Tarantula românească
Tarantula românească (Lycosa singoriensis)[1] este o specie de păianjeni din familia păianjenilor-lupi (Lycosidae).[2][3] Este cea mai mare specie de păianjeni de pe teritoriul României[4] și Republicii Moldova; femela măsurând în medie 25 mm și ajungând până la 35 de mm, pe când masculul – în medie 19 mm, ajungând la maxim 25 mm. Este o specie tericolă, petrecându-și majoritatea timpului în galerii săpate în sol.
Tarantula românească | |
---|---|
Tarantula românească (Lycosa singoriensis) | |
Stare de conservare | |
Stare de conservare nu a fost încă evaluată de IUCN
| |
Clasificare științifică | |
Regn: | Animalia |
Încrengătură: | Arthropoda |
Subîncrengătură: | Chelicerata |
Clasă: | Arachnida |
Ordin: | Araneae |
Subordin: | Opisthothelae |
Infraordin: | Araneomorphae |
Suprafamilie: | Lycosoidea |
Familie: | Lycosidae |
Subfamilie: | Lycosinae |
Gen: | Lycosa |
Specie: | L. singoriensis |
Nume binomial | |
Lycosa singoriensis Laxmann, 1770 | |
Modifică text |
Specia preferă zonele de câmpie, zonele inundabile, cu sol umed în care poate sapă cu ușurință, sunt capabili de migrații și sunt buni înotători, traversând deseori râuri mari. S-a constatat că Lycosa singoriensis poate înota 7 zile neîntrerupt.[4][este de încredere?]
Zona de răspândire a speciei include Europa centrală și Balcanii, Ucraina și sudul Câmpiei Ruse.
Răspândirea
modificareTrăiește în regiunile de silvostepă, stepă și semideșert din Europa de Est (Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria, Polonia, Ucraina, Bulgaria, România, Republica Moldova), Rusia (unde este găsit în Câmpia Rusească, Ural, Caucaz, vestul Siberiei, munții din sudul Siberiei), Kazahstan, Turcia, la est până în Mongolia și China.
Mușcătura
modificareMușcătura lui Lycosa singoriensis, este destul de neplacută pentru om. Efectele mușcăturii pot fi urmatoarele: imediat după ce păianjenul a inoculat veninul, apare o durere intensă ce durează circa 24 de ore după inoculare, locul mușcăturii se umflă și se înroșește intens[4]. Nu sunt prezente dureri în restul corpului. Începe să se resimtă după câteva minute o stare generală proastă – de apatie și somnolență, fiind însoțită de o senzație de anchilozare.
Galerie
modificare-
Femela, în poziție de apărare
-
Cuibul
Referințe
modificare- ^ Laxmann, E. (1770) Novae insectorum species., Nov. Comment. Acad. Sci. Imp. Petropol. 14: 593-604 (Araneae, p. 602).
- ^ Bisby F.A., Roskov Y.R., Orrell T.M., Nicolson D., Paglinawan L.E., Bailly N., Kirk P.M., Bourgoin T., Baillargeon G., Ouvrard D. (red.) (). „Species 2000 & ITIS Catalogue of Life: 2011 Annual Checklist”. Species 2000: Reading, UK. Accesat în .
- ^ SpidCat: The World Spider Catalog. Platnick N.I. & Raven R.J., 2008-01-07
- ^ a b c Lycosa singoriensis sau Tarantula românească pe zoologysp.blogspot.ro
Bibliografie
modificare- Ion E. Fuhn, Floriana Niculescu-Burlacu. Fauna Republicii Socialiste România. Volumul V: Arachnida. Fasc. 3 : Arachnida. Familia Lycosidae. Editura Academiei Republicii Socialiste România. București 1971
- Maria Prisecaru, Alin Iosob, Oana Tina Cristea, 2010 - Observations regarding the growth in captivity of wolf-spider specie Lycosa singoriensis (LAXMANN, 1770), Studii și Cercetări Științifice, Seria biologie animală , Volum 19 Nr. 19 ISSN: 1224 919 X , pg. 15 - 20.
- Milasowszky, N. & Zulka, K.P. Habitat requirements and conservation of the "flagship species" Lycosa singoriensis (Laxmann 1770) (Araneae: Lycosidae) in the National Park Neusiedler See-Seewinkel (Austria). Zeitschrift für Ökologie und Naturschutz, 1998, 7 , 111-119.
- Мариковский П.И. Тарантул и каракурт. Фрунзе, 1956
Legături externe
modificare- Alin Iosob. Lycosa singoriensis sau Tarantula românească pe situl zoologysp.blogspot.ro
- Wolf Spider, South Russian Tarantula - Lycosa singoriensis. Nationalpark Donau-Auen Arhivat în , la Wayback Machine.
- Южнорусский тарантул (лат. Lycosa singoriensis) pe situl zoopicture.ru
- Тарантул южнорусский (Lycosa singoriensis) pe situl zoobot.ru
- The Romanian Tarantula pe situl lui Bekka S. Brodie
- Большой ядовитый паук-Южнорусский тарантул. YouTube. Video
- Тарантул тамбовский. YouTube. Video