Televiziunea analogă terestră în România

Televiziunea analogă terestră în România a început pe 31 decembrie 1956 când a fost inaugurată televiziunea de stat sRTV, denumită și Televiziunea Română. Acesta poate fi considerat momentul în care apare în România instituția televiziunii. Modelul instituției este preluat după Televiziunea Franceză și după BBC adică limitarea spectrului frecvențelor și realizarea unui program național standardizat.[1]

Releul Coștila, unul dintre cele mai importante amplasamente de transmisiune analogă din România

IstoricModificare

În România primele cercetări în ceea ce privește transmisia la distanță a imaginilor apar în 1924. În anul 1928, la numai doi ani după ce Baird reușește să transmită primele imagini, fizicianul George D. Cristescu publică prima lucrare despre televiziune din România „Problema televiziunei”. Lucrarea cuprinde „două expuneri la Societatea Română de Fizică: prima la 18 mai 1926, a doua la 30 martie 1928”. Autorul prezintă sinteza experimentelor de explorare și transmitere a imaginilor de televiziune efectuate în „Laboratorul de Acustică și Optică a Universității de Științe din București” după cum scrie și în dedicația făcută: „În semn de recunoștință D`lui Prof. C. Miculescu directorul laboratorului de Acustică și Optică, al Facultății de Științe din București în care a luat ființă lucrarea de față 28 / VIII 1928 ”. De asemenea, autorul propune un sistem nou de explorare mecanică și obținere a imaginii.[2]

În anul 1937, (30 octombrie) la Facultatea de Științe din București, Laboratorul de Electricitate și Căldură, inginerul Christian Musceleanu prezintă o instalație de televiziune mecanică, cu disc Nipkow, adusă pentru demonstrații de firma Philips. Ziarul Universul din 25 octombrie 1937 menționează evenimentul sub titlul: ‚Cel dintâi post de televiziune din România va începe să funcționeze peste câteva zile la București’; acesta este primul post cu care încep emisiunile experimentale de televiziune.[3]

 
Antenă Yagi-Uda pentru gama de FIF (canalele 6-12)

Anul 1953 este un an important pentru începuturile televiziunii din România, a fost construit și probat primul emițător de televiziune românesc în alb-negru, realizat de profesorul Alexandru Spătaru. Prima transmisie de televiziune s-a făcut la data de 21 august 1955. Televiziunea Română a început să emită la 31 decembrie 1956 într-un studio improvizat din Floreasca, str. Moliere, nr. 2. Experimente de televiziune în culori au loc începând cu anul 1964.

Date tehniceModificare

În România standardul de modulare a fost SECAM (quentiel Couleur À Mémoire) specific țărilor din Europa de Est. Spre deosebire de normele NTSC și PAL, la care cele două semnale de culoare (U=R-Y și V=B-Y) se transmit simultan, în modulație de fază, la norma SECAM se transmite doar un semnal de culoare odată și se folosește din linia precendentă informația despre cealaltă culoare. Pentru stocarea aceastei informații se folosește un dispozitiv analogic de memorare (delay line). Durata unei linii este de 64 μs. Datele pentru culoare se transmit în modulație în frecvență, ceea ce dă o mai bună stabilitate a culorilor emisiunilor TV.[4]

Dealtfel, PAL și SECAM sunt doar niște standarde pentru subpurtătoarea de culoare, folosite în conjuncție cu mai vechile standarde pentru semnalele de bază monocrome. Numele acestor standarde sunt litere ca M, B/G, D/K și L. Aceste standarde sunt mult mai importante pentru compatibilitate decât subpurtătoarele semnalului color. Ele diferă prin modulație AM sau FM, polarizarea semnalului, banda de frecvență etc. De exemplu, un receptor TV de tip PAL D/K poate primi un semnal SECAM D/K (chiar dacă se va vedea doar alb-negru), în timp ce acesta nu va putea să decodeze sunetul unui semnal PAL B/G.[4]

Tranziția SECAM-PALModificare

Televiziunea în culori era considerată ca fiind un moft, totuși conducerea Televiziunea Română ia inițiativa de a testa televiziunea în culori, în sistem PAL. După numeroase probe, la 23 august 1983 Televiziunea Română face prima transmisie color oficială a paradei militare și manifestațiilor cu ocazia Zilei Naționale de atunci (23 August). Standardul de modulare PAL/G PAL/D (en. Phase Alternating Line, fază alternantă pe linie) era specific Europei de Vest unde necesita o mai bună coordonare a mai multor canale transmise (inclusiv canale TV comerciale).[5][4]

 
Harta răspândirii formatelor NTSC, PAL și SECAM

Date tehniceModificare

Sistemul PAL folosește 625 linii/50Hz și are un număr de 25 de cadre/secundă (50 interlaced-întrețesute). Din cele 625 de linii existente, doar 575 sunt vizibile. Se proiectează jumătate din acestea, adică 287,5 se întoarce spotul de electroni în partea de sus a ecranului (în decursul a 25 de linii), se proiectează restul de 287,5 de linii și se reîntoarce spot-ul în partea superioară a ecranului.[4]

RecepțiaModificare

Recepția posturilor pe canalele analoge se facea cu ajutorul antenelor Yagi-Uda pentru gama FIF (canalele 6-12 - frecvențele 174-230 MHz), un post TV pe fiecare canal, până în 1994. De la această dată au apărut televiziunile comerciale iar standardul a trecut la UIF (canalele 21-69 - frecvențele 606-862 MHz). Pentru recepția semnalului, antena trebuie îndreptată cu elemenții spre cel mai apropriat releu de televiziune.

Scoatere din uzModificare

Guvernul României a aprobat, în data de 10 iunie 2015, printr-o Ordonanță de Urgență, ca emisia pe cale radio terestră a serviciilor de televiziune în sistem analogic, în banda de frecvențe radio 174-230 MHz, banda VHF (very high frequency), în spațiul canalului 6-11 pe care se transmite postul TVR 1, să poată continua, temporar, până la 31 decembrie 2016.[6]

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ TVR.ro. „Istoric alb-negru și color”. Accesat în . 
  2. ^ Cristescu, George D. (). Problema televiziunei. Tipografia I.N.Copuzeanu, București. 
  3. ^ Cristescu, George D. (). Memoriu de titluri și lucrări. Tipografia „Cuvântul Românesc”, București. 
  4. ^ a b c d Paradiso-design.net. „Videostandards”. Accesat în . 
  5. ^ EVZ.ro. „Prima transmisie color din România, fără știrea Ceaușeștilor”. Accesat în . 
  6. ^ Radiocom. „Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. (RADIOCOM) și televiziunea digitală terestră”. Accesat în .