Selecția Națională este procedeul de alegere a piesei reprezentante a României la Eurovision. Prima ediție a selecției a fost în 1993, dar România nu s-a calificat în finala Eurovision. Ultimul câștigător al Selecției a fost piesa "Llámame", melodie interpretată de WRS.

Interesul pentru Eurovision

modificare

După Revoluția din 1989 și Mineriade,TVR a prezentat un oarecare interes pentru Concursul Muzical Eurovision, dar nefiind membră oficială EBU nu s-a putut înscrie până în 1993. La ediția din acel an, România nu a trecut de faza preselecției.

Înainte de 2002

modificare

Debutul oficial l-a avut în Eurovision 1994.Reprezentantul din acel an a fost Dan Bittman. În următorii ani, România nu a fost o concurentă constantă la Eurovision. În anul 1998, Mălina Olinescu s-a clasat pe locul 22, cea mai proastă clasare a României.,În 2000, reprezentanții României au fost cei din trupa Taxi cu melodia "Moon".

După 2002

modificare

Începând cu anul 2002, România a participat în fiecare an la Eurovision. România a avut parte de clasări mai bune. A ajuns de 6 ori în Top 10 (2002, 2003, 2005, 2006, 2010 și 2017).Totuși, din anul 2007, România s-a depărtat din ce în ce mai mult de top 10, numai în 2010 reușind să obțină locul 3

Având în vedere regulamentul Eurovision, fiecare concurent trebuie să aibă peste 16 ani, la data finalei. De asemenea, cântecul trebuie să se încadreze în durata 2:45 - 3:00 minute. Din 2002, melodiile pot fi înregistrate în orice limbă, nu doar română. Pentru a fi acceptate, piesele înscrise trebuie să conțină și o traducere mot-a-mot, dacă este în altă limbă și varianta karaoke (negativul).

Până în anul 2002, piesele erau selectate doar de juriu. Din anul 2003 până în 2009, melodiile erau trecute prin faza preselecției de către un juriu specializat,iar în fazele televizate 50% din rezultatul final era votul publicului. Acesta se producea prin televot. În anii 2008 și 2009 au ieșit scandaluri după finală, deoarece piesa câștigătoare nu a fost cea desemnată de votul publicului. În anul 2010, juriul va avea permisiunea să schimbe interpretul unei piese pentru a o evidenția mai bine.

Din anul 2008, anual după finala națională se lansează albumele de compilație cu piesele finaliste.

Selecția Națională 2008
 
Compilație de Finaliștii Selecției
Lansare23 februarie 2008
Înregistrare2008; Studiourile TVR
GenPop
Durată48:13
Casă de discuriA&A Records
Cronologie – Finaliștii Selecției
Selecția Națională 2008 Selecția Națională 2009

Lista Pieselor

modificare
# Artist Titlu Punctaj Loc
1 Leo Iorga & Pacifica Prea mici sunt cuvintele 164 6
2 Zero Come This Way 181 5
3 Paula Seling & Provincialii Seven Days 208 3
4 Nicola Fairytale Story 162 7
5 Tabasco Love Is All I Need 126 8
6 Rednex feat. Ro-mania Railroad, Railroad 96 9
7 LaGaylia Frazier Dr. Frankenstein 93 10
8 Biondo Shine 264 2
9 Cătălin Josan Run Away 197 4
10 Simona Nae The Key of Life 73 11
11 Yana C'est la Vie 37 12
12 Nico & Vlad Mirita Pe-o margine de lume 271 1

Selecția Națională 2009
 
Compilație de Finaliștii Selecției
Lansare31 ianuarie 2009
Înregistrare2009; Studiourile TVR
GenPop
Durată48:13
Casă de discuriA&A Records
Cronologie – Finaliștii Selecției
Selecția Națională 2008 Selecția Națională 2009 Selecția Națională 2009

Lista pieselor

modificare
Final - 31 January, 2009
# Artist Titlu Versuri (v) / Muzică (m) Juriu Televot Total Loc
1 Popas Band "Striga" Marius Popa (m & l) 4 1 5 8
2 Costi "Can You Forgive" Costi Ioniță (m), Ruxandra Iliescu (l) 3 0 3 10
3 Blaxy Girls "Dear Mama" Costi Ioniță (m), Ruxandra Iliescu (l) 6 12 18 2
4 Red Blonde "Nu am cu cine" Marius Moga (m & l), Anthony Valentiono Negoiță (m) 2 2 4 9
5 ZERO "Sunny Days" Radu Bolfea (m & l), Marcel Botezan (m & l), Sebastian B (m & l) 7 5 12 4
6 Elena Gheorghe "The Balkan Girls" Laurențiu Duță (m & l), Ovidiu Bistriceanu (m),
Daris Mangal (m), Alexandru Pelin (l)
12 10 22 1
7 Tabassco "Purple" Norbert Kovács (m & l), Ion Faghiura (l) 8 4 12 4
8 Cătălin "Stop" Eduard Carcota (m), Cristian Hriscu-Badea (l) 10 8 18 2
9 Dalma Kovács "Love Was Never Her Friend" Marius Moga (m & l) 5 6 11 6
10 Alin Nica "Don't Leave" George Hora (m & l) 0 3 3 10
11 Tina "Pleacă!" Cornel Ilie (m & l) 1 7 8 7
12 IMBA "Round & Round" Costi Ioniță (m), Oana Radu (l) 0 0 0 12

Selecția Națională 2010
 
Compilație de Finaliștii Selecției
Lansare8 martie 2010
Înregistrare2009; Studiourile TVR
GenPop
Durată63:18
Casă de discuriA&A Records
ProducătorMalina Almășan
Cronologie – Finaliștii Selecției
Selecția Națională 2009 Selecția Națională 2010

Selecția Națională 2010 este al treilea album de compilație din seria "Selecția Națională". A fost cules în februarie 2010 și produs pe 8 martie 2010, de către Malina Almășan.

Lista Pieselor

modificare
Finala Națională 2010 - 6 martie 2010
# Interpret Titlu Traducere
1 Răzvan Krivach "Jack Pott" "Marele Pott"
2 Luminița Anghel, Tony Tomas & Adrian Piper "Save Their Lives" "Salvați-le viețile"
3 Paula Seling & Ovi "Playing With Fire" "Jucându-ne cu focul"
4 Dalma "I'm Running" "Alerg"
5 Alexandra Ungureanu "Crazy" "Nebună"
6 Pasager "Running Out of Time" "Rămânând fără timp"
7 Lora & Sony Flame "Come Along" "Alătură-te"
8 HotelFM "Come As One" "Uniți-vă"
9 Zero "Lay Me Down" "Așază-mă jos"
10 Lucia Dumitrescu "See You in Heaven, Michael!" "Ne vedem în Rai, Michael!"
11 Paula Seling & Kamara Ghedi "It's Not Too Late" "Nu-i prea târziu"
12 Laurențiu Niculescu "Searching for Perfect Emotion" "În căutarea emoției perfecte"
13 Anda Adam & Connect-R "Surrender" "Renunțăm"
14 Tina Geru "Love Is War" "Dragostea e război"
15 Alexa "Baby" "Iubitule"
16 Cătălin Josan "Around Around" "Împrejur, împrejur"

Piese Extrase

modificare

Fiecare dintre piesele finaliste au fost promovate în perioada 20 februarie - 5 martie 2010 și le-au fost filmate câte un videoclip de promovare.

Participanți

modificare

Câștigători

modificare