Scăderea punctului de îngheț

Scăderea punctului de îngheț (sau de congelare) este o proprietate coligativă și descrie fenomenul de scădere al punctului de îngheț al unui lichid sau solvent la adăugarea în soluție a unui alt compus solid. Altfel spus, o soluție va prezenta un punct de topire mai mic comparativ cu solventul pur.

Variația de potențial chimic a unui solvent la adăugarea unui solut ajută la explicarea fenomenului de scădere a punctului de îngheț.

Teoria este valabilă pentru adăugarea oricărui solut nevolatil, precum o sare, la un solvent pur, precum apa. Acest fenomen este responsabil pentru faptul că apa de mare rămâne de obicei în stare lichidă la temperaturi mai mici de 0 °C (care este punctul de îngheț al apei pure).[1]

Scăderea punctului de solidificare este proporțională cu molalitatea solutului [2], fapt observat încă din 1787-1788 prin experimentele lui Charles Blagden raportate în Philosophical Transactions of the Royal Society [3].

Vezi șiModificare

ReferințeModificare

  1. ^ „Crioscopia < Chimie Anorganica”, Regielive, accesat în  
  2. ^ Niac, op. cit., p. 50
  3. ^ Phil. Trans., 78, 277(1788)

BibliografieModificare

  • Peter Atkins, Physical Chemistry, 4th Ed., Oxford University Press, Oxford, 1994, ISBN 0-19-269042-6
  • Gavril Niac, ș.a., Formule, tabele, probleme de chimie fizică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984
  • Linus Pauling, Chimie generală, Editura Științifică, București, 1972 (traducere din limba engleză)

Legături externeModificare