Textul nonliterar este rezultatul observării realității și al transformării acesteia în informații, având scop informativ.

Are următoarele trăsături:[1]

  • are un caracter nonficțional - este bazat pe aspecte adevărate, controlabile ale realității cotidiene;
  • are drept scop informarea cititorului, dar și transmiterea unor convingeri, încercarea de a-l determina pe acesta să facă/să creadă un anumit lucru;
  • în general, este lipsit de expresivitate pentru a fi înțeles de publicul larg, dar unele specii, cum ar fi reclamele, mizează pe jocuri de cuvinte, figuri de stil, cuvinte polisemantice etc.;
  • este folosit aspectul corect, îngrijit al limbii;
  • obiectivitate, claritate, accesibilitate relativă, în funcție de domeniu;
  • sunt prezente uneori clișee de limbaj (formule folosite în diverse acte oficiale, scrisori etc.)
  • în textele științifice sunt prezenți termeni specifici unui anumit domeniu de cercetare;
  • se referă la persoane reale, din punct de vedere individual, comunitar, etnic, național etc.;
  • prezintă o mare varietate de forme: texte de lege, rețete, prospecte de medicamente, instrucțiuni de montare/utilizare a aparatelor, ghiduri turistice, reclame, articole de ziare sau revistă, știri, interviuri, anunțuri de mică publicitate, lucrări științifice, enunturi ale problemelor de informatica
  • accentuează și descrie caracteristici reale ale obiectului/ființei descrise (în cazul textului științific)

Referințe

modificare
  1. ^ Evaluare națională limba și literatură română. Paralela 45. . p. 38.