Scutul (constelație)

Scutul
Harta constelației Scutul (click pentru mărire)
Denumire
Nume latin	Scutum
Genitiv	Scuti
Abreviere	Sct
Observație
(Epoca J2000.0)
Ascensie dreaptă	Între 18h 21m 36s și 18h 59m 10s
Declinație	Între −15° 56′ 37″ și −3° 50′ 01″
Suprafață	109 grd² (Locul 84)
Vizibilitate	Între 70° N și 90° S
Trecere la meridian	25 august, 21h00
Stele
Strălucitoare (m≤3,0)	0
Vizibile cu ochiul liber	34
Bayer / Flamsteed	7
Apropiate (d≤16 al)	0
Cea mai strălucitoare	α Sct (3,85m)
Cea mai apropiată	LHS 3398 (41,54 al)
Obiecte
Obiecte Messier	2 (M11, M26)
Ploi de meteori	Scutidele de iunie
Constelații învecinate	Vulturul Săgetătorul Șarpele (coada)

Scutul (în latină Scutum), uneori denumită și Scutul lui Sobieski, este o constelație mică, chiar la est de Coada Șarpelui, în aproprierea ecuatorului ceresc.

Este cea de-a cincea cea mai mică constelație de pe cerul înstelat, însă poziția sa pe Calea Lactee îi permite să posede un oarecare număr de obiecte cerești interesante. Situată la 10° sub ecuatorul ceresc, această constelație este vizibilă cam de pe orice latitudine terestră.

Descriere și localizare

Constelația Scutul văzută cu ochiul liber. Pentru identificarea mai ușoară au fost trasate linii între stele.

Istorie

Această constelație este una din singurele (împreună cu Părul Berenicei) care își datorează numele unui personaj istoric, în ocurență regele Ioan al III-lea Sobieski. Acesta a condus apărarea Poloniei și a Vienei contra armatelor Imperiului Otoman și a câștigat o bătălie importantă la 12 septembrie 1683. Șapte ani mai târziu, astronomul polonez Johannes Hevelius a denumit această parte a cerului aflată între Vulturul și Săgetătorul în onoarea sa: Scutum Sobiescianum, și pentru că acesta l-a ajutat să-și reconstruiască obsevatorul deteriorat după un incendiu. Denumirea oficială latină a constelației a fost prescurtată apoi la Scutum, „Scutul”.

Cinci dintre stelele sale strălucitoare (α Sct, β Sct, δ Sct, ε Sct și η Sct) erau cunoscute, înainte de creerea acestei constelații, ca 1, 6, 2, 3, și respectiv 9 Aquilae. De fapt, John Flamsteed nu recunoștea constelația Scutul și includea mai multe dintre stelele sale în constelația Vulturul. Stelele din Scutul desemnate printr-o literă grecească n-au fost citate de către Bayer (care a trăit înainte ca Hevelius să fi creat această constelație), însă ulterior de către Benjamin Gould în 1879.

Stele principale

Articol principal: Lista stelelor din Scutum.

α Scuti

Cea mai luminoasă stea din constelația Scutul este α Scuti, o stea gigantă portocalie cu magnitudinea 3,85. Este de 20 de ori mai mare decât Soarele și de 130 de ori mai luminoasă decât acesta; este ușor variabilă, dar aleatoriu.

δ Scuti

δ Scuti este prototipul unui tip de stele variabile care sunt supuse unor mici pulsații pe mai multe perioade de câteva ore, care se suprapun, provocând o variație minimă a luminozității lor. β Cassiopeiae (Caph) este cea mai strălucitoare dintre acest tip de stele.

δ Scuti este o stea gigantă care trece de magnitudinea 4,60 la magnitudinea 4,70 urmând două pulsații principale de 4,65 și 4,48 ore, peste care se adaugă mult mai mici pulsații de 2,79, 2,28, 2,89 și 20,11 ore. Bogată în metale, ea este de 2,2 până la 2,4 ori mai masivă decât Soarele și se rotește în jurul axei sale de 15 ori mai repede decât acesta; δ Scuti este o stea multiplă și posedă doi companioni, situați la 870 și 3 000 ua.

Alte stele

R Scuti este o gigantă galbenă variabilă de tip RV Tauri: ea variază într-un mod destul de regulat între magnitudinile 5 și 8, într-o perioadă de 146,5 zile.

Obiecte cerești

Scutul se află aproape de centrul Căii Lactee și cuprinde mai multe obiecte cerești, între care roiul deschis M11, chiar la sud-est de β Scuti, roiul deschis M26, nebuloasa difuză IC 1287, cât și microquasarul LS 5039, probabil asociat cu o gaură neagră.

Legături externe

• The Deep Photographic Guide to the Constellations: Scutum
• Star Tales – Scutum
• Scutum Constellation at Constellation Guide