Tatjana Logvin

handbalistă austriacă
Tatjana Logvin
Informații generale
Nume complet Tatjana Logvin
Data nașterii (49 de ani)
Locul nașterii Zaporoje, RSS Ucraineană, URSS
Înălțime 1,78 m
Greutate 69 kg
Poreclă Tanja
Post Inter stânga
Informații despre echipă
Echipa actuală Retrasă din activitate
Cluburi de seniori*
Ani Club
1990-1996 Ucraina HC Motor Zaporizhia
1996–1997 Republica Federală Iugoslavia ŽRK Budućnost
1997–2003 Austria Hypo Niederösterreich
2003–2004 Slovenia RK Krim Ljubljana
2004–2006 Austria Hypo Niederösterreich
2006–2008 Danemarca Aalborg DH
Echipa națională
Ani Țară
1997– Austria Austria
Echipe antrenate
2008–2012 Danemarca Vendsyssel Håndbold
Danemarca FfI-Frederikshavns U-18
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern
Tatjana Logvin
Medalii
Handbal feminin
Competitor pentru Austria Austria
Campionatul Mondial
Bronz Danemarca/Norvegia 1999 Echipă

Tatjana „Tanja” Logvin (în rusă Татьяна Логвин, în ucraineană Тетяна Логвін) (n. 25 august 1974, în Zaporoje, RSS Ucraineană) este o fostă handbalistă austriacă și componentă a echipei naționale a Austriei. Logvin a participat la Jocurile Olimpice de vară din 2000, unde Austria s-a clasat a cincea[1] și a fost desemnată, alături de Nadine Krause, cea mai bună marcatoare la Campionatul Mondial din 2005, unde a marcat 60 de goluri în doar 5 meciuri, cu toate că echipa Austriei nu a depășit faza grupelor preliminare.[2] Deși a evoluat și pe extremă, postul care a consacrat-o a fost cel de intermediar stânga. Logvin a fost și o executantă foarte eficace a loviturilor de la 7 metri.

Biografie modificare

Tatjana Logvin s-a născut în Ucraina, dar a dobândit cetățenie austriacă și, din 1997, a fost convocată la echipa națională a Austriei.

Ea s-a transferat în 1997 la multipla deținătoare a Ligii Campionilor Hypo Niederösterreich. În primul ei sezon la clubul austriac, acesta a câștigat din nou Liga Campionilor.

În 1998, Logvin a participat cu naționala Austriei la Campionatul European din Olanda, unde s-a clasat pe locul 4.[3] În 1999, Logvin a câștigat cu Austria medalia de bronz la Campionatul Mondial desfășurat în Danemarca și Norvegia, după ce a învins echipa României în finala mică.[4]

În 2000, Tatjana Logvin a câștigat pentru a doua oară Liga Campionilor cu Hypo Niederösterreich, după ce, în 1999, a fost eliminată în semifinale de Dunaferr SE la o diferență generală de doar un gol.[5] În finala din 2000, Hypo Niederösterreich și-a depășit în mod clar adversara, formația macedoneană Kometal Skopje.[6]

În 2003, Logvin s-a transferat la formația slovenă RK Krim Ljubljana, cu care a ajuns în finala din 2004, unde a fost învinsă de Slagelse DT. Chiar în pauza competițională a sezonului 2004-2005, Tatjana Logvin s-a întors la Hypo Niederösterreich.

În 2006, Logvin a fost în discuții cu clubul românesc Rulmentul Brașov,[7] dar până la urmă a semnat un contract cu gruparea daneză Aalborg DH. Acest transfer a fost marcat de probleme, deoarece Hypo Niederösterreich a susținut că o clauză din contractul Tatjanei Logvin o obligă să joace încă un an în Austria, în timp ce danezii o considerau liberă de contract. Controversa a împiedicat-o pe Logvin să participe la primele meciuri ale sezonului, pentru că nu a primit permisiunea de la Federația Daneză de Handbal. La presiunile federale, cazul lui Logvin a fost adus în atenția Parlamentului European, iar deputatul PSE Ole Christensen a interpelat Comisia Europeană cu privire la drepturile jucătoarei.[8] În final, aceasta a primit totuși permisiunea de joc și a evoluat pentru Aalborg DH timp de doi ani.

După terminarea contractului cu Aalborg DH, Logvin a rămas în Danemarca și și-a început cariera de antrenor. Ea a pregătit echipa Vendsyssel Håndbold până pe 13 noiembrie 2012, când a făcut public că Vendsyssel i-a propus să se întoarcă pe teren și să joace pentru clubul de primă divizie.[9] Într-o declarație scrisă, clubul Vendsyssel a anunțat că noul antrenor este Peter Laigaard.[10] Tatjana Logvin a continuat totuși să antreneze echipa sub 18 ani a FfI-Frederikshavns și să lucreze ca profesoară la Nordjyllands Idrætsefterskole.

Palmares modificare

Echipa națională
Club
  • Liga Campionilor:
    •   Câștigătoare: 1998, 2000
    • Finalistă: 2004
  • Trofeul Campionilor EHF:
    •   Câștigătoare: 2000
    • Finalistă: 1998
  • Campionatul Austriei:
    • Câștigătoare: 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2005
  • Cupa Austriei:
    •   Câștigătoare: 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2005
  • Campionatul Sloveniei:
    • Câștigătoare: 2004, 2005
  • Cupa Sloveniei:
    •   Câștigătoare: 2004, 2005

Distincții individuale modificare

  • Cea mai bună marcatoare la Campionatul Mondial din 2005 (60 de goluri înscrise în 5 meciuri)
  • Cea mai bună marcatoare în Liga Campionilor EHF sezonul 2004-2005 (85 de goluri)

Referințe modificare

  1. ^ „Tanja Logvin Bio, Stats and Results”. Sports-Reference.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „VIIth Women's World Championship 2005 - Goalscorers (top 40)” (PDF). Federația Internațională de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  3. ^ „1998 Women's European Championship Finals”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  4. ^ „1999 - Norway/Denmark Women's European Championship Details” (PDF). Federația Internațională de Handbal. Accesat în . 
  5. ^ „Hypo Niederösterreich 1998-99”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  6. ^ „Hypo Niederösterreich 1999-00”. Federația Europeană de Handbal. Accesat în . 
  7. ^ „Flash - Transferul Tanjei Logvin la Rulmentul Brașov, in impas”. România Liberă. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Ole Christensen (). „Parliamentary questions - WRITTEN QUESTION by Ole Christensen (PSE) to the Commission” (în daneză în original). Parlamentul European. Accesat în . 
  9. ^ Patrick Andersen (). „Logvin gør comeback” (în daneză). HBOLD.dk. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Christine Nørgaard (). „Laigaard ny træner i Vendsyssel” (în daneză). DR.dk. Accesat în . 

Legături externe modificare


Premii
Predecesor:
  Bojana Popović
Golgheter al Ligii Campionilor EHF Feminin (85)
(la egalitate cu Bojana Popović)

2004-05
Succesor:
  Natalia Derepasko