Wikipedia

Rezoluția 702 a Consiliului de Securitate al ONU

Rezoluția 702 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, adoptată fără vot la 8 august 1991, după examinarea separată a cererilor de aderare ale Republicii Populare Democrate Coreene (Coreea de Nord) și Republicii Coreea (Coreea de Sud) și cercetarea rapoartelor separate întocmite de Comitetul pentru admiterea de noi membri, a recomandat Adunării Generale admiterea Coreei de Nord și Coreei de Sud ca state membre ale Organizației Națiunilor Unite.[1][2]

Rezoluția 702
a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite

Pozițiile Coreei de Nord și Coreei de Sud pe harta regiunii
Dată8 august 1991
Întrunire3.001
CodS/RES/702 (Document)
SubiectAdmiterea de noi membri ai ONU: Coreea de Nord și Coreea de Sud
RezultatAdoptată fără vot
Componența Consiliului de Securitate
Membri permanenți
Membri aleși
← 701 Lista rezoluțiilor 703 →

Istoricul aderării

modificare

Teoria singurului guvern legitim din Peninsula Coreeană

modificare

La 12 decembrie 1948 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat raportul Comisiei Temporare a Națiunilor Unite cu privire la Coreea și a adoptat cu o majoritate covârșitoare Rezoluția 195(III), prin care a recunoscut că guvernul Republicii Coreea este singurul guvern legitim stabilit prin alegeri libere de poporul coreean.[2][3] Coreea de Sud a fost recunoscută astfel ca stat observator la Organizația Națiunilor Unite.[2]

În urma acestei decizii, Republica Coreea a cerut oficial aderarea la ONU în ianuarie 1949, iar recent înființată Republica Populară Democrată Coreeană a depus și ea o cerere de aderare în februarie 1949.[2] Uniunea Sovietică, care avea drept de veto, s-a opus aderării Coreei de Sud și Consiliul de Securitate nu a adoptat nicio rezoluție, iar declanșarea în iunie 1950 a Războiului din Coreea a amânat mult timp luarea unei decizii.[2]

Antecedente

modificare

Republica Coreea (Coreea de Sud) a încercat să se alăture Organizației Națiunilor Unite, începând din 1949, de cinci ori sub numele propriu Coreea și de cinci ori prin propunerea unor țări aliate, dar nu a reușit,[4] ca urmare a opoziției exercitate de Uniunea Sovietică.[2] În același timp, începând tot din 1949, Republica Populară Democrată Coreeană a încercat să adere la ONU de două ori sub numele Coreea de Nord și de două ori prin rezoluții înaintate de Uniunea Sovietică, dar nici ea nu a reușit.[4]

Cele două țări au fost acceptate, totuși, cu statut de observator în Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Republica Coreea a devenit stat observator la ONU în 12 decembrie 1948,[2] iar Republica Populară Democrată Coreeană a devenit stat observator la ONU în iulie 1973,[2][5] după ce Republica Populară Chineză a luat locul Republicii China (Taiwanul) ca membru permanent al Consiliului de Securitate.[2]

Negocieri

modificare

În anul 1990 aderarea Coreei de Sud la Organizația Națiunile Unite era aproape finalizată. Guvernul sud-coreean a recomandat Republicii Populare Democrate Coreene să depună o cerere separată de aderare la ONU, susținând că ambele țări ar trebui să adere în același timp la Organizația Națiunilor Unite și să obțină poziții individuale de membru. Kim Ir-sen, conducătorul Republicii Populare Democrate Coreene, a afirmat în 24 mai 1990 că ambele țări ar trebui să ceară împreună aderarea la Organizația Națiunilor Unite și obținerea unei singure poziții de membru.[6]

La 18 septembrie 1990, Republica Populară Democrată Coreeană a propus ca ambele Corei să se alăture Organizației Națiunilor Unite și să obțină un singur loc în Adunarea Generală. Potrivit acelei propuneri, dreptul de reprezentare al Coreei de Sud și de Nord la Organizația Națiunilor Unite putea fi exercitat alternativ sau în comun la intervale de o lună sau mai mult.[7] Drept răspuns, conducerea Republicii Coreea a susținut că există țări care s-au unificat după aderarea la ONU, unde aveau locuri individuale, cum ar fi Yemenul de Nord și de Sud și Germania de Est și de Vest, și că aderarea simultană pe locuri individuale nu consolidează divizarea țării.[7] [8]

