Deschide meniul principal
Pentru un geofizician român, vedeți Sabba S. Ștefănescu.
Sabba Ștefănescu
Sabba Ştefănescu 480x640.jpg
Date personale
Născut12 ianuarie 1857
Craiova, Țara Românească
Decedat16 august 1931, (74 de ani)
Sinaia, România
CopiiConstantin S.Ștefănescu, medic
Radu S. Ștefănescu, medic
Sabba S. Ștefănescu, geofizician
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepaleontolog și geolog, profesor
Activitate
Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române
Logo of the Romanian Academy of Sciences.jpg Membru al Academiei de Științe din România

Sabba Ștefănescu (n. 12 ianuarie 1857, Craiova – d. 16 august 1931, Sinaia) a fost un paleontolog și geolog român, profesor de paleontologie la Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române.

BiografieModificare

A absolvit liceul din Craiova (1875) și a studiat la Paris, unde a obținut licența în științe naturale (1879). Din 1881 a fost profesor de științe naturale la Școala Comercială și la liceul Sf. Sava din București, al cărui director a devenit în 1893. În același timp a lucrat la prima hartă geologică a României, întocmită în acea perioadă de Biroul Geologic condus de Grigoriu Ștefănescu. În 1897 a obținut doctoratul în geologie și paleontologie la Universitatea din Paris. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1893.

În 1905 este numit titular al unei noi catedre de paleontologie a Universității din București – apărută în urma diviziunii treptate a catedrei inițiale (1864) de geologie, mineralogie și paleontologie, deținută de Grigoriu Ștefănescu, în cele trei ramuri componente. În această calitate, păstrată până în 1929, una din preocupările lui Sabba Ștefănescu a fost dezvoltarea unui laborator de paleontologie pe lângă catedră, pe care l-a înzestrat cu colecția sa proprie și din alte donații. În 1917 pleacă împreună cu familia de la Iași, unde locuise în timpul ocupației germane a Bucureștiului, într-o misiune diplomatică la Paris, trecând prin Rusia și ajungând în Scoția după o traversare primejdioasă a Oceanului Înghețat de Nord. Se reîntoarce în țară în 1921.

Primele sale cercetări (1882-1886) sunt de geologie, studii preparatoare pentru harta României. A studiat cu deosebită atenție terenurile terțiare românești, ceea ce a făcut obiectul mai multor comunicări către Societatea Geologică a Franței; dintre acestea, studiul stratigrafic al terenurilor – o noutate pentru geologia română de atunci – a constituit subiectul tezei sale de doctorat. După numirea ca profesor, centrul atenției sale a fost evoluția mastodonților și elefanților, așa cum rezultă din resturile fosile din pliocen și pleistocen pe care le-a cercetat în țară și în timpul șederii la Paris.

Era o persoană cu o aură de severitate, întreținută atât de seriozitatea lui naturală, cât și de statura lui înaltă și impozantă. Ca director de școală, era numit Balaurul – totuși, zicea despre el: „că sunt serios, conced, dar aspru, nu accept”. A participat la viața politică, aparținând conducerii partidului conservator.

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România[1].

BibliografieModificare

Legături externeModificare

ReferințeModificare