Sfânt
Sfântul (arhaic Sântul) este o persoană care, din punct de vedere religios, este considerată foarte apropiată de Divinitate și fără păcate. Un sfânt este o persoană care pe parcursul vieții a făcut fapte bune, lucru ce conduce spre purificarea sa spirituală, și a ajuns în Rai. Este preponderent întâlnită în creștinism, dar și la alte religii, având diverse particularități.
Recunoașterea oficială a calității de sfânt este efectuată de o autoritate religioasă și politică; ea este adesea cauzată de aclamarea adepților și credincioșilor, depinzând în unele biserici de minunile legate de omul sfânt.
- Termeni derivați:
- Țara Sfântă legat de poporul lui Israel și nașterea lui Isus.
- Duhul Sfânt (Spiritul Sfânt), în creștinism, a treia Persoană din Sfânta Treime.
- Instituții religioase legate de creștinism ca: Biserica Ortodoxă sau Biserica Catolică
- Lăcașuri sfinte, ca: mănăstire, biserică
- Denumire de localități ca: San Diego San Francisco
- Ordin de călugări ca: benedictini, iezuiți, dominicani, franciscani
- Sfânt patron sau ocrotitor, sărbătorit în ziua de hram
- Canonizare recunoașterea oficială a calității de sfânt
- Lacul Pyhäjärvi numele unui lac sfânt din Finlanda
- Muntele Athos numele unui munte sfânt din Grecia
Citate
modificare- Petre Țuțea - „...A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect. Sfântul are forța de coeziune a pietrei. Un sfânt poate fi și analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea e ancorată în cultul genialității ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansați, mecanic și material, cu atât suntem mai departe de esența reală a lumii, de sfințenie...”[1]
Caracteristici
modificarePrimii sfinți creștini au fost martiri care au fost persecutați ca discipoli ai lui Isus din Nazaret. Prima persoană venerată ca sfânt, deși a murit de moarte naturală, a fost episcopul Martin de Tours, decedat în anul 397.
Cinstirea sfinților
modificareSfinții sunt cinstiți deoarece prin ei se reflectă puterea de mijlocire pentru oameni înaintea lui Dumnezeu.
Vezi și
modificare- Listă de sfinți
- Sfântul, un serial al televiziunii britanice
Note
modificare- ^ Petre Țuțea - 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, București, Editura Humanitas, 1997, p.98, ISBN 973-28-0630-3
Legături externe
modificare- Despre Sfânt la enciclopedia OrthodoxWiki
- Top 10 - Sfinti neobisnuiti in panteonul crestin, 29 octombrie 2008, Nicu Pârlog, Descoperă
- Sfintii pe calea desavarsirii, 13 noiembrie 2006, Daniela Cârlea Șontică, Jurnalul Național
- Sfintii Apusului, 19 iunie 2009, Vlad Benea, CrestinOrtodox.ro
- Despre cinstirea sfintilor care au stralucit in Apus, 25 februarie 2008, Sfântul Ioan Maximovici, CrestinOrtodox.ro
- Canonizarea Sfintilor in Biserica Ortodoxa, 6 martie 2008, dr. Veaceslav Goreanu, CrestinOrtodox.ro
- Cum se face trecerea in randul sfintilor în Ortodoxie, 4 februarie 2010, Adrian Cocoșilă, CrestinOrtodox.ro
- Ritualul unei canonizari, 17 iulie 2006, Daniela Cârlea Șontică, Jurnalul Național
- Sfinții - prietenii lui Dumnezeu Arhivat în , la Wayback Machine., 15 septembrie 2012, Ziarul Lumina
- Sfinții militari și lupta creștină Arhivat în , la Wayback Machine., 23 aprilie 2010, Silviu-Anton Lupu, Ziarul Lumina
- Inima iubitoare îmblânzește și fiarele Arhivat în , la Wayback Machine., 8 decembrie 2012, Dan Cârlea, Ziarul Lumina
- Pustia care a îmbrățișat lumea Arhivat în , la Wayback Machine., 30 ianuarie 2013, Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, Ziarul Lumina
- Ce sfânt ne veghează atunci când muncim? Arhivat în , la Wayback Machine., 28 septembrie 2011, Alexandru Briciu, Ziarul Lumina
- Drumul sfințeniei: din istorie în calendar Arhivat în , la Wayback Machine., 24 noiembrie 2009, Diac. George Aniculoaie, Ziarul Lumina
- Sfinți martirizați prin cruce Arhivat în , la Wayback Machine., 25 aprilie 2008, Bogdan Scorțea, Ziarul Lumina