Deschide meniul principal

Format:Infobox former country

Cnezatul Vladimir-Suzdal
Владимиро-Су́здальское кня́жество
Vladimiro-Suzdal'skoye knyazhestvo'
Yarthewise.png – Lob flag moskovskiy.svg
Stemă
Sigiliul lui Aleksandr Nevski
Cnezatul Vladimir-Suzdal în Cnezatul Rusiei Kievene în secolul XI
Cnezatul Vladimir-Suzdal în Cnezatul Rusiei Kievene în secolul XI
CapitalăVladimir
LimbăLimba slavă veche
ReligieCreștinism ortodox rus
Guvernare
Cneaz 
 - 1157-1175 (primul)d:Andrey Bogolyubsky
 - 1328–1331 (ultimul)Alexander of Suzdal⁠(ru)
Istorie
Istoria Rusiei
Stema Rusiei
Acest articol este parte a unei serii
Slavii estici timpurii
Rusia Kieveană
Bulgaria de pe Volga
Hazarii
Cnezatul Vladimir-Suzdal
Republica Novgorodului
Invazia mongolă
Hoarda de Aur
Hanatul Kazanului
Hanatul Astrahanului
Hanatul Siberiei
Hanatul Crimeii
Cnezatul Moscovei
Imperiul Rus
1682-1796
1796-1855
1855-1892
1892-1917
Revoluția din 1905
Revoluția din 1917
Republica Rusă
Războiul civil
Uniunea Sovietică
1927-1953
1953-1985
1985-1991
Federația Rusă

Portal Rusia
 v  d  m 

Principatul Vladimir-Suzdal/ Marele Ducat Vladimir-Suzdal/ Cnezatul Vladimir-Suzdal (în limba rusă Влади́миро-Су́здальское кня́жество), sau Rusia Vladimir-Suzdal (Влади́мирско-Су́здальская Русь) a fost unul dintre cele mai importante cnezate care au apărut după destrămarea Rusiei Kievene, în secolul al XII-lea fiind cel mai puternic stat al slavilor răsăriteni până în secolul al XIV-lea, când a dispărut, devenind parte a Cnezatului Moscovei.

Cnezatul Vladimir-Suzda este considerat ca fiind leagănul limbii Rusiei Mari și a naționalității ruse.

OriginileModificare

Principatul a ocupat un teritoriu întins în partea de nord-est a Rusiei Kievene, având ca granițe (aproximative) râurile Volga, Oka și Dvina de Nord. În secolul al XI-lea, principatul își avea capitala la Rostov Veliki, printre orașele importante numărându-se Suzdal, Iaroslavl și Belozersk.

 
Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Vladimir a fost construită între 1158–1160.

Vladimir Monomahul, după ce și-a câștigat dreptul la tronul principatului în 1093, a mutat capitala de la Rostov la Suzdal. Cincisprezece ani mai târziu, cneazul a fondat pe râul Kliazma orașul Vladimir, la 31 km sud de Suzdal. Fiul său, Iuri Dolgoruki, a mutat capitala la Vladimir în 1157. Cum boierii din Rostov și din Suzdal s-au opus acestei măsuri care le scădea influența, a izbucnit un scurt război civil.

Pe la mijlocul secolului al XII-lea, când sudul pământurilor rusești erau prădate în mod regulat de nomazii turcici, populația a început să migreze către nord. În zonele împădurite din nord, (zalesie), s-au așezat numeroși refugiați, fondând noi localități. Înființarea unor orașe precum Pereslavl, Kostroma, Dmitrov, Moscova, Iuriev-Polski, Uglici sau Tver a fost atribuită de legende sau de cronici lui Iuri Dolgoruki (Mâini Lungi), care își căpătase porecla datorită capacității de manipulare a politicii din îndepărtatul Kiev.

Perioada de maximă înflorireModificare

Fiul lui Iuri, Andrei cel Pios, a fost cel care a dus Vladimirul pe culmile puterii politice. Andrei cel Pios a tratat vechile centre de putere (printre ele aflându-se și Kievul) cu dispreț. După ce a atacat și incendiat Kievul în 1169, a refuzat să accepte tronul kievean, în schimb l-a numit la conducerea cnezatului rival pe fratele său mai mic. El s-a arătat mai preocupat de capitala Vladimir, pe care a împodobit-o cu minunate catedrale și mânăstiri din piatră albă. În 1117 a fost asasinat de boierii săi la reședința proprie din Bogoliubovo.

După o scurtă perioadă de interregnum, fratele lui Andrei, Vsevolod Cuib Mare, s-a suit pe tronul Vlamdimirului. El a continuat politica fratelui său, reușind încă o dată să cucerească orașul Kiev în 1203. Totuși, cei mai importanți dușmani ai lui Vsevolod erau în sud – Cnezatul Riazanului – și în est – marele stat turcic al bulgarilor de pe Volga. După mai multe campanii militare, Riazanul a fost fâcut una cu pământul, iar bulgarii au fost forțați să plătească tribut.

 
Venerarea Sfintei Fecioare ca sfântă protectoare a Vladimirului a fost introdusă de cneazul Andrei, care i-a dedicat numeroase biserici și icoane.

Moartea lui Vsevolod din anul 1212 a marcat începutul unui șir de conflicte dinastice. Fiul cel mai mare al lui Vsevolod, Constantin, după ce a căpătat ajutorul boierilor din Rostov și al cneazului Kievului, Mstislav cel Cutezător, l-a expulzat din Vladimir în Rosdtov pe moștenitorul de drept, fratele lui, Iuri al II-lea. După numai șase ani, după moartea lui Constantin, Iuri s-a reîntors în capitală. Iuri al II-lea s-a dovedit un conducător viclean, care i-a învins pe bulgarii de pe Volga și a reușit să impună pe tronul Novgorodului pe fratele său, Iaroslav. Domnia sa s-a încheiat într-un mod catastrofal, când, în 1238, hoardele mongolilor conduși de Batu Han au devastat țara și au incendiat Vladimirul și alte orașe în timpul invaziei tătare.

Jugul mongolModificare

Nici unul dintre orașele rusești devastate de atacul mongolilor nu a mai reușit să-și revină. Cnezatul Vladimirului s-a fărâmițat în 11 principate mărunte: Moscova, Tver, Pereslavl, Rostov, Iaroslavl, Uglici, Belozersk, Kostroma, Nijni Novgorod, Starodub pe Kliazma și Iuriev-Polski. Toate aceste mici cnezate recunoșteau suzeranitatea Marelui Prinț al Vladimirului, acesta din urmă fiind numit de însuși Marele Han. Chiar și vestitul Alexandr Nevski al Pereslavlui a fost nevoit să meargă în Karakorum, capitala Hanului, pentru a fi investit ca Mare Cneaz al Vladimirului.

Până la sfârșitul secolului, numai trei orașe se mai luptau pentru obținerea titlului de Mare Cnezat: Moscova, Nijni Novgorod și Tver. Prinții lor, odată investiți cu funcția de Mari Cneji, nici nu încercau să se mute definitiv în Vladimir. Când Mitropolitul Petru și-a mutat scaunul mitropolitan din Vladimir în Moscova în 1321, a devenit evident că Moscova a devenit centrul de putere în Rusia de nord-est.

Vezi șiModificare