S/2003 J 2
| S/2003 J 2 | |
 S/2003 J 2 fotografiat de Canada-France-Hawaii Telescope(d) în timpul observațiilor ulterioare în februarie 2003 | |
| Descoperire [1] | |
|---|---|
| Descoperit de | Scott S. Sheppard(d) et al. |
| Loc descoperire | Mauna Kea Obs.(d) |
| Dată descoperire | 5 februarie 2003 |
| Caracteristicile orbitei [2] | |
| Epocă 17 decembrie 2020 JD 2459200.5 | |
| Arc de observare | 16.42 ani (5,996 zile) |
| Earliest precovery date | 11 decembrie 2001 |
| 0.1373976 AU (20,554,390 km) | |
| Excentricitate | 0.2776569 |
Perioadă orbitală | –1.65 ani (–602.02 zile) |
| 114.43587° | |
| 0° 35m 52.742s / zi | |
| Înclinație | 149.20392° (față de ecliptică) |
| 50.46976° | |
| 224.95527° | |
| Sateliți | Jupiter |
| Caracteristici fizice | |
Diametrul mediu | ≈2 km[3] |
| Albedo | 0.04 (presupus)[3] |
Magnitudinea aparentă | 23.2[3] |
Magnitudinea absolută (H) | 16.7[2] |
S/2003 J 2 este un satelit retrograd neregulat al lui Jupiter .Satelitul a fost descoperit pe 5 februarie 2003 de o echipă de astronomi de la Universitatea din Hawaii condusă de Scott S. Sheppard(d) și David C. Jewitt(d), iar ulterior a fost anunțat pe 4 martie 2003. [4] [5] Inițial s-a crezut că este cel mai exterior satelit cunoscut al lui Jupiter, până când observațiile de recuperare au infirmat acest lucru în 2020. [6]
S/2003 J 2 are un diametru de aproximativ 2 kilometri și orbitează în jurul lui Jupiter la o distanță medie de aproximativ 20.600.000 de kilometri (20,6 gigametri (0,138 AU)) în aproximativ 600 de zile, la o înclinație de aproximativ 149° față de ecliptică și cu o excentricitate de 0,28. Inițial, sa presupus că satelitul face parte din grupul Pasiphae, dar acum se știe că face parte din grupul Ananke după ce a fost recuperat în 2020.[1][6]
Satelitul a fost considerat pierdut [7] [8] [9] [10] până în 2020, când a fost recuperat de Sheppard și independent de astronomul amator Kai Ly. [6] Recuperarea satelitului a fost anunțată de Minor Planet Center pe 26 ianuarie 2021.
Referințe modificare
- ^ a b MPEC 2003-E11: S/2003 J 1, 2003 J 2, 2003 J 3, 2003 J 4, 2003 J 5, 2003 J 6, 2003 J 7 2003 March 4 (discovery and ephemeris)
- ^ a b „MPEC 2021-B134 : S/2003 J 2”. Minor Planet Electronic Circular. Minor Planet Center. . Accesat în .
- ^ a b c S.S. Sheppard (2019), Moons of Jupiter, Carnegie Science, on line
- ^ IAUC 8087: Satellites of Jupiter 2003 March 4 (discovery)
- ^ Sheppard, Scott S.; Jewitt, David C. (). „An abundant population of small irregular satellites around Jupiter” (PDF). Nature. 423 (6937): 261–263. Bibcode:2003Natur.423..261S. doi:10.1038/nature01584. PMID 12748634. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ a b c Hecht, Jeff (). „Amateur Astronomer Finds "Lost" Moons of Jupiter”. www.skyandtelescope.com. Sky & Telescope. Accesat în .
- ^ Beatty, Kelly (). „Outer-Planet Moons Found — and Lost”. www.skyandtelescope.com. Sky & Telescope. Accesat în .
- ^ Brozović, Marina; Jacobson, Robert A. (). „The Orbits of Jupiter's Irregular Satellites”. The Astronomical Journal. 153 (4): 147. Bibcode:2017AJ....153..147B. doi:10.3847/1538-3881/aa5e4d.
- ^ Jacobson, B.; Brozović, M.; Gladman, B.; Alexandersen, M.; Nicholson, P. D.; Veillet, C. (). „Irregular Satellites of the Outer Planets: Orbital Uncertainties and Astrometric Recoveries in 2009–2011”. The Astronomical Journal. 144 (5): 132. Bibcode:2012AJ....144..132J. doi:10.1088/0004-6256/144/5/132.
- ^ Sheppard, Scott S. (). „New Moons of Jupiter Announced in 2017”. home.dtm.ciw.edu. Accesat în .
We likely have all of the lost moons in our new observations from 2017, but to link them back to the remaining lost 2003 objects requires more observations a year later to confirm the linkages, which will not happen until early 2018. ... There are likely a few more new moons as well in our 2017 observations, but we need to reobserve them in 2018 to determine which of the discoveries are new and which are lost 2003 moons.