Romanizare (cultură)
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Romanizarea culturală desemnează, în istorie și etnologie, trecerea unor populații inițial vorbitoare ale altor limbi, la o limbă romanică. Romanizarea fiecărui popor prezintă un set de reguli proprii de transformare gramaticală, lexicală, sintaxică și fonologică.
Exemple de romanizare
modificare- Romanizarea în Antichitate, sub stăpâniea Imperiului roman, a mai multor limbi din cuprinsul acestuia:
- celtice producând cultura galo-romană la originea limbilor franceză, occitană și catalană;
- iberice producând cultura romano-iberică la originea limbilor aragoneză, asturiană, spaniolă și portugheză;
- ilirice producând limba dalmată (acum dispărută);
- și daco-trace producând cultura protoromână, la originea limbilor romanice orientale;
- Romanizarea în perioada colonială, sub stăpâniea imperiilor colonial spaniol, colonial portughez și în mai mică măsură colonial francez, a mai multor popoare din cuprinsul acestora, care au trecut de la limbile lor inițiale la limbile respectiv:
- spaniolă sau portugheză (formând America latină);
- sau la forme dialectale ale limbii franceze, ca de exemplu limba creolă haitiană.
Note
modificareBibliografie
modificare- Andrei Pogăciaș, „Romanizarea. Modelul-standard, aplicat și în Dacia”, (Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman) publicat în revista Historia Special nr. 32, septembrie 2020
Legături externe
modificare