) și – sporadic – crușin (Frangula alnus), soc (Sambucus nigra) și porumbar (Prunus spinosa), cel din urmă apărând doar pe marginile văgăunii și aparținând as. Pruno spinosae-crataegetum Hueck, 1931. Gradul de acoperire cu ierburi este de 100%; coada văgăunii este dominată de urzică.[8]

Statut de protecție modificare

Rezervația Rosoșeni este o suprafață reprezentativă de pădure de stejar cu cireș din nordul Moldovei,[3] valoroasă din punct de vedere al compoziției floristice și peisagistice. Genofondul include un total de 330 de specii de plante, dintre care 11 sunt rare. Unul dintre arbori are caracteristici remarcabile.[6]

Suprafața de 149 ha a fost luată sub protecția statului prin Hotărîrea Sovietului de miniștri al RSS Moldovenești nr. 5 din 8 ianuarie 1975, fiind atribuită la categoria „arii protejate de păduri valoroase”, în scopul protecției pădurilor de stejar pedunculat cu mesteacăn și a elementelor floristice și faunistice caracteristice pădurilor zonale din nordul Moldovei.[6] Statutul de protecție a fost reconfirmat prin Legea nr. 1538 din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat. În anexele legii, aria protejată este atribuită administrativ Gospodăriei Silvice de Stat Edineț,[13] între timp reorganizată în Întreprinderea Silvică Edineț.[1]

În rezervație se înregistrează declinul populației de mesteacăn, cele trei specii riscând să dispară dacă nu vor fi întreprinse măsuri. Au fost create 27 de arboreturi cultivate, inclusiv cu experimentarea diferitor tipuri de combinare a speciilor de arbori. S-a constatat, însă, că majoritatea au o structură și compoziție nepotrivită stațiunii în care sunt amplasate.[6]

Pentru optimizarea conservării diversității plantelor, sunt recomandate înlocuirea arboreturilor de salcâm, jugastru, pin și nuc cu plantații de stejar și conservarea răchitișului cu ierburi mari din mijlocul rezervației. Pentru salvarea mestecenilor este necesară efectuarea unor investigații ecologice, urmate de aplicarea unei metode de regenerare. Vâlceaua care găzduiește multe specii de plante rare necesită atenție specială. Mai este recomandată și reglementarea aflării vizitatorilor în zona protejată. Dat fiind faptul că rezervația naturală silvică Rosoșeni se învecinează cu rezervația naturală de plante medicinale Rosoșeni, cele două arii protejate ar putea fi încadrate în una singură.[2]

Note modificare

  1. ^ a b c d e f g Postolache & Postolache 2009, p. 18.
  2. ^ a b Postolache & Postolache 2009, p. 25.
  3. ^ a b Postolache, Gheorghe (). „Probleme actuale de optimizare a rețelei ariilor protejate pentru conservarea biodiversității în Republica Moldova”. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe biologice, chimice și agricole (4(289)). 
  4. ^ a b c d e f g h i j k Postolache & Postolache 2009, p. 20.
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r Postolache & Postolache 2009, p. 19.
  6. ^ a b c d Postolache & Postolache 2009, p. 24.
  7. ^ Gheideman, T. S.; Osadcii, V. M. (). „О видах берез в Молдавии”. Изв.АН МССР, Сер. биол. и xим. наук (2). 
  8. ^ a b c Postolache & Postolache 2009, p. 23.
  9. ^ a b c Postolache & Postolache 2009, p. 21.
  10. ^ a b c d e f g Postolache & Postolache 2009, p. 22.
  11. ^ Postolache, G. G. (). „Фитоценотическая характеристика березовой дубравы в Молдавии”. Известия Академии наук Молд. CCP. Серия биол. и хим. наук (3): 9-14. 
  12. ^ Postolache, Gh. (). Vegetația Republicii Moldova. Chișinău: Știința. p. 340. 
  13. ^ „Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Accesat în . 

Bibliografie modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rezervația_naturală_silvică_Rosoșeni&oldid=15196682