Wikipedia:Legături interlingve

Articolele din Wikipedia în limba română pot conține trimiteri la articolele corespondente (pe același subiect) din Wikipediile în alte limbi. Aceste trimiteri se generează automat, prin adăugarea legăturii către respectivul articol în indexul menținut la proiectul Wikidata. De exemplu, legăturile pentru articolul București sunt menținute la itemul d:Q19660 de la Wikidata. În interfața implicită a paginii ele se găsesc în dreapta, sub titlul „N limbi” (unde N este numărul total al limbilor).

Anterior, aceste trimiteri se realizau prin ceea ce numim legături interlingve care erau plasate în subsolul codului wiki al paginilor. În același exemplu, legăturile interwiki pentru același articol București ar putea fi plasate astfel:

Legăturile interlingve se pot aplica și la celelalte proiecte Wikimedia: Wikisursă, Wikționar, Wikimanuale și Wikicitat. Când sunt introduse la Commons, ele trimit spre diversele proiecte din Wikipedia.

Legăturile interlingve fac parte din categoria mai largă a legăturilor interwiki, care conectează diferite proiecte wiki.

Cum se introduc

modificare

Există mai multe moduri de a introduce legăturile interlingve. Dintre acestea, descriem în continuare cele două proceduri recomandate. Pornim de la ipoteza că ați scris sau ați dezvoltat un articol la Wikipedia în limba română și că doriți să îl legați de articolele echivalente în alte limbi.

Prima variantă implica următorii pași:

  1. Căutați într-unul din celelalte proiecte Wikipedia articolul care discută același subiect. Cele mai multe șanse le aveți la Wikipedia în limba engleză, cu excepția posibilă a unor subiecte relativ puțin cunoscute care țin de alte culturi decât cea euro-atlantică (de exemplu, cea arabă, cea sud-americană sau cea orientală). Pe coloana din stânga, la legăturile interlingve, există în partea de jos o legătură care se traduce prin „Modifică legăturile” (la Wikipedia în engleză este „Edit links”);
  2. Faceți click pe acea legătură, care vă va duce într-o pagină de la Wikidata în care sunt indexate toate legăturile articolului; SAU săriți pasul (1) și căutați direct în Wikidata itemul corespunzător.
  3. În acea pagină, în dreapta sus, folosiți uneltele existente pentru a adăuga un nou rând în listă. În stânga casetei care apare, scrieți „ro” (pentru a arăta că intrarea aparține Wikipediei în română), iar în cea din dreapta — titlul articolului de la Wikipedia în română. Faceți click pe „Save” în dreapta rândului respectiv.

O a doua variantă ar fi:

  1. Găsiți titlul unui articol echivalent în altă limbă ca la primul pas de mai sus.
  2. În pagina articolului în română, faceți click pe linkul „Adaugă legături” aflat în subsolul coloanei din stânga, unde se plasează legăturile interlingve.
  3. În centrul paginii se va deschide un formular în care trebuie completat codul wikiului către care se face trimiterea (de exemplu, enwiki pentru Wikipedia în engleză; este suficientă introducerea codului de limbă și funcția de autocomplete va furniza variantele uzuale) și titlul paginii către care se trimite.
  4. Faceți click pe butonul „Confirmare”. Dacă există un item la Wikidata asociat titlului pe care l-ați furnizat, vi se vor prezenta toate legăturile asociate acelui item pentru confirmare.

Alternativ, legături interlingve care le suprascriu pe cele existente la Wikidata se pot adăuga introducând un text cum ar fi: [[en:Bucharest]] la sfârșitul articolului în română. Codul en reprezintă limba engleză; pentru o altă limbă înlocuiți-l cu codul corespunzător, pe care îl găsiți la începutul adresei URL a paginii respective. Această variantă este însă nerecomandată, legăturile fiind acum (începând cu 6 martie 2013) întreținute la proiectul central Wikidata.

Detalii suplimentare

modificare

Trimitere spre articolele în alte limbi. Pentru a face o simplă trimitere spre un articol oarecare (indiferent de subiect) de la Wikipedia în altă limbă folosiți sintaxa [[:en:Bucharest]] (cu două puncte înainte de en), pentru ca legătura să fie interpretată și afișată corect.

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare

  Materiale media legate de Legături interlingve la Wikimedia Commons