Solaris (film din 1972)

Drama cinematografică de Andrei Tarkovsky, bazată pe romanul științific de ficțiune de Stanislav Lem
Solaris
Солярис
1972-Solaris w.jpg
Afișul românesc al filmului
Titlu originarСолярис
RegizorAndrei Tarkovski
AutorAndrei Tarkovski
Friedrich Gorenstein[*]  Modificați la Wikidata
ScenaristFridrikh Gorenshtein
Andrei Tarkovski
După un roman de:
Stanisław Lem
Bazat peSolaris  Modificați la Wikidata
ProducătorViaceslav Tarasov
DistribuitorVisual Programme Systems (UK, 1973)
Director de imagineEduard Artemiev
MontajLudmila Feiginova
MuzicaVadim Iusov
DistribuțieNatalia Bondarciuk
Donatas Banionis
Jüri Järvet
Nikolai Grinko
Anatoli Solonițîn
PremieraFranța:
13 mai 1972 (1972-05-13) (Cannes Film Festival)
URSS:
20 martie 1972 (1972-03-20)
Durata165 min.
ȚaraUniunea Sovietică
Filmat înMoscova
Japonia
Rusia  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiSpațiul cosmic  Modificați la Wikidata
Limba originalărusă
Disponibil în românăsubtitrat
Buget1 milion $ (4 mil. ruble)
Prezență online

Pagina Cinemagia
Acest articol este despre film lui Andrei Tarkovski. Pentru alte semnificații vezi Solaris (dezambiguizare).

Solaris este un film SF sovietic regizat de Andrei Tarkovski și apărut în 1972. Filmul, care este o ecranizare a romanului cu același nume al lui Stanislav Lem, scriitor polonez de literatură științifico-fantastică, urmărește cu mare fidelitate acțiunea operei literare originale. Romanul Solaris aparține genului science fiction și este considerat ca făcând parte din marea literatură universală, alături de Seniorii războiului de Gérard Klein, de romanele fraților Strugațki, de seria Dune de Frank Herbert și de operele scriitorilor Isaac Asimov, Arthur C. Clarke etc.

Afișul original al filmului

Romanul lui Stanislav Lem Solaris a mai fost ecranizat ulterior, Solaris, în 2002, în Statele Unite, de către Steven Soderbergh, avându-i ca protagoniști pe George Clooney în rolul lui Kris Kelvin și pe Natascha McElhone.

A fost recompensat cu Premiul Special al Juriului al Festivalului de la Cannes din 1972.

Detalii tehniceModificare

PovesteaModificare

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Acțiunea, plasată într-un viitor nedefinit, urmărește itinerariul astronautului Kris Kelvin, trimis în misiune pe planeta Solaris pentru a elucida misterele observate de predecesorul său, pilotul Berton. Ca și ceilalți solaristicieni, Kris îl bănuiește pe Berton de lipsă de probitate științifică, tratând cu ironie avertismentele acestuia de a se purta „moral" cu planeta investigată.

Kris sosește la stația solariană, locuită de câțiva colegi, pe care o găsește însă într-o stare de semiabandon. Primirea lui este foarte rece și neprietenoasă. Sinuciderea recentă și inexplicabilă a cercetătorului Gibarian, precum și stagnarea prelungită a cercetărilor au creat o stare de descurajare în restul echipajului (format din Snaut și Sartorius). În plus, presupusa nevroză de care suferise Gibarian pare să-i fi copleșit și pe ceilalți membri, care se comportă ciudat: se pare că ei sunt vizitați - cu adevărat - de halucinații.

Kris află că fenomenele misterioase au apărut după iradierea Oceanului solarian cu un fascicul de raze X de înaltă energie (raze ucigașe pentru materia vie) - măsură interzisă de etica deontologică a cercetării științifice. Cu încetul se înțelege că Oceanul se răzbună acum, acționând similar asupra cercetătorilor, radiografiindu-le conștiința și materializându-le remușcările de conștiință. Din asta rezultă cele mai ciudate apariții, care îi dezvăluie pe astronauți și îi fac să se rușineze de propriile gânduri. În acest mod Kris este vizitat de materializarea sau „copia" fostei sale iubite Harey, de a cărei sinucidere se simte vinovat. Astfel retrăiește cu „ea” momente din trecutulul lor de pe Pământ. În ciuda „inumanității" de care este acuzată inițial de ceilalți, Harey pare a se umaniza treptat și a se elibera de dependența psihologică totală de Kris. Conflictele cu copia lui Harey se înmulțesc, Kris chiar o ucide, dar falsa Harey reapare din neantul remușcărilor lui ca și când nu s-ar fi întâmplat nimica.

Filmul își mută treptat centrul de greutate dinspre științifico-fantastic spre o dezbatere despre morala științei și despre adevăratele valori ale umanității. Scena finală îl prezintă pe Kris care se odihnește citind într-o colibă idilică și liniștită înconjurată de pomi, ca și când s-ar fi reîntors deja pe Pământ și ar fi uitat demult de toate necazurile. Dar imaginea se transformă încet într-o totală, se recunoaște brusc că de fapt coliba se află pe o insulă infimă în mijlocul Oceanului: se deduce că ea este doar o altă materializare a amintirilor lui Kris, care acum s-a împăcat cu situația de pe Solaris, de pe care nu se va mai reîntoarce niciodată.

Controversa Andrei Tarkovsky - Stanisław LemModificare

Solaris este un roman filosofic de ficțiune din 1961 al scriitorului polonez Stanisław Lem.[1] Cartea se axează pe temele naturii memoriei umane, experienței și inadvertenței comunicării între speciile umane și non-umane.[2] Romanul a fost transpus cinematografic de trei ori: în 1968, regizat de Boris Nirenburg, respectând îndeaproape cartea și menținând accentul pe planetă, mai degrabă decât relațiile umane; în 1972, în regia lui Andrei Tarkovski, respectând vag cartea și accentuând pe relațiile umane; și în 2002, regizat de Steven Soderbergh, cu George Clooney și produs de James Cameron, mergând de asemenea pe relațiile umane și neglijând temele sugerate de Lem. De altfel, Lem însuși a remarcat că niciuna dintre versiunile filmului nu se axează pe oceanul Solaris:

„… din ce cunosc eu, cartea nu este dedicată problemelor erotice ale oamenilor din spațiul cosmic … În calitate de autor al lui Solaris îmi voi permite să repet că am vrut numai să creez o viziune a unei întâlniri umane cu ceva care cu siguranță există într-o manieră puternică, dar nu poate fi redus la concepte, idei sau imagini umane. De aceea, cartea a fost intitulată ‘Solaris’ și nu ‘Iubirea în spațiul cosmic’.“ (Stanislaw Lem, Stația Solaris (8 decembrie 2002).[3]

Tarkovsky recunoaște aceste diferende, afirmând:

„în contradicție cu ideea inițială a lui Lem, pentru că eu eram interesat de problemele vieții interioare, de probleme spirituale, ca să spun așa, și el era interesat de coliziunea dintre om și Cosmos, Necunoscutul cu literă mare „N”. Aceasta este ceea ce îl interesează. Într-un sens ontologic al cuvântului, în sensul problemei cunoașterii și al limitelor acestei cunoașteri – este vorba despre asta. El a spus chiar că omenirea a fost în pericol, că a existat o criză de cunoaștere atunci când omul nu mai simte … Această criză este în creștere, un bulgăre de zăpadă, ia forma diverselor tragedii umane, inclusiv ale oamenilor de știință.”[4]

Diferența este evidentă și din explicația lui Tarkovski despre procesul de transpunere cinematografică a lui Solaris. Tarkovski a comentat romanul lui Lem:

„M-a atras doar pentru că pentru prima dată am întâlnit o lucrare despre care aș putea spune: ispășire, aceasta este o poveste a ispășirii. Ce este ispășirea? – Remușcare. Într-un sens clasic simplu al cuvântului – când rememorăm păcatele din trecut, păcatele, se transformă în realitate. Pentru mine acesta a fost motivul pentru care am realizat un astfel de film.”[4]

În 1972, Tarkovsky a finalizat filmul Solaris. A lucrat la scenariu împreună cu Fridrikh Gorenshtein.[5]

Tarkovsky și Lem au colaborat la adaptarea cinematografică a romanului.[6]

Coloana sonora a filmului este preludiul coralei lui Johann Sebastian Bach pentru orgă, Ier ruf ‘zu dir, Herr Jesu Christ, BWV 639, interpretat de Leonid Roizman (tema centrală a filmului), și o compoziție electronică de Eduard Artemiev. Hari are propria sa subtemă muzicală, un cantus firmus de Artemiev inspirat de muzica lui J. S. Bach, care se aude la moartea lui Hari și la sfârșitul filmului.[7]

Stanisław Lem a susținut că „nu mi-a plăcut niciodată versiunea lui Tarkovski.” (Lem 2012) Tarkovski ar fi mers atât de departe încât a produs mai degrabă Crimă și pedeapsă decât Solaris, omițând aspecte epistemologice și cognitive ale cărții sale. Pentru Tarkovsky, conflictul existențial expus de Lem a fost doar punctul de plecare pentru dezvoltarea vieții interioare a personajelor.[8]

Referințe și noteModificare

  1. ^ „Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Tehnica cinematografică”. SetThings.com. . Accesat în . 
  2. ^ Stanislaw, Lem (). Dolaris. Premier Digital Publishing. 
  3. ^ „The Solaris Station” (în engleză). Stanislaw Lem. . Accesat în . 
  4. ^ a b „I am Interested in the Problem of Inner Freedom…" Interview w/Andrei Tarkovsky” (în engleză). Illg Jerzy și Leonard Neuger. . Accesat în . 
  5. ^ Sfetcu, Nicolae (). „Filmul Solaris, regia Andrei Tarkovsky – Aspecte psihologice și filosofice”. ResearchGate: 5. doi:10.13140/RG.2.2.24928.17922. ISBN 978-606-033-175-9. 
  6. ^ Sfetcu, Nicolae (). Solaris (Andrei Tarkovsky): Umanitatea dezumanizată. MultiMedia Publishing. ISBN 978-606-94665-5-1. 
  7. ^ "Eduard Artemyev Talks to Maya Turovskaya”. SetThings.com (în engleză). Eduard Artemyev. . Accesat în . 
  8. ^ „The Illg/Neuger Tarkovsky Interview (1985)” (în engleză). Illg Jerzy și Leonard Neuger. . Accesat în . 

Legături externeModificare

Vezi șiModificare