Teiul lui Eminescu din Blaj

arbore secular din Blaj, județul Alba, România

Teiul lui Mihai Eminescu din Blaj, declarat monument al naturii, se află la marginea nordică a orașului, în apropierea șoselei ce duce spre Târnăveni.

Teiul lui Eminescu din Blaj (august 2023)
Monumentul ridicat la inițiativa Asociațiunii ASTRA Blaj

În primăvara anului 1866, Eminescu a parcurs traseul care lega Bucovina de Blaj, inspirat de relatările mentorului spiritual și profesorului său de limba română Aron Pumnul[1]. Poetul a călătorit pe traseul Mihăileni - Siret - Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei, prin Pasul Tihuța, la Bistrița și apoi prin Reghin la Târgu Mureș. La Târgu Mureș s-a cazat la hotelul „Calul Alb”. Acolo, Mihai Eminescu i-a întâlnit pe seminariștii Ion Cotta și Teodor Cojocariu, care se deplasau și ei la Blaj, cu trăsura. Cei doi l-au luat alături de ei în trăsură, urmând apoi traseul Târgu Mureș - Târnăveni - Blaj.

Ajunși în apropierea Blajului, cei trei au tras la umbra unui tei – care a devenit mai târziu Teiul lui Eminescu. Poetul, văzând Blajul în depărtare, și-ar fi ridicat pălăria în semn de omagiu, exclamând: „Te salut din inimă, Roma mică. Îți mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”[2].

La Blaj, Mihai Eminescu a fost găzduit de Ștefan Cacoveanu, timp de aproape două luni. Pe casa în care a locuit poetul în 1866 se află o plăcuță comemorativă care specifică acest lucru. În Blaj se mai află o statuie a poetului, amplasată în parcul central al municipiului la 28 noiembrie 1991, precum și un monument realizat de artistul Ioan Cândea, inaugurat la 20 iunie 2006.

  1. ^ Panou informativ al Primăriei Blaj
  2. ^ https://opiniatransilvana.ro/author/sorin-giurca (), Mihai Eminescu la Blaj: ”Te salut din inimă, Mica Romă!”, Opinia Transilvană 

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare