Wikipedia

Rutenia Albă

(Redirecționat de la Rusia Albă)

Rutenia Albă (în limbile rusă: Бе́лая Русь, latină: Ruthenia Alba) a fost numele unui teritoriul din nord-estul Rusiei în secolele XII-lea – al XVI-lea și al Belarusului în secolul al XVI-lea. Originea denumirii este încă subiect de cercetare. Unii cercetători, precum М. Dovnar-Zapolski, М. Liubavski sau А. Potebnaia, teritoriile „albe” erau acele regiuni care, într-o anumită perioadă istorică, nu s-au aflat nici sub suzeranitatea Marelui Ducat al Lituaniei, nici sub a hanilor tătaro-mongoli. În acest caz, „alb” ar fi echivalent cu „libere”, „independent”. Alți cercetători consideră că numele „Ruteniei Albe” își are originea în culoarea părului sau a hainelor purtate de locuitorii regiunii (V. Тatișcev, Е. Каrski, N. Ianciuk). O a treia versiune consideră că aceste teritorii erau numite „albe” datorită faptului că populația locală fusese creștinată, spre deosebire de restul Rusiei „negre”, care se presupune că ar fi fost în aceeași perioadă de timp păgână.[1].

Istoria Belarusului
Stema Belarusului
Acest articol este parte a unei serii
Slavii estici timpurii
Cnezatul Polațkului
Rusia Kieveană
Marele Ducat al Lituaniei
Uniunea statală polono-lituaniană
Imperiul Rus
RP Belarus
RSS Belarusă
Republica Belarus
Portal Belarus
 v • d • m 
Copie a hărții „Carta Marina” a lui Olaus Magnus (1490-1557). Aceasta este cea mai veche hartă detaliată cunoscută a țărilor nordice.
„Planul Sigismundian” al Moscovei din 1610. Se poate citi textul „Moscova este capitala întregii Rusii Albe”
Rusia Albă (Weissreussen) pe o hartă germană a Poloniei, anul 1660

O altă ipoteză este aceea că „alb” corespunde unui cod al culorilor folosit pentru desemnarea punctelor cardinale. Tătarii ar fi denumit regiunile Ruteniei: „albă” (Ak-Urus) zona de vest, „neagră” zona de nord și „galbenă” sau „aurie” zona de sud. Această ipoteză se bazează pe similitudinea cu denumirile hoardelor tătare: „Hoarda Albastră” (estică) și „Hoarda Albă (vestică).

Istoricul Nikolai Karamazin a descoperit că denumirea „Rutenia Albă” a fost folosită încă din 1135 într-un letopiseț din Rostov, care se referă la Cnezatul Vladimir-Suzdal.

Într-un manuscris din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, se relatează că arhiepiscopul de Riga, fratele Vaislanum, a fost invitat să propovăduiască creștinismul catolic în Alba Ruscia și în Karelia.[2][3]

În perioada secolelor al XII-lea – al XV-lea, termenul „Rutenia Albă” desemna regiunea de nord-est a Rusiei [4] și a Marelui Cnezat al Moscovei[5][6], iar din secolul al XVI-lea, termenul a început să fie folosit pentru desemnarea Țaratului Rusiei.

Pentru prima oară, termenul „Rutenia Albă” a fost folosit pentru desemnarea Belarusului în Letopisețul Ipatiev, într-un pasaj care relatează căsătoria regelui polonez Cazimir al III-lea cu Ana, fiica marelui duce al Lituaniei, Gediminas. Numele „Rutenia Albă” apare „Chronicon Polonorum” (1333—1385) a lui Joannis de Czarnkow. El numește orașul Poloțk „fortăreața Ruteniei Albe”.[7]. Pe o hartă a Europei Răsăritene din 1459 a lui Nicolaus Cusanus, teritoriul de la este de Nipru și Borisifen aflat sub controlul Marelui Cnezat al Moscovei. Nikolai Karamzin în lucrarea Истории государства Российског („Istoria statului rus”) citează scrisoarea trimisă la Roma de către marele cneaz Ivan al III-lea mai înainte de căsătoria din 1472 cu Sofia Palaiologhina, nepoata împăratului Imperiului Bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul. El își semnează scrisoarea князь Белой Руси (Cneazul Rusiei Albe)[8]. Italianul Alessandro Guagnini, care a fost timp de 14 ani comandant militar al Vitebskului și autor al Sarmatiae Europeae descriptio, quae Regnum Poloniae, Lituaniam, Samogitiam, Russiam, Masoviam, Prussiam, Pomeraniam... complectitur, publicată în limba latină în 1582[9]) descria Moscova drept capitala „Rusiei Albe’’. [10]

Nunțiul papal la Varșovia scria superiorilor săi de la Roma în 1622 că Rutenia Albă se întinde de la Riga, capitala Livoniei, până la granițele Moscovei și include Poloțk, Orșa, Vitebsk, Moghilău.[11].

