Sou

Pentru alte sensuri, vedeți Sol (dezambiguizare).

Sou (pronunțat: [su], la plural: sous) este o veche monedă franceză, urmașă a monedei romane solidus și al cărui nume a supraviețuit în limbaj decimalizării^[1] din 1795, pentru a desemna piesa de 5 centime, până la începutul secolului al XXI-lea. Longevitatea acestei denumiri explică prezența sa în numeroase expresii franceze relative la bani.

Etimologie

Cuvântul francez sou provine din cuvântul vechi francez sol, variantă a unui cuvânt și mai vechi, solt, care, la rândul său, provine din latină solidus^[2], prin intermediarul soldus. Termenul solidus este denumirea unei monede de aur introdusă de împăratul Constantin cel Mare, în 309 / 310 și folosită și în timpul succesorilor săi.

Articol principal: Solidus.

Istorie

Gros emis de Ludovic al IX-lea al Franței, prin 1266-1270, valorând un sou tournois; avers LVDOVICVS•REX, cruce cu tălpi; revers: TVRONV•S• CIVIS, castelul din Tours, circular: flori de crin

Sou de cupru emis sub Ludovic al XV-lea, în 1767. Avers: cap spre dreapta, circular: LUDOV•XV• D•GRATIA•, inimă sub gât; revers: în centru, scut, trei crini încoronați, circular: •17 67 •FRANCIÆ•ET NAVARRÆ REX

Istoria monedei sou începe cu aureus-ul roman care valora, pe vremea lui Caesar, 25 de denari de argint (adică 100 de sesterți de alamă sau 400 de as de bronz) și cântărea 8 grame de aur. Fiecare împărat îl ciuntea, astfel că Dioclețian, apoi Constantin cel Mare au fost nevoiți să-i stabilizeze valoarea la 1/60, apoi la 1/72 dintr-o livră romană, adică să ajungă la o greutate de 4,5 grame de aur, sub numele de solidus.

Onorându-și numele, noua monedă își va câștiga reputația de inalterabilitate, traversând aproape neschimbată declinul și apoi prăbușirea Imperiului Roman de Apus, marile invazii și crearea primelor regate germanice de pe cuprinsul Europei; nu numai că a fost bătut, în Imperiul Bizantin, până în secolul al XI-lea, sub numele de nomisma, dar solidus va fi imitat de către regii barbari, îndeosebi de Merovingieni^[3], deși, cel mai adesea, sub forma de «treime de sol[idus]» (tremissis)^[4].

Având în vedere penuria de aur, o nouă stabilizare (așa sunt numite adesea devalorizările) va veni de la Carol cel Mare: solidus-ul nu va mai fi, de acum încolo, a șaptezeci și doua parte dintr-o livră romană de aur, ci a douăzecea parte dintr-o livră carolingiană de argint. Solidus-ul va fi împărțit în 12 denari, care, fără rarele excepții (de exemplu gros-ul Sfântului Ludovic), vor fi, practic, singurele care vor circula. Dar moneda sistemului de cont « £sd » (1 livră = 20 sous de 12 deniers) va rămâne neschimbată în Franța până la Revoluția Franceză, iar în Regatul Unit, până în 1971.

Monedă de 5 centime (1 sou), din cupronichel, emisă în Franța, în 1939, diametrul real: 19 mm

Prin evoluție fonetică, termenul de solidus va deveni soldus, apoi solt (în secolul al XI-lea), sol, din secolul al XII-lea până în secolul al XVIII-lea, apoi sou. La o mie de ani după reforma monetară carolingiană, în 1795, când livra tournois cedează locul francului, sol-ii și denier-ii dispar din buzunare, dar termenul de sou este atât de ancorat în obișnuințele francezilor, încât aceștia vor continua să desemneze astfel a douăzecea parte dintr-un franc. Îl vom reîntâlni și în francul elvețian, în Canada și, în general, în toate țările francofone în expresii legate de bani.

În 1787, puterea de cumpărare a unui sou era aproximativ egală cu aceea a unui euro, din anul 2005.

Supraviețuirea termenului în noile monede

După Revoluția Franceză, francezii au continuat să numească sou a douăzecea parte dintr-un franc. Astfel, piesa de cinci franci era denumită cent sous, „o sută de sous”.

Din ciuntire în devaluare^[5], vechiul sou din aur, apoi din argint, va deveni o monedă din bilon, din cupru, din bronz înainte de a sfârși, bătut o ultimă oară între 1914 și 1939, sub forma unei monede găurite de 5 centime din cupronichel^[6], apoi din alpaca; la începutul secolului al XXI-lea, francezii în vârstă vorbesc încă despre cutare obiect de șase sous din tinerețea lor și, pentru ei, o monedă de cinci franci reprezintă tot o monedă de 100 de sous.

Monedă elvețiană de 5 franci: 1 sou

Urmașe ale solidus-ului, în alte țări

În Italia: soldo, la plural soldi;
În Germania: Schilling;
În Anglia: Shilling;
În Spania: sueldo.

Folosirea modernă a cuvântului „sou”

Deși această monedă nu mai este în circulație, cuvântul „sou” continuă să fie folosit în multe expresii ale limbii franceze legate de bani:

Être près de ses sous: „a fi avar”,

Sans un sou vaillant: „a fi cu buzunarele goale”,

Il manque (toujours) un sou pour faire le franc: lipsește (întotdeauna) un lucru de mică valoare pentru a finaliza ceva.

sau în expresia „machine à sous” care definește mașinile de jocuri mecanice de noroc aleatorii, mecanice sau electronice, care funcționează prin inserarea unei monede sau a unui jeton și acționarea unei manete.