Pe măsură ce Republica Populară Democrată Coreeană a continuat să se opună aderării simultane la ONU ca două țări diferite, guvernul Republicii Coreea și-a schimbat poziția și a început să susțină o aderare independentă. Această aderare a fost susținută de Uniunea Sovietică,[9] iar China nu s-a opus.[10] Ca urmare a faptului că situația a avansat spre aderarea unică a Coreei de Sud la Națiunile Unite, Republica Populară Democrată Coreeană a anunțat pe 27 mai 1991 că va depune o cerere individuală de aderare la ONU[11] și a făcut acest lucru pe 8 iulie 1991.[12] Coreea de Sud a depus, de asemenea, cererea de aderare la ONU la 5 august 1991.[13]

Efect

modificare

Decizia Consiliului de Securitate din 8 august 1991 conține următoarea declarație:

Adunarea Generală a admis Coreea de Nord și Coreea de Sud ca state membre ale Organizației Națiunilor Unite la 17 septembrie 1991, prin Rezoluția 46/1.[2][15][16][17]

Note

modificare
  1. ^ „Resolution 702: New members: DPR of Korea / R. of Korea (8 Aug)”. United Nations Security Council Resolutions. . Accesat în . 
  2. ^ a b c d e f g h i j Robert King (), „The Two Koreas Mark 30 Years of UN Membership: The Road to Membership”, Korea Economic Institute of America, accesat în  
  3. ^ „The problem of the independence of Korea” (PDF). United Nations. . 
  4. ^ a b „유엔 주재 대한민국 대표부 - 한·유엔관계” [Misiunea Permanentă a Republicii Coreea la Organizația Națiunilor Unite – Relațiile dintre Coreea și Națiunile Unite], Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Coreea, arhivat din original la , accesat în  
  5. ^ Vreeland, Nena (). Area Handbook for South Korea (ed. Second). Washington, D.C.: U.S. Government Printing Office. p. 213. OCLC 1695028. DA Pam 550-41. 
  6. ^ „김정일 국방위 제1부위장 임명” [Kim Jong-il a fost numit prim-vicepreședinte al Comisiei Naționale de Apărare], Hankyoreh, , accesat în  
  7. ^ a b „대표권 번갈아 행사하자” [Să ne exercităm pe rând dreptul la reprezentare], Kyunghyang Shinmun, , accesat în  
  8. ^ „단일의석의 허구성” [Ficțiunea unui singur loc], Kyunghyang Shinmun, , accesat în  . De fapt, afirmațiile Republicii Populare Democrate Coreene sunt nerealiste, din următoarele motive: (1) Articolul 4 din Carta ONU limitează calitatea de membru la țări. Prin urmare, pentru a face ceea ce pretinde Republica Populară Democrată Coreeană, Carta ONU trebuie revizuită. (2) Chiar dacă, după cum susține Republica Populară Democrată Coreeană, acestea se alătură cu un singur loc, Coreea de Sud și Coreea de Nord își exercită alternativ dreptul de reprezentare la Națiunile Unite și participă la vot numai atunci când există un acord asupra exercitării drepturilor sau îndeplinirii obligațiilor, nu este niciodată ușor să ajungi la o reconciliere a diferențelor de poziții și devine dificilă îndeplinirea funcției de stat membru.
  9. ^ „소, 한국 유엔단독가입 지지” [URSS sprijină aderarea independentă a Coreei la ONU], Hankyoreh, , accesat în  
  10. ^ „한국 유엔단독가입 중국도 반대않을듯” [Este puțin probabil ca Republica Populară Chineză să se opună aderării singulare a Coreei la ONU], Kyunghyang Shinmun, , accesat în  
  11. ^ „북한 "유엔가입" 발표” [Coreea de Nord anunță „aderarea la ONU”], Kyunghyang Shinmun, , accesat în  
  12. ^ „북한 유엔가입 신청서 제출” [Coreea de Nord depune cerere de aderare la ONU], Hankyoreh, , accesat în  
  13. ^ „유엔가입 신청” [Cerere de aderare la ONU], Kyunghyang Shinmun, , accesat în  
  14. ^ „Decision” (PDF), United Nations Official Document System, , accesat în  
  15. ^ United Nations (). Yearbook of the United Nations 1991, Volume 45. Martinus Nijhoff Publishers. p. 96. ISBN 978-0-7923-1970-2. 
  16. ^ „Chronologie: Admissions à l'ONU”, KronoBase, accesat în  
  17. ^ „Admissions à l'ONU, 1945–2018”, Sciences Po, accesat în  

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
Wikisource în limba engleză conține opere originale legate de acest articol:


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rezoluția_702_a_Consiliului_de_Securitate_al_ONU&oldid=16688075