Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual

Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual
Sigla SNPPC
AbreviereSNPPC
Înființare21 decembrie 2004
Zona deservităRomânia
PreședinteVasile Zelca
VicepreședinteMarius Ionescu
VicepreședinteMihai Zlat
Trezorier GeneralClaudiu Staicu
Secretar GeneralNicolae Cîrlan
https://snppc.ro/

Sindicatul Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual (SNPPC) este cel mai mare sindicat din România și singurul cu reprezentativitate proprie la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Întemeiat la 21 decembrie 2004, SNPPC s-a dezvoltat, în timp, formând Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România (FSNPPC), cea mai mare organizație de profil, cu reprezentativitate în domeniul ordinii și siguranței publice gestionate de către Ministerul Afacerilor Interne, partener de dialog social al MAI, negociator și semnatar al acordurilor și contractelor colective privind raporturile de serviciu.

SNPPC are, în prezent, 74 de birouri teritoriale și peste 40.000 de membri în toată tara. Prin extindere și număr de membri, SNPPC este cel mai important sindicat din Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și din multe alte structuri ale MAI.

Scopul SNPPC, enunțat de primul articol din statutul său, este de a proteja drepturile și de a reprezenta interesele profesionale, economice și sociale, culturale și sportive ale membrilor săi, prevăzute în legislația națională, în tratatele, acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, în contractele colective de muncă și în legislația muncii din domeniu.

În sprijinul membrilor săi și familiilor acestora, pentru a le oferi ajutor atunci când au cea mai mare nevoie, SNPPC a înființat Fundația Sfântul Nicolae - Ocrotitorul Polițiștilor. Printre cele mai importante obiective umanitare ale organizației, se numără, pe lângă întrajutorarea polițiștilor, acordarea de sprijin pentru persoanele defavorizate, promovarea identității naționale, identificarea și promovarea tinerelor talente în diverse domenii cultural-artistice, științifice și sportive.

SNPPC este cea mai mare și mai puternica organizație sindicala din domeniul ordinii publice. Prin complexitatea acțiunilor derulate, prin parteneriatele și afilierile importante, prin implicarea sociala și umanitara autentica și prin vocea puternica pe care o reprezinta, SNPPC își consolidează permanent aceasta poziție, în sprijinul membrilor săi, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv.

În realizarea scopurilor sale, SNPPC a dezvoltat parteneriate puternice la nivel local, național și european. FSNPPC este afiliată la cea mai mare confederație sindicala din România, CNS "Cartel Alfa", iar președintele organizației Vasile Zelca deține și funcția de vicepreședinte al Biroului executiv CNS "Cartel Alfa". De asemenea, sunt membri fondatori ai EPU - European Police Union, cea mai importantă organizație de profil, recunoscuta la nivelul Uniunii Europene, unde dețin funcția de vicepreședinte, prin secretarul general al FSNPPC, Nicolae Cîrlan.


Vezi și

modificare

Legături externe

modificare