Rouget de Lisle

ofițer genist francez, poet și dramaturg, autorul imnului național al Franței, La Marseillaise
Rouget de Lisle
Rouget de Lisle1.JPG
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Franciade, Franche-Comté, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (76 de ani)[1][5][3][6] Modificați la Wikidata
Choisy-sur-Seine, Île-de-France, Franța Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCavoul Guvernatorilor[*] Modificați la Wikidata
NaționalitateFranţa Franța
CetățenieFlag of France (1794–1815, 1830–1958).svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor
poet
scriitor
dramaturg
inginer
personal militar[*]
textier[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticpoezie, muzică
Mișcare artisticămuzică clasică  Modificați la Wikidata
Opere importanteLa Marseillaise
PremiiCavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Claude Joseph Rouget de Lisle signature.png
Prezență online

Claude Joseph Rouget de Lisle (n. 10 mai 1760, Lons-le-Saunier - d. 26 iunie 1836, Choisy-le-Roi), cunoscut mai ales ca Rouget de Lisle, a fost un ofițer genist francez, poet și dramaturg. Este cunoscut îndeosebi ca fiind autorul imnului național al Franței, La Marseillaise (muzica și versurile). A mai compus și alte imnuri, mai puțin cunoscute, ca L'Hymne Dithyrambique sur la conjuration de Robespierre et la Révolution du 9 Thermidor (1794) și Vive Le Roi! (1814).

Rouget de Lisle cântând La Marseillaise.

BiografieModificare

Claude Joseph Rouget de Lisle s-a născut la 10 mai 1760 în Lons-le-Saunier, Franța. Era primul născut al avocatului Claude Ignace Rouget[7], mama sa fiind Jeanne Madeleine Gaillande.[8]

După ce a urmat L'École royale du génie de Mézières (Școala militară de geniu din Mézières), a fost repartizat ca ofițer al armatei regale în diferite garnizoane, printre care și cea de la Mont-Dauphin, unde se spune că și-ar fi exersat „talentele de Don Juan[9]. A avansat în cariera militară până la gradul de căpitan.

În timpul Revoluției franceze a fost mutat la garnizoana din Strasbourg, cu începere de la 1 mai 1791. Aici l-a cunoscut pe primarul orașului, Philippe-Frédéric de Dietrich (se pare că în cadrul unei loji masonice). La cererea acestuia a compus mai multe cântece patriotice, printre care l'Hymne à la Liberté pour la fête de la Constitution („Imnul de libertate pentru Sărbătoarea Constituției”), imn cântat la sărbătoarea respectivă, care a avut loc la Strasbourg pe 25 septembrie 1791. Tot la Strasbourg a compus Chant de guerre pour l'armée du Rhin („Cântecul de război al armatei de pe Rin”), pe care l-a cântat pentru prima oară la 25 / 26 aprilie 1792, în cadrul unui banchet dat de primarul Philippe-Frédéric de Dietrich în onoarea voluntarilor „armatei de pe Rin” care se mobilizaseră după declararea războiului cu Austria.[10] Acest cântec va deveni mai târziu, la 14 iulie 1795, imnul național al Franței, cunoscut sub numele La Marseillaise.

La 13 iunie 1792 Rouget de Lisle a fost transferat de la Strasbourg la fortăreața Huningue. Aici a primit vestea că a fost destituit din funcție, de către Lazare Carnot, pentru că protestase împotriva arestării regelui Ludovic al XVI-lea în urma insurecției de la 10 august. Deoarece își manifestase fățiș simpatiile promonarhiste, a fost întemnițat în timpul terorii iacobine, dar a scăpat de ghilotinare. În 1795 a fost înrolat din nou în armata revoluționară fiind trimis la Brest sub comanda generalului Hoche. A luat parte la luptele împotriva insurgenților contrarevoluționari (șuani) din Bretania.

A demisionat din armată în 1796, revenind la Lons-le-Saunier, unde a trăit în condiții modeste. S-a manifestat ostil față de instaurarea imperiului, îndrăznind să-i scrie lui Napoleon: Bonaparte, vous vous perdez, et ce qu'il y a de pire, vous perdez la France avec vous! („Bonaparte, vei pierde și, ceea ce este mai rău, va pierde și Franța odată cu tine!”).[11]

Rouget de Lisle a mai scris alte câteva piese muzicale de aceeași natură cu La Marseillaise. În 1825 el a publicat Chants français („Cântece franceze”), în care a pus pe muzică cincizeci de poezii ale unor diverși autori. A mai publicat Essais en vers et en prose („Eseuri în versuri și în proză”), o povestire intitulată Adelaide et Monville și câteva poeme ocazionale. În timpul Restaurației a compus un imn regal, intitulat Vive le Roi! („Trăiască Regele!”), dar acesta nu a fost pe placul regelui Ludovic al XVIII-lea.

Spre sfârșitul vieții, Rouget de Lisle se afla într-o situație materială precară, fiind nevoit să vândă chiar și ceea ce moștenise de la tatăl său. Sub regimul Monarhiei din Iulie regele Ludovic-Filip i-a acordat însă o pensie viageră..[12]

Rouget de Lisle a murit la 26 iunie 1836, în vârstă de 76 de ani, la Choisy-le-Roi, unde a și fost înhumat.[12] La 14 iulie 1915 rămășițele sale au fost transferate la Hôtel des Invalides.[13]

La MarseillaiseModificare

Rouget de Lisle a compus textul și muzica imnului La Marseillaise, la Strasbourg, în noaptea de 25 / 26 aprilie 1792, imediat după declararea războiului cu Austria. Titlul inițial era Chant de guerre pour l'armée du Rhin („Cântecul de război al armatei de pe Rin”)[10]. La 30 iulie 1792, melodia a fost cântată de voluntarii republicani din Marsilia, la intrarea lor în Paris, de aici provenind numele La Marseillaise. Mai târziu, la 14 iulie 1795, La Marseillaise a devenit în mod oficial imnul național al Franței.

NoteModificare

  1. ^ a b „Rouget de Lisle”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b Claude-Joseph Rouget de Lisle, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  4. ^ Claude Joseph Rouget de Lisle, SNAC, accesat în  
  5. ^ Encyclopædia Britannica 
  6. ^ Claude-Joseph Rouget de Lisle, International Music Score Library Project, accesat în  
  7. ^ fr Généalogie de la famille Rouget
  8. ^ en Family Tree Rouget
  9. ^ fr André Golaz, Odette Golaz, A. Guillaume (préfacier), Notice historique et descriptive sur Mont-Dauphin (Hautes-Alpes), Société d'études des Hautes-Alpes, Gap, 3-e édition, 1981, p. 63. ISBN 2-85627-001-8
  10. ^ a b Jules Michelet, Istoria Revoluției, traducere de Angela Cismaș, Editura Minerva, București, 1973, pp. 197-200.
  11. ^ fr André Castelot, Bonaparte, Librairie Académique Perrin, Paris, 1967, p. 679.
  12. ^ a b en Norman Davies, Europe: A history, Oxford University Press, 1996, p. 718. ISBN 0-19-820171-0.
  13. ^ fr Photos de la cérémonie du transfert des cendres de Rouget de Lisle aux Invalides.

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Rouget de Lisle