Oglinda (film din 1975)

film din 1975 regizat de Andrei Tarkovsky
(Redirecționat de la The Mirror (1975 film))
Oglinda
Titlu originalЗеркало
RegizorAndrei Tarkovski
MuzicaEduard Artemiev și J.S. Bach
DistribuțieMargarita Terehova
Ignat Danilțev
Locul acțiuniiUniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Modificați la Wikidata
Prezență online

Oglinda - film de Andrei Tarkovski

Detalii tehnice

modificare
  • Durata: 106 min.
  • Perioada producerii: 1973-1974.
  • Anul difuzării: 1974. C
  • Color cu secvențe (de actualități) în alb-negru (sepia).
  • Scenariul: Aleksandr Mișarin și Andrei Tarkovski.
  • Imaginea: Gheorghi Rerberg.
  • Director artistic: Nikolai Dvigubski.
  • Decorurile: A. Merkulov.
  • Muzica: Eduard Artemiev și J.S. Bach (Patimile după Ioan), G.B. Pergolesi, Henry Purcell.
  • Asistenți de regie: Larisa Tarkovskaia, V. Harcenko, M. Ciugunova.
  • Poezii de Arseni Tarkovski în lectura autorului.
  • Montajul: Ludmila Feighinova.
  • Cu: Margarita Terehova (mama lui Aleksei, respectiv Natalia, soția lui Aleksei), Filip Iankovski (Ignat la 5 ani), Ignat Danilțev (Aleksei copil, respectiv Ignat la 12 ani), Oleg Iankovski (tatăl), Anatoli Solonițîn (trecătorul), Nikolai Grinko (bărbatul de la tipografie), Maria Vișniakova (mama lui Aleksei), Inokenti Smoktunovski (vocea lui Aleksei, naratorul), E. del Bosque, L. Correcher, A. Gutierres, D. Garcia, T. Palmes, Teresa del Bosque, Tamara del Bosque.
  • Producător: Mosfilm.

Sinopsis

modificare

”Prologul filmului este o secvență de documentar științific despre vindecarea prin hipnoză a unui tânăr suferind de logopatie. Iminența unui prelungit repaus la pat, cauzat de boală, deșteaptă în personajul principal (Aleksei) - prezent în film doar prin voce - revărsarea unui flux de amintiri, centrate în jurul casei, al mamei și al actualei sale familii și rezemat pe câteva momente-pilon: frageda copilărie, pubertatea, momente ale vieții adulte. Amintirile și momentele temporale intră în dialog, sugerând relativitatea prezentului și importanța clipei, a memoriei și a istoriei, ecoul lor în eternitate” (Elena Dulgheru, ”Tarkovski. Filmul ca rugăciune”, Arca Învierii, 2001, pag. 252).