Swami Rama
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Swami Rama (1925–1996) este cunoscut mai ales în Himalaya și sub denumirea de Bhole Baba ca și Rama Dandi. A fost inițiat din fragedă copilărie în Tradiția Himalaiană de Yoga de către Bengali Baba și a studiat cu mulți maeștri și adepți. Din copilărie a practicat diverse discipline ale științei și filozofiei yoga în mănăstirile din Himalaya.
În copilăria și tinerețea sa Swami Rama a trăit și călătorit cu sfinți, întelepți și yoghini în Garhwal, Kumaon, Valea Kangra, Ladakh și Tibet și alte zone ale Indiei. Printre profesorii cu care a studiat se numără adepți spirituali precum Ramana Maharshi, Sri Aurobindo, Rabindranath Tagore și Ma Anandamayi. Mai târziu a călătorit în Tibet cu scopul de a finaliza studiile și formarea sa spirituală cu Mahavatar Baba (Babaji).
Învățăturile acestuia i-au permis să învețe multe metode diferite de yoga și mai ales să le experimenteze.
Între 1938 și 1944 Swami Rama a predat scripturile vedic-hinduse și budiste în mai multe mănăstiri. La vârsta de 24 de ani a fost numit Sankaracarya de Karvirpitham în sudul Indiei, una din cele mai înalte funcții spirituale în India. În 1952 a renunțat la acest înalt post pentru a reveni în Himalaya și a-și putea continua practica sa spirituală.
În 1969 a călătorit pentru prima oară în Statele Unite. Swami Rama a fondat Institutul Internațional Himalaian de Știință și Filozofie Yoga.
În 1993 a revenit definitiv în India, cu scopul de a realiza planul de a construi un spital pentru oamenii care trăiesc la poalele munților Himalaya (Himalaya Institute Hospital Trust).
Swami Rama a fondat multe organizații, însă darul său cel mai mare către umanitate constă în transmiterea înțelepciunii adânci ale sfinților antici către căutătorii din timpurile noastre, și asta într-o manieră ușor accesibilă. A realizat acest lucru prin scrierile sale, prin cursurile și prezentările ținute, dar mai ales prin simpla sa prezență.
Swami Rama nu a pretins niciodată de la nimeni să-l urmeze, să i se închine sau să-și abandoneze propria credință sau religie. El a promovat conștientizarea de sine prin practicarea metodelor de meditație yoga și de contemplare, însoțite de încredere în sine. Așa cum a subliniat întotdeauna, rolul unui profesor este de a ajuta elevul să-și găsească ghidul său interior.
Swami Rama a subliniat importanța de a se cunoaște la toate nivelurile și a declarat: „După ce am vizitat sute de țări, am constatat că peste tot există o mare problemă care constă în faptul că omul nu a reușit să se cunoască și să se înțeleagă pe sine, în schimb încearcă să-l înțeleagă pe Dumnezeu și pe ceilalți oameni.”
În 1996 Swami Rama a încetat din viață, iar elevii săi continuă transmiterea cunoștințelor și preceptelor sale. Unul dintre discipolii săi, Swami Veda Bharati, călătorește de peste 60 de ani în toată lumea pentru a împărtăși înțelepciunea și practica Tradiției Himalaiene de Meditație Yoga, precum maestrul său, Swami Rama.
Bibliografie selectivă
modificare- Swami Rama (1980) „Living with the Himalayan Masters“, Himalayan International Institute, Honesdale, PA. (ISBN 0893891568)
- Swami Rama (1989) „The Art of Joyful Living“, Himalayan Institute Press. (ISBN 089389236X)
- Swami Rama (1986) „Path of Fire and Light“ volume 1, Himalayan Institute Press. (ISBN 0893890979)
- Enlightenment Without God (Mandukya Upanishad) (ISBN 0893890847)
- The Science of Breath: A Practical Guide (ISBN 089389057X)
- Meditation and its Practice (ISBN 0893891533)
- Freedom from the Bondage of Karma (ISBN 0893890316)
- Spiritual Journey
- Yoga & Psychotherapy (ISBN 13:9780893890360)
- Perennial Psychology of the Bhagavad Gita (ISBN 0893890901)
- Sukhamani Sahib: Fountain of Eternal Joy (ISBN 089389110X )
- Book of Wisdom: ISHOPANISHAD (ISBN 0893890030)
- Wisdom of the ancient sages: Mundaka Upanishad (ISBN 0893891207)
- The Royal path: Practical lessons on Yoga (ISBN 0893891525)
- Path of Fire and Light volume 2 (ISBN 0893891126)
- A Practical Guide to Holistic Health (ISBN 0893891746)
- Japji: Meditation in Sikhism (ISBN 089389107X)
- Spirituality Transformation within & without (ISBN 0893891509)
- Life Here and Hereafter (Kathopanishad) (ISBN 0893890022)
- Choosing a Path (ISBN 0893890774 )
- Love and family Life (ISBN 0893891339)
- Valmiki Ramayana Retold in verse vols I and II
- Love Whispers (ISBN 0893891789)
- Celestial Song / GoBind Geet (ISBN 0893891037)
- Sacred Journey (ISBN 8176210900)
- Sadhana: The Essence of Spiritual Life (ISBN 8176210943)
- OM: The Eternal witness (ISBN 9788188157433)
- Exercises for Joints & Glands (ISBN 10:0893890839)
- Conscious Living (ISBN 8188157031)
Legături externe
modificare- Swami Rama Articles
- Son of a Swami Arhivat în , la Wayback Machine., biographical work by alleged son
- Himalayan Institute Hospital Trust, founded in India by Swami Rama
- Interview with Pandit Rajmani Tigunait, PhD Arhivat în , la Wayback Machine.
- Literature from the Himalayan Tradition (Swami Rama's) -- An Annotated Bibliography Arhivat în , la Wayback Machine.