Exerciții de corectare a pronunțării, în limba franceză

„ –Combien ces six saucissons-ci? / –C’est six sous, ces sauscissons-ci.”^[7]^[8]
„Cinq ou six officiers gascons / Passant certain soir à Soissons/ Marchandèrent des saucissons:/ «Combien ces cinq saucissons?/ –À vingt sous, c’est cent sous.»/ –C’étais cent sous, ces saucissons.”^[9]^[10]

Bibliografie

A. Blanchet, A. Dieudonné: Manuel de Numismatique française, 3 vol.; Paris 1912, 1916, 1930
Maria Rosa Fort Cañellas, Lexico romance en documentos medievales aragoneses (Siglos XI y XII), Departamento de educación y cultura de la DGA;
Leodegar Coraggioni, Münzgeschichte der Schweiz, Genève, 1896
Konrad Klütz, Münznamen und ihre Herkunft, Wien, moneytrend Verlag, 2004; ISBN 3-9501620-3-8
Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A. Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992 ISBN 2-85036-186-0.
Georges Le Roy, La Diction française par des textes, Paris, Librairie Classique Paul Delaplane, 1911.

Note

^ Decimalizarea este trecerea la sistemul zecimal. În Regatul Unit, de exemplu, decimalizarea monetară a avut loc în anul 1971.
^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par...,
^ Un sou de aur merovingian, cu capul lui Magnențiu, datând din secolul al VII-lea pe site-ul Gallica.
^ „Monedele regilor Merovingieni”. Arhivat din original la 11 septembrie 2011. Accesat în 20 ianuarie 2011.
^ Permanența sou-ului ne permite să măsurăm eroziunea monetară pe o lungă perioadă de timp: să ne imaginăm o foarte bogată familie galo-romană care și-ar fi transmis 1 milion de aureus de la cucerirea Galiei până în zilele noastre, fără să-i plaseze niciodată, dar modernizând aparența, fiecăreia din aceste 65 de generații, s-ar fi găsit cu 50.000 de franci francezi vechi, apoi cu 500 de franci noi și, în sfârșit, cu 76,22 euro. Această familie n-ar mai fi posedat 8 tone de aur, cum era în timpul lui Caesar, ci abia ar putea să cumpere 8 grame, pe scurt, milionul de aureus ar fi devenit un sou. Totuși, eroziunea constatată nu este decât 0,68% pe an, în medie. Familiei respective i-ar fi fost suficient să plaseze banii cu această dobândă, pentru a nu fi pierdut nimic.
^ Cupronichelul este un aliaj de cupru și nichel folosit la producerea monedelor.
^ În traducere, în limba română: „– Cât costă acești șase cârnați? / – Șase sous, acești șase cârnați”.
^ Georges Le Roy, La Diction française par des textes, p.6.
^ În limba română: „Cinci sau șase ofițeri gasconi / Trecând într-o seară prin Soissons / Târguiră cârnați: / «Cât costă acești cinci cârnați? / – La douăzeci de sous, o sută de sous.» / –Erau o sută de sous acești cârnați.”
^ Georges Le Roy, La Diction française par des textes, p.7.

Vezi și

Legături externe

fr Monnaies mérovingiennes (Monede merovingiene) Arhivat în 11 septembrie 2011, la Wayback Machine.

[1] Decimalizarea este trecerea la sistemul zecimal. În Regatul Unit, de exemplu, decimalizarea monetară a avut loc în anul 1971.

[2] Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par...,

[3] Un sou de aur merovingian, cu capul lui Magnențiu, datând din secolul al VII-lea pe site-ul Gallica.

[4] „Monedele regilor Merovingieni”. Arhivat din original la 11 septembrie 2011. Accesat în 20 ianuarie 2011.

[5] Permanența sou-ului ne permite să măsurăm eroziunea monetară pe o lungă perioadă de timp: să ne imaginăm o foarte bogată familie galo-romană care și-ar fi transmis 1 milion de aureus de la cucerirea Galiei până în zilele noastre, fără să-i plaseze niciodată, dar modernizând aparența, fiecăreia din aceste 65 de generații, s-ar fi găsit cu 50.000 de franci francezi vechi, apoi cu 500 de franci noi și, în sfârșit, cu 76,22 euro. Această familie n-ar mai fi posedat 8 tone de aur, cum era în timpul lui Caesar, ci abia ar putea să cumpere 8 grame, pe scurt, milionul de aureus ar fi devenit un sou. Totuși, eroziunea constatată nu este decât 0,68% pe an, în medie. Familiei respective i-ar fi fost suficient să plaseze banii cu această dobândă, pentru a nu fi pierdut nimic.

[6] Cupronichelul este un aliaj de cupru și nichel folosit la producerea monedelor.

[7] În traducere, în limba română: „– Cât costă acești șase cârnați? / – Șase sous, acești șase cârnați”.

[8] Georges Le Roy, La Diction française par des textes, p.6.

[9] În limba română: „Cinci sau șase ofițeri gasconi / Trecând într-o seară prin Soissons / Târguiră cârnați: / «Cât costă acești cinci cârnați? / – La douăzeci de sous, o sută de sous.» / –Erau o sută de sous acești cârnați.”

[10] Georges Le Roy, La Diction française par des textes, p.7.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]