Solo Juster (n. 1922, București) este un poet de limbă română din Israel.

Este unul din supraviețuitorii lagărelor de muncă obligatorie, pe care la capătul războiului (1941-1945) soarta l-a abandonat singur la Constanța. O vreme lucrează ca muncitor cu brațele în port. Debutează cu versuri în Viața Românească în vara lui 1948. Anii 1951-1952 îl găsesc student la școala de literatură "Mihail Eminescu" din București. Este reporter. În 1956 , este trimis pe 6 luni în China, Coreea și Vietnam pentru o serie de reportaje. În 1957, la întoarcere, își dă demisia de la Narodnaia Rumânia (redacția publicațiilor pentru străinătate ) renunțând de bună voie și nesilit de nimeni la "calitatea " de membru al partidului comunist...Convingerile sale politice sufereau de o gravă problemă de conștiință.Trece o perioadă grea lucrând ca muncitor într-o fabrică. În 1960 ajunge în Israel împreună cu soția sa , prozatoarea Mariana Juster și fetița. Își câștigă existența ca funcționar la poștă, la bancă și ca optician independent.

În 1966 înființează revista "Lumea Magazin " a cărui redactor șef este Solo Juster, secretar de redacție Sorin Cunea, și colaboratori Arnold Velureanu, Harry Ber (Canada ) Palty, Marius Godeanu, Davis Grebu și alții. Revista a supraviețuit 18 săptămâni... În 1985, împreună cu soția sa, înființează cenaclul literar de limbă română "Punct" și bianualul cu acelaș nume existente și astăzi. Participanții care-și aduc aportul lor creator sunt: Dr E. Campus, S. Carmel, L. Carol, A. Fischof, M .Găitan, Moscu Eyal, Mioara Iarhi, Solo Har, A. Strihan, Gina Sebastian, Zoltan Terner, și colaboratori străini oaspeți la cenaclu ca Mira Iosif (Belgia ) St. Iureș , Eveline Fonea Radu Cârneci, reverent Ioan Chirilă (România) Monica Săvulescu (Olanda) și alții. Dealungul anilor au rărit rândurile cenaclului regretații: Ludovic Bruckstein, Leopold Ruga, Moșe Maur, Dr. Ieruhim Roisman, Adrian Zahareanu, Z.B.C, N. Palty, prof. Vladimir Eșanu, regizorul Pavel Constantinescu și Dr. Elias (fie –e amintirea binecuvântată )

Opera lirică

modificare

Solo Juster este prezentat în antologia de poezie "Arborele memoriei" ed. Orion 1992 iar în 1998 îi apare la Institutul European volumul " Lacrima interioară" «text»Este autorul a 12 plachete de versuri:»

  • POEME DE UN BAN
  • ULTIMUL ZÂMBET
  • SURÎSUL APELOR
  • COLUMNA SECUNDELOR
  • SENSUL TIMPULUI
  • CLIPA SĂRUTULUI
  • POEZIA CEA MAI ACUTĂ
  • RUMBA NEAGRĂ
  • FIARA LIRICĂ,
  • UMBRA,
  • AL CINCILEA PUNCT
  • CARDINAL
  • LACRIMA VERDE.

Toate plachetele cât și colecția bianualului "Punct" se află la Biblioteca Academiei Române București și la Biblioteca Națională a Universității Ebraice din Ierusalim. În martie 2007 i-a apărut la București în editura Hasefer volumul de poezii IARNĂ VERDE . A fost distins, în România cu premiul " Lucian Blaga" (Cluj-Napoca 1999 ) iar în Israel cu premiul " ARTZI" (Tel-Aviv 2005 )

Referințe critice

modificare

Zigu Ornea (România ): Solo Juster a ajuns la o esențializare a lirismului în care recunosc inflexiuni din Blaga .Există și un mic spațiu epic, care nu diminuează lirismul"

I. E . CAMPUS: "Dragostea îi inspiră cele mai frumoase poeme. (...)Solo Juster și-a rămas credincios sie însuși și ca artist. Poezia lui respiră încă aerul poeziei românești pe care a îndrăgit-o în tinerețe.

Radu Cârneci (România) : Sentimental și cerebral în acelaș timp, Juster se așază prin creația –i lirică în rîndul poeților serioși de limbă română din Israel"

ION CRISTOFOR (România): «text»" Spațiul său liric e marcat de gravitate deși nu lipsește nici ironia benignă a acestui om care scrie cu o sinceritate fără echivoc"«text»

ZOLTAN TERNER : Juster este un poet -poet – și încă de clasă , când rămâne în temele în care excelează: amurgul, noaptea, visul, toamna, iarna, caducitatea a toate, (...) dragoste pentru cea cu ochii verzi de o viață."

Al. MIRODAN (...)" Mica revistă literară " PUNCT" editată la domiciliu de soții Mariana și Solo Juster, bianual. Am prețuit într-atâta voința aceasta exemplară de a dura, marcând mereu "Puncte" în lupta contra oboselii și a "Ce rost are?" încât astăzi (Nr 39 ) eu strig : punct și de la capăt..." (iunie 2006)