Scriitorul și istoricul polonez Sz. Starowolski în cartea Polska albo opisanie położenia królestwa Polskiego („Polonia, sau descrierea regatului Poloniei”) din 1632, afirma că Rutenia Albă este formată din 6 voievodate: Novogrudskoe, Mstislavskoe, Vitebsk, Minsk, Poloțk și Smolensk[12] În secolul al XVII-lea, autoritatea statului „Rusia Albă” se întindea asupra regiunilor Poloțk, Vitebsk, Mstislavskie și Smolensk. Restul teritoriului Belarusului era numit de moscoviți „lituanian”. (De aici și numele unor orașe: Brest-Litovsk sau Kamenț-Litovsk). După izbucnirea războiului ruso-polonez din 1654 – 1667), țarul Alexei I a semnat pentru prima oară o diplomă cu titulatura „Suveran, țar și mare cneaz a toată Rusia Mare, Mică și Albă, autocrat” (Государь, царь и великий князь всея Великия и Малые и Белые Руси самодержец). După ce trupele ruse au cucerit o mare parte a Belarusului și Ucrainei în 1655, țarul a adăugat definitiv la titulatura sa și „mare cneaz al Lituaniei, Ruteniei Albe și Podolskului” (великий князь Литовский, Белой Руси и Подольский). Începând cu prima jumătate a secolului XVII-lea, parte estică a Belarusului contemporan începe să fie cunoscută în documente cu numele Belorussia (Белоруссия) .[13]. Începând cu același secol al XVII-lea, denumirea Belorussia a început să fie folosit și în cadrul Rzeczpospolitei.[4]

Începând cu secolul al XIX-leA, odată cu nașterea curentului naționalist, denumirile „Belarus”, „poporul belarus” și „limba belarusă” au intrat definitiv în conștiința locuitorilor regiunii.

Regiunile aparținând Ruteniei Negre (Grodno și Smorgoni) fac parte în zilele noastre din statul Belarus.

Note

modificare
  1. ^ Я. А. Юхо, Белая Русь (I. A. Iuho, Rutenia Albă), ЭГБ. Т. 1. Мн., 1993
  2. ^ „А. Белы, Хроніка «Белай Русі»: нарыс гісторыі адной геаграфічнай назвы, Мінск, Энцыклапедыкс, 2000. Soft. 238 с. 1000, ISBN 985-6599-12-1”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „В. Чамярыцкі, A. Жлутка, Першая згадка пра Белую Русь — XIII ст, Адраджэнне. Гістарычны альманах. Вып. 1. Мн., 1995. С. 143—152”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ a b Белая Русь — Энциклопедический словарь «История Отечества с древнейших времен до наших дней»[nefuncțională]
  5. ^ „Сергей Рысев, Происхождение термина «Белая Русь»”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ карта М.Кузанского и М. Беневентано, Рим, 1507 и 1508 г.г.
  7. ^ Kronika Jana z Czarnkowa (Joannis de Czarnkow. Chronicon Polonorum). Oprac. J. Szlachtowski, Monumenta Poloniae Historica Lwów, T. II. 1872
  8. ^ Н. М. Карамзин, История государства Российского, том 6. гл. 2
  9. ^ Alessandro Guagnini în Marea Enciclopedie Sovietică
  10. ^ Александр Гваньини, Описание Московии, М. Греко-Латинский кабинет. 1997
  11. ^ Белоруссия в эпоху феодализма: Сб. документов и материалов в 3 тт. т.1. — Мн.. Навука I тэхнiка, 1979
  12. ^ Sz. Starowolski, Polska albo opisanie położenia królestwa Polskiego, Kraków, 1976]
  13. ^ Белоруссия в эпоху феодализма: Сб. документов и материалов в 3 тт. т.1. — Мн.. Навука I тэхнiка, 1979

