9P/Tempel
9P/Tempel | |
Nucleul cometei văzut de pe Deep Impact | |
Tip | Jupiter-family comet[*][1] |
---|---|
Descoperire | |
Descoperită de | Wilhelm Tempel |
Data descoperirii | 3 aprilie 1867 |
Alte denumiri | 9P/1867 G1; 1867 II; 9P/1873 G1; 1873 I; 1873a 1879 III; 1879b 9P/1967 L1; 1966 VII 9P/1972 A1; 1972 V; 1972a 1978 II; 1977i 1983 XI; 1982j 1989 I; 1987e1 1994 XIX; 1993c Tempel 1 |
Caracteristici ale orbitei | |
Epoca | 6 martie 2006 |
Afeliu | 4,7500943535653 UAi[2] |
Periheliu | 1,5425282849618 UAi[2] |
Argumentul periastrului | 179,19408730489 de grade sexagesimalei[2] |
Axa semi-majoră | 3,122 ua |
Excentricitate | 0,50973437513397[2] |
Perioada orbitală | 5,515 ani |
Înclinație | 10,473308129304 grade sexagesimalei[2] |
Ultimul periheliu | 2 august 2016 |
Următorul periheliu | 2022 |
Modifică text |
9P/Tempel (sau Tempel 1) este o cometă periodică descoperită de astronomul Ernst Wilhelm Tempel la 3 aprilie 1867, care lucra la Observatorul din Marsilia, în Franța
Descriere
modificareCometa Tempel 1 are un diametru de circa 6,5 km.
Este cea de-a noua cometă periodică recunoscută oficial, de unde are prefixul „9P”. Are o orbită mergând de la cea a lui Jupiter la cea dintre Marte și Pământ. Perioada de rotație în jurul axei sale este de 41 de ore, iar perioada de revoluție (de rotație în jurul Soarelui) este de 5,5 ani. Această perioadă a fost mai lungă, în trecut (5,68 ani), însă orbita prea apropiată de cea a lui Jupiter a scurtat-o. Orbita sa este cam în planul eclipticii, ceea ce o face ușor accesibilă.
Magnitudinea absolută a cometei este de 8,45.
Deep Impact
modificareAceastă cometă a fost studiată în profunzime de către sonda spațială americană Deep Impact, care a trimis un impactor care a intrat în coliziune cu cometa la o viteză de 36.700 km/h, pentru a-i determina compoziția internă. Impactul a avut loc la 4 iulie 2005 la ora 5 și 52 de minute UTC, ziua Sărbătorii Naționale a Statelor Unite ale Americii.
Potrivit instrumentului OSIRIS de pe sonda Rosetta, oamenii de știință ai CNRS din Franța și de la Observatorul Astronomic din Marsilia-Provence au determinat că diametrul craterului este de vreo 200 de metri, iar adâncimea de 30-50 de metri. Peste 5.000 de tone de praf, 5.000 de tone de gheață de apă, 15 tone de gheață de acid cianhidric au fost ejectate. Aceste rezultate conduc la ideea că Tempel 1 este mai densă decât se credea.
Datorită diferențelor mari dintre talia cometei și cea a impactorului, coliziunea nu a deviat orbita cometei.
În timpul coliziunii cu impactorul, un flash orbitor a apărut și fotografiat de sonda Deep Impact. Acest flash neprevăzut este datorat, potrivit astrofizicienilor, faptului că Tempel 1 este acoperit cu un strat de praf slab legat de cometă (din cauza slabei gravități).
Mai multe articole care făceau bilanțul rezultatelor impactului cu Tempel 1 au fost publicate în ediția din 9 septembrie a revistei Science, iar în revista Nature din 13 octombrie au fost publicate articole care făceau bilanțul rezultatelor obținute de sonda Roseta.
-
Apropierea de cometă
-
Impact
NExT
modificareCalitatea imaginilor craterului format după coliziune nefiind satisfăcătoare, NASA a decis, la 3 iulie 2007, să trimită misiunea NexT (New Exploration of Tempel 1), care a intrat în cadrul extinderii misiunii sondei Stardust.
Sonda Stardust a efectuat survolul cometei la 15 februarie 2011, spre orele 5 UTC, la o altitudine ceva mai mică de 151 km, care fusese vizată anterior.
A fost prima dată când o cometă a fost vizitată de două ori și o șansă unică de a putea observa craterul creat de către Deep Impact și să constate modificările provocate de ultima trecere a cometei la periheliu.
Sonda a trecut în modul croazieră și a transferat 72 de fotografii luate în cursul întâlnirii[3].
Note
modificareLegături externe
modificare- en Deep Impact: Comet Chaser
- en NASA - Deep Impact
- en Space.com - Deep Impact
- en NASA - Stardust-NExT Arhivat în , la Wayback Machine.*
- en Tempel 1 natural/contrast-enhanced
- en Four views of Tempel 1
- es Vídeo en español misión Deep Impact Arhivat în , la Wayback Machine. Visualizar el vídeo nº 15: Misión de la NASA Deep Impact, realizado con el programa Celestia
- es Cartelera astronómica: Algo más sobre los raros astros cabelludos, informaciones y extraordinarias fotos de los cometas 9P/Tempel 1 y 103P/Hartley 2
- fr Deep Impact: rencontre avec la comète 9P/Tempel-1, sur le site FlashEspace.com