Terorismul islamist (numit și terorism islamic) reprezintă atentate teroriste, precum și alte acțiuni în materie de terorism, comise de mișcări care pretind a fi islamiste. Acesta este baza concretă a grupurilor salafist-jihadiste ca al-Qaida și Daesh și, grupuri șiite ca Hezbollah, grupuri afiliate Frăției Musulmane ca Hamas, sau grupuri de talibani, care sunt în aceeași măsură considerate teroriste.

Scopul terorismului islamic este promovarea unei viziuni religioase și radicale asupra lumii, iar organizațiile care îl practică îl văd ca pe o poruncă divină[1]. Cu toate că în definiția sa religioasă, jihadul nu este legat în mod specific de politică sau violență, la începutul secolului al XXI a devenit imediat asociat cu violența politică exerciată în numele său[2] · [3], unul dintre obiective ale sale fiind de a "constrânge [statele] să se întoarcă la legile lui Dumnezeu și la societatea profetică a islamului original [și] purificarea orânduirii politice actuale."[4]

Organizații precum Al-Qaeda se poziționează în mod clar în contextul islamic și pretind a practica jihadul[5] cu toate că acțiunile lor sunt condamnate de către autoritățile religioase musulmane.[6] · [7] Mai multe organizatii islamiste cum ar fi Hamas și Hezbollah în contextul conflictului israeliano-palestinian sau mujahidinii în contextul războiului afgano-sovietic, calificau operațiunile lor ca „rezistență împotriva forțelor de ocupație”.

Atentatele din 11 septembrie 2001 comise de al-Qaida și care au ucis 3000 de persoane[8] sunt evenimente emblematice ale terorismului islamist.

Referințe

modificare
  1. ^ engleză {{{1}}}Extrait Arhivat în , la Wayback Machine. de sa contribution au livre D. Weisburd et al., To Protect and To Serve: Policy in an Age of Terrorism, Springer Science, 2009.
  2. ^ Djihad au Nigeria, massacres en silence, éditorial sur lemonde.fr, daté du 14 janvier 2015.
  3. ^ Entretien de Format:Mme Anne-Clémentine Larroque, maître de conférences en Questions internationales à Sciences Po., daté du 8 août 2014.
  4. ^ Misère et djihad au Maroc, sur monde-diplomatique.fr, article publié en novembre 2004.
  5. ^ Gilles Kepel, Jihad expansion et déclin de l'islamisme, Gallimard, 2000, page 13
  6. ^ Cheikh Muhammad ibn Hussayn, Que disent les savants de l'islam sur le Terrorisme ?, éditions Anas 2004 ISBN 9960-36-560-3. 128 pages.
  7. ^ CAIR's, Anti-Terrorism Campaigns. Muslim Religious Council Issues Fatwa Against Terrorism. The Fiqh Council of North America wishes to reaffirm Islam's absolute condemnation of terrorism and religious extremism. (20 octombrie 2010) ;
    engleză {{{1}}} Shaykh ul Islam, Muhammad Tâhir al Qadri, Fatwa on suicide bombing and terrorism Traduction vers l'anglais par le Shaykh Abdul Aziz Dabbagh édition : Minhaj Publications 2010. 600 pages. ISBN 978-0-9551888-4-8. (Printed by Biddles, Royaume-Uni) - Eminent Pakistani cleric issues fatwa against terrorism Arhivat în , la Wayback Machine. ;
    Grand Sheikh condemns suicide bombings, source : BBC News, Tuesday, 4 December, 2001, 03:08 GMT.
  8. ^ , For 9/11 families, finishing job in Afghanistan is personal, CNN.com

Bibliografie

modificare
  • Amir, Taheri (1987). Holy Terror: Inside the World of Islamic Terrorism (Teroare sfântă: În interiorul Lumii Terorismului Islamic). Adler & Adler. ISBN 0-917561-45-7.
  • Atran, Scott (2010). Talking to the Enemy (De vorbă cu inamicul. Ecco Press / HarperCollins, USA; Allen Lane / Penguin, UK. ISBN 978-0-06-134490-9.
  • Hirsi Ali, Ayaan (2007). Infidel (Necredincios). Free Press. ISBN 0-7432-9503-X.
  • Bostom, Andrew (2005). The Legacy of Jihad (Moștenirea Jihadului). Prometheus Books. ISBN 1-59102-307-6.
  • Dennis, Anthony J. (1996). The Rise of the Islamic Empire and the Threat to the West (Ascensiunea Imperiului Islamic și Amenințare pentru Occident). Wyndham Hall Press, Ohio, USA. ISBN 1-55605-268-5.