Bibliografie

modificare
  • В. Н. Татищев История Российская. т. 1. — М., 1962
  • А. А. Потебня, Этимологические заметки // Живая старина. Вып. III. — СПб., 1890 (1891);
  • М. В. Довнар-Запольский, Исследования и статьи. — Киев, 1909
  • М. К. Любавский, Очерк истории Литовско-Русского государства до Люблинской унии включительно. — М., 1910
  • Н. А. Янчук, Этнографический очерк Белоруссии // Курс Белоруссоведения. — М., 1918—1920
  • П. Ф. Крапiвiн, Паходжанне назвау Русь, Белая Русь, Чёрная Русь и Красная Русь // Весцi АН БССР. Серыя грамад. навук. — Мн., 1956
  • A. Киркор, Этнографический взгляд на Виленскую губернию // Этнографический сб. — СПб., 1858, вып. 3
  • Белоруссия в эпоху феодализма: Сб. документов и материалов в 3 тт. т.1. — Мн.. Навука I тэхнiка, 1979
  • О. Н. Трубачев, В поисках единства, Москва, «Наука», 2005
  • E. E. Ширяев, Беларусь: Русь Белая, Русь Чёрная и Литва в картах. Мн., 1991.
  • Е. Е. Замысловский Герберштейн и его историко-географические известия о России. СПб., 1884
  • Соломон Я. И. Порецкий, Рысинский * Solomo Pantherus Leucorussus. Мн., 1983
  • Б. А. Рыбаков, Русские карты Московии XV — начала XVI в. М., 1974
  • Е. А. Савельева, Новгород и Новгородская земля в западноевропейской картографии XV—XVI вв. // География России XV—XVIII вв. (по сведениям иностранцев). Л., 1984
  • S. Alexandrowicz, Rozwój kartografii Wielkiego Księstwa Litewskiego od XV do połowy XVIII w. Poznań, 1989
  • M. L. Colker, America rediscovered in thirteenth century? // Speculum. A journal of medieval studies,. Cambridge. Vol. 54. No. 4. October 1979
  • W. Ostrowski, About the origin of the name «White Russia». London, 1975
  • M. Witkowska, Vita sanctae Kyngae ducissae Cracoviensis // Roczniki Humanistyczne. T. X, z. 2. Lublin, 1961.
  • Sarmatiae Europeae descriptio. Ab Alexandro Guagnino Veronensi // Poloniae Historiae Corpus. Ex bibliotheca Ioan. Pistorii Nidani. Per Sebastiani Henric Petri. V. I. Basileae, 1588
  • Akta Aleksandra, króla polskiego, wielkiego księcia litewskiego i t.d. (1501—1506). Wyd. F. Papee. Kraków, 1927
  • Anonymi Dvbnicensis. Liber de rebus Lvdovici R. H. // Analecta Monumentorum Hungariae historicum literarorium maximum inedita. Budapestini, 1986
  • I.V. Bellum Prutenum // Smereka E. Zbiór pisarzy polsko-lacińskich. Leopoli, 3, 1933
  • M. Cromer, Polonia sive de situ, populis, moribus, magistratibus et republica regni Poloni libri duo. Cracoviae, 1901. (паўтор выданьня 1578 г.)
  • Der Weiss Kunig. Eine Erzählung von den Thaten Kaiser Maximilian der Ersten. Wien, 1775
  • Historica Russiae monumenta ex antiquis exterarum gentium arcivis et bibliothecis deprompta ab A. I. Turgenevio. V. I. Petropoli, 1841 (Акты исторические, относящиеся к России, извлечённые из иностранных архивов и библиотек А. И. Тургеневым)
  • Historiae Ruthenicae Scriptores exteri saeculi XVI. V. I—II. Berolini et Petropoli, 1841—42
  • Kronika Jana z Czarnkowa (Joannis de Czarnkow. Chronicon Polonorum). Oprac. J. Szlachtowski // Monumenta Poloniae Historica Lwów, T. II. 1872
  • Ioannes Stobnicensis. Introductio in Ptolomei Cosmographiam. Cracoviae, 1512
  • Scriptores Rerum Hungaricarum tempore ducum regumque stirpis Arpadianae gestarum. Vol. II. Budapest, 1938
  • Sz. Starowolski, Polska albo opisanie położenia królestwa Polskiego. Kraków, 1976
  • M. Stryikowski, Kronika Polska, Litewska, Żmódzka i wszystkiej Rusi. T. I—II. Warszawa, 1846
  • Cosmographey oder beschreibung aller Laender, Herrschaften, fürnemsten Stetten… Beschriben durch Sebastianum Münsterum… Basel, 1550; Ulrichs von Richental Chronik des Constanzer Concils 1414 bis 1418. Herausgegeben von M. R. Buck. Tübingen, 1882
  • Th. Prisschuch,. Des conzilis grundveste // Die historischen Volkslieder der Deutschen vom 13. bis 6. Jahrhundert. Bd. 1. Leipzig, 1865
  • Peter Suchenwirt’s Werke aus dem vierzehnten Jahrhundert. Hrsg. von Alois Primisser. Wien, 1827
  • A. Prochaska, Codex epistolaris Vitoldi. Cracoviae, 1882
  • Слово избранное от святых писаний еже на латыню // Попов А. Н. Историко-литературный обзор древнерусских полемических сочинений против латинян. М., 1875
  • Опись архива Посольского приказа 1626 г. Ч. 1. М., 1977
  • ПСРЛ. Т. 2. СПб., 1843; Т. 25. М.—Л., 1949
  • Il Mappamondo di Fra Mauro. A cura di Tullio Gasparini Leporace. Presentazione di Roberto Almagia. Venezia, 1956
  • A. E. Nordenskjold, Facsimile-atlas to the early history of cartography with reproductions of the most important maps, printed in the XV and XVI centuries. Stockholm, 1889.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rutenia_Albă&oldid=15772021