Tensiune electrică

Tensiunea electrică între două puncte ale unui circuit electric este diferența de potențial între cele două puncte și este proporțională cu energia necesară deplasării de la un punct la celălalt a unei sarcini electrice.

Aparat de măsură setat să măsoare tensiuni electrice.

Simbolul internațional care avertizează asupra existenței unei tensiuni electrice periculoase.

DefinițieModificare

Tensiunea electrică (sau voltajul) reprezintă mărimea fizică scalară egală cu raportul dintre lucrul total efectuat de câmpul electric pentru a transporta sarcina electrică pe întregul circuit și mărimea sarcinii electrice.

$U={\frac {L}{Q}}$ ;

unde:

U - tensiune electromotoare;
L - lucrul forței electrice;
Q - sarcina electrică.

Sau într-un circuit, tensiunea se mai poate afla și după formula:

U=I×R

U - Tensiune
I - Intensitatea curentului electric
R - Rezistenta

Unități de măsurăModificare

Unitatea de măsură a tensiunii electrice în SI este voltul.

Analogie hidraulicăModificare

Această analogie e utilă unei mai bune înțelegeri intuitive a conceptului. Într-un sistem hidraulic, energia cinetică necesară pentru mișcarea apei este egal cu presiunea dinamică înmulțită cu volumul apei deplasate.

În mod similar, într-un circuit electric, energia electrică necesară pentru a deplasa electronii este egal cu presiunea electrică înmulțită cu cantitatea de electricitate corespunzătoare numărului de electroni deplasați. Tensiunea electrică (sau presiunea electronilor) se măsoară în unități de volt.

Variatii ale tensiunii de alimentareModificare

Cantitatea de referință când se analizează schimbarea de tensiune a barei de alimentare a utilizatorului este tensiunea de alimentare declarată Uc, care este de obicei egală cu tensiunea nominală Un a rețelei (tensiune nominală). În cazul unui acord între furnizorul de energie și utilizator, acesta poate fi, de asemenea, diferit. Tensiunea nominală Un este o cantitate la care se face referire pentru a indica sau identifica sistemul și anumite caracteristici de funcționare ale sistemului. Atunci când selectați tensiunea specificată în contract, trebuie luate în considerare condițiile specifice de funcționare ale componentei, echipamentului sau echipamentului, ținând cont de tensiunea nominală Ur (tensiunea nominală) a echipamentului, care este de obicei stabilită de producător.

În condiții normale de funcționare, modificarea tensiunii depinde de modificările de încărcare ale sistemului de distribuție a puterii. În general, variația de tensiune acceptabilă (tabelul 1.4)^[care?] variază în funcție de nivelul de tensiune de rețea: tensiune joasă (tensiune nominală mai mică de 1 kV); tensiune medie (tensiune nominală între 1 kV și 35 kV); înaltă tensiune ( Tensiunea nominală este mai mare sau egală cu 110 kV).

Supratensiunile sunt, de regulă, abordate mai ales în legătură cu probleme de alegere și coordonare a izolației, având drept scop reducerea deteriorărilor determinate de solicitările izolației echipamentelor electrice și deci creșterea siguranței în funcționare a instalațiilor. Se consideră ca supratensiuni toate cazurile în care tensiunea pe bare depășește cu mai mult de 10% tensiunea nominală.^{[necesită citare]}

BibliografieModificare

Valeriu Novacu, Electrodinamica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1966

Lectură suplimentarăModificare

Igor Tamm, Bazele teoriei electricității, Editura Tehnică, 1952,
Mircea Oncescu, Mărimi și unități în fizică, vol. I, Editura Tehnică, București, 1955
***, Dicționar de fizică, Editura Enciclopedică Română, 1972
Vasile Tutovan, Electricitate și magnetism, vol. I, Editura Tehnică, 1984