Deschide meniul principal
Fișier:Flag of Hezbollah.svg
Steagul și emblema organizatiei Hezbollah cu sloganul „Numai Obștea lui Allah este învingătoare" (citat din Coran).

Hezbollah (arabă: حزب الله‎ ḥizbu-'llāh(i), în traducere „Partidul lui Dumnezeu”) a apărut în timpul Războiul din Liban din 1982 ca o organizație paramilitară șiită cu circa 15,000 de combatanți, dependentă de Iran, organizată, înarmată și antrenată de ofițeri ai Gărzilor Revoluționare Iraniene. Hezbollah reprezintă o forță importantă în politica libaneză, deținând școli, spitale și oferind anumite servicii sociale și este privită adesea ca o mișcare de rezistență legitimă de o parte a lumii arabe și musulmane și ca o organizație teroristă de Statele Unite ale Americii, Israel, Canada și Olanda. Marea Britanie a introdus aripa militară a organizației pe lista organizațiilor teroriste, iar Australia consideră o parte a structurii sale militare, Organizația de Securitate Externă, ca fiind o organizație teroristă. Începând cu anul 2011 Hezbollah s-a implicat în războiul civil din Siria ca parte din forțele care apără regimul președintelui sirian Bashar al-Assad de revolta forțelor de opoziție laice și islamiste sunite. În decembrie 2015 președintele Statele Unite, Barack Obama , a semnat Legea împiedicării finanțării internaționale a „Hezbollah”, care definește Hezbollah ca organizație teroristă care se ocupă și cu traficul de stupefiante și cu spălarea de bani, și urmează să impună sancțiuni nu numai asupra instituțiilor legate de această mișcare ci și asupra instituțiilor financiare și comerciale care fac afaceri cu ea.[1]

IstorieModificare

AparițieModificare

 
Regiunile principale controlate de Hezbollah în Liban - sudul Libanului și zona Nabatiye, regiunea Beqaa în nord-est și un sector la Beirut și în vecinătatea lui

Programa Hezbollah din 1985 cuprindea trei obiective principale ale organizației: „încetarea oricărei entități colonialiste israeliene în Liban”, aducerea în fața justiției a Falangiștilor „pentru crimele comise” și instaurarea unui regim islamic în Liban. Ca principalul cap de pod al tendințelor expansioniste iraniene la Marea Mediterană Hezbollah nu mai menționează atât de des intențiile sale de instaurare a unui regim islamic și a încheiat alianțe trecând peste interesele religioase. Liderii Hezbollah au declarat de asemenea în numeroase rânduri că scopul lor este distrugerea statului israelian vecin, pe care-l definesc ca o „entitate sionistă invadatoare”, construită pe pământuri furate de la arabi, proprietarii lor de drept. Steagul organizatiei are culoarea galbenă și înfățișează un glob pământesc, o pușcă si un citat din Coran, sloganul Gărzilor Revoluționare Iraniene: „Numai Obștea lui Allah este învingătoare".

PrezentModificare

 
Poster al Hezbollah din timpul Rǎzboiului libanez din 2006

Hezbollah, care a pornit doar ca o mică miliție, a devenit o organizație reprezentată în parlamentul libanez, deține un post de radio și o televiziune prin satelit, și desfășoară numeroase programe de ajutor social. Hezbollah se bucură de un sprijin larg din partea populației șiite, dar și din partea unor membri ai celorlalte confesiuni libaneze (sunniți, creștini, druzi), în special ca urmare a războiului din 2006 și este capabilă să mobilizeze demonstrații de sute de mii de oameni. Hezbollah, alături de alte grupări a declanșat proteste politice între 2006-2008, în opoziție cu guvernarea Primului Ministru Fouad Siniora. Disputele care au urmat, legate de păstrarea de către organizație a rețelei sale de comunicații au condus la confruntări sângeroase între membrii organizației și cei ai coaliției de guvernare. Hezbollah a reușit să preia controlul asupra unor cartiere din Beirutul de Vest, deținute înainte de milițiile Mișcării Viitorul, loiale lui Fouad Siniora. Ulterior acele zone au fost predate de luptătorii Hezbollah armatei libaneze. În cele din urmă, ca urmare a Înțelegerii de la Doha, Hezbollah a primit putere de veto în Parlamentul libanez. În plus, a fost format Guvernul de Uniune Națională, în care organizația deține un minister și controlează 11 dintre cele 30 de locuri.

Susținere internaționalǎModificare

Hezbollah primește susținere financiară de la Iran, Siria și din donații de la șiiți libanezi sau din restul lumii. Forța sa militară a crescut de asemenea foarte mult în ultimii ani. În ciuda unei declarații a ONU din iunie 2008, care certifica retragerea israeliană din toate teritoriile libaneze, în august 2008, cabinetul libanez a aprobat în unanimitate o declarație politică care asigură existența Hezbollah, ca o organizație armată și care garantează dreptul său la "eliberarea sau recuperarea teritoriilor ocupate". Din 1992, organizația este condusă de Secretarul General Hassan Nasrallah.

SumarModificare

Lider: Hassan Nasrallah

Fondată: 1982 - 1985 (oficial)

Religia: Islamică-șiită

Ideologia politică: Islamism șiit militant pro iranian

Naționalitatea: Libaneză

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ Tzvi Barel,Haaretz 2016

Legături externeModificare