Tășad
Sit de Importanță Comunitară (SCI)
Harta locului unde se află Tășad Sit de Importanță Comunitară (SCI)
alt=Harta locului unde se află Tășad Sit de Importanță Comunitară (SCI)
Localizarea sitului pe harta țării
PozițiaJudețul Bihor
 România
Cel mai apropiat orașOradea
Coordonate46°55′54″N 22°08′09″E () / 46.93167°N 22.13583°E[1]
Suprafață1.557 ha
BioregiuneContinentală
Înființare2007
Cod Natura 2000ROSCI0240

Tășad este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în vestul Transilvaniei, pe teritoriul județului Bihor[2].

Localizare

modificare

Aria naturală se află în partea centrală a județului Bihor, pe teritoriile administrative ale comunelor Copăcel și Drăgești[3], în imediata apropiere de drumul național DN76, care leagă municipiul Oradea de Beiuș.

Descriere

modificare

Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[4] și se întinde pe o suprafață de 1.557 hectare.

Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri în tranziție, pajiști naturale, pășuni, peșteri) încadrată în bioregiunea continentală central-nordică a Dealurilor de Vest (unitate geomorfologică deluroasă situată în partea vestică a Carpaților Occidentali), la poalele vestice ale Munților Pădurea Craiului, aparținând de lanțului carpatic al Occidentalilor. Acesta include rezervația naturală Calcarele tortoniene de la Tășad cu cele două grote (Peștera Stracoș și Peștera Tășad) dezvoltate în abrupturile calcaroase tortoniene (atribuite perioadei geologice sarmațiene din ultimul etaj al miocenului), străbătute de apele Văii Stracoșului[5].

Biodiversitate

modificare

Aria naturală dispune de un habitat natural (Peșteri în care accesul publicului este interzis) care adăpostește și asigură condiții de viețuire mai multor comunități de lilieci[6].

Fauna sitului are în componență câteva specii de mamifere, reptile și amfibieni; dintre care unele protejate prin Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[7] sau aflate pe lista roșie a IUCN.

Mamifere: liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii), liliacul comun (Myotis myotis)[8], liliac cu urechi de șoarece (Myotis blythii)[9], liliacul mediteranean (Rhinolophus euryale), liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros);

Reptile și amfibieni: gușter (Lacerta viridis), ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata)[10] și tritonul cu creastă (Triturus cristatus)[11], tritonul comun transilvănean (Triturus vulgaris), salamandra de foc (Salamandra salamandra), broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina), broasca râioasă brună (Bufo bufo), broasca-roșie-de-munte (Rana temporaria) sau broasca mare de lac (Rana ridibunda)[12]

Căi de acces

modificare

Monumente și atracții turistice

modificare

În vecinătatea sitului se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:

Vezi și

modificare
  1. ^ Eunis.eea.europa.eu - Natura 2000 - Tășad (coordonate); accesat la 8 aprilie 2014
  2. ^ Protectedplanet.net - Tășad Site of Community Importance (Habitats Directive); accesat la 8 aprilie 2014
  3. ^ Lista siturilor de importanță comunitară (suprafețe și unități administrativ-teritoriale în care este localizat situl) Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 8 aprilie 2014
  4. ^ Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 și 98 bis din 7 februarie 2008, accesat la 8 aprilie 2014
  5. ^ Biodiversitate.mmediu.ro - Situl de importanță comunitară - Tășad Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 8 aprilie 2014
  6. ^ Natura2000.mmediu.ro - Tășad - Sit de importanță comunitară Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 8 aprilie 2014
  7. ^ Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; accesat la 8 aprilie 2014
  8. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Myotis myotis; accesat la 8 aprilie 2014
  9. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Myotis blythii; accesat la 8 aprilie 2014
  10. ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Bombina variegata; accesat la 8 aprilie 2014
  11. ^ The IUCN Red List of Threatened Species - Triturus cristatus; accesat la 8 aprilie 2014
  12. ^ Eunis.eea.europa.eu - Tășad - sit de importanță comunitară (faună) Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 8 aprilie 2014

Legături externe

modificare

Reportaje