Ruxandra Sireteanu (actriță)

actriță română
Ruxandra Sireteanu
Date personale
Nume la naștereRuxandra Sireteanu
Născută20 decembrie 1943(1943-12-20)
România Craiova
Decedată (70 de ani)
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieactriță
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Ani de activitate1952–2014

Ruxandra Sireteanu (n. 20 decembrie 1943, Craiova – d. 18 februarie 2014) a fost o importantă actriță română.[1][2]

A debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finți.

A susținut multe recitaluri de poezie atât în România cât și în Suedia (Malmö și Göteborg) și Grecia (Atena și Salonic). În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la „Maison des jeunes”, condusă de Jean-Louis Barrault și Tania Balachova.

În perioada 1992–1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universității Hyperion din București.

Din 1996 a făcut dublaje la filmele de desene animate, Studiourile „AGER FILM”. Între 1998–1999, dublaj la serialul de televiziune „Suflet de femeie.”

Biografie modificare

Ruxandra Sireteanu s-a născut la Craiova, pe data de 20 decembrie 1943 și a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finți. După absolvirea Liceului „Sf. Sava” din București, în 1961, a intrat la IATC Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, lector Sanda Manu. În 1965, la examenul de absolvire, a jucat rolurile Tofana din „Patima Roșie” de Mihail Sorbul și Fata, Iubita, Nevasta din „Omul care s-a transformat în câine” de O. Dragun, regia Andrei Șerban. Între anii 19651969, Ruxandra Sireteanu a fost angajată la Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Pe scena Naționalului craiovean a interpretat: Catarina din „Femeia îndărătnică” de William Shakespeare, regia Miron Niculescu; Dorina din „Tartuffe” de Moličre, regia Miron Niculescu; Șura din „ Egor Bulîciov” de Maxim Gorki, regia Petre Sava Băleanu; Elena din „Suflete tari” de Camil Petrescu, regia Geta Tomescu.

Între 19711972 Ruxandra Sireteanu a fost angajată la Teatrul de Stat din Oradea, unde a jucat rolurile Nina Zarecinaia din „Pescărușul” de Cehov (regia Alexandru Colpacci) și Maria din „Omul care ...” de Horia Lovinescu. Din anul 1972, este angajată a Teatrului Nottara din București. Timp de 36 de ani petrecuți pe scena acestui teatru, actrița Ruxandra Sireteanu a întruchipat o serie lungă de personaje, printre care: Jennifer din „ Adio Charlie” de G. Alexod, regia George Rafael (1972); Ghizi din „Familia Tott” de Orkeny, regia Val Paraschiv (1977); Nina din „N-am încredere în bărbați” de Anatoli Sofronov, regia Dan Micu (1975); Senia din „Calandria” de D. Babiena (1982); Agripina din „5 romane de amor” de Teodor Mazilu, regia George Rafael (1978); Veta din „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regia Dan Micu (1986); Doamna Vintilă din „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, regia Alexandru Dabija (1984); Charlotta din „ Livada de vișini” de A. P. Cehov, regia Dominic Dembinschi (1987); și Pin din „Taifun” de Ca O Yu, regia Alexandru Dabija (1988); Margareta din „ Simeyașul” de Gherman, regia Horațiu Mălăele (1990); Elena Sergheevna din „Șantaj” de Ludmila Ruzumovskaia, regia D. Dembinschi (1992); Frosina din „Avarul” de Moličre, regia Mircea Cornișteanu (1994); Doamna Pearce și Doamna Higgins din „Misterele Londrei”, muzical după „Pygmalion” de G. B. Shaw, regia D. Dembinschi (1995); Fiokla din „Căsătoria” de Gogol, regia Gavriil Pinte (1998); Nanny din „Nanny” de Fenwik, regia Tom Ferriter (1999); Judy din „Moștenirea lui Cadâr”, muzical de Eugen Rotaru, regia Tania Filip (1999; Teatrul Nottara a făcut un turneu cu acest spectacol în SUA și Canada, în 2001); Dragna, Boiana și Olivera în „Larry Thomson” de Kovacevici (2001); Mama din „Minciuna din mine” de Sam Sheppard, regia Ada Lupu (2002); Tița din „Prăpăstiile Bucureștilor” de Matei Millo, regia Ada Lupu (2003); Chiriachița din „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, regia Dinu Cernescu (2003); Crapart din „Jocul dragostei și al morții” de Romain Rolland, regia Lucian Giurchescu (2003); Raisa Pavlova și Ulita din „Pădurea” de A. N. Ostrovski, regia Tudor Mărăscu (2005); Eileen din „Billy Șchiopul” de Martin McDonagh, regia Vlad Masacci (2005); Nina Ivanovna din piesa „Un pensionar fatal” de Al. Galin, regia Tudor Țepeneag (2008).

Roluri la Teatrul „George Ciprian” din Buzău: Luiza din „Fierarii” de M. Nicolici, regia Răzvan Săvescu (2000); Lady Bracknell din „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, regia Răzvan Dincă.

Filmografie modificare

Dublaj modificare

Note modificare

  1. ^ „Actrița RUXANDRA SIRETEANU a murit, la vârsta de 70 de ani”. Realitatea .Net. . Accesat în . 
  2. ^ „Ileana Stana Ionescu: Dispariția Ruxandrei Sireteanu mă nimicește - Mediafax”. Mediafax.ro. . Accesat în . 

Legături externe modificare