Theodore Roosevelt

al 26-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

Theodore Roosevelt, Jr. (n. , New York City, New York, SUA – d. , Sagamore Hill⁠(d), New York, SUA), cunoscut de asemenea ca T.R. sau Teddy (publicului larg, dar niciodată celor apropiați sau familiei), a fost cel de-al douăzeci și șaselea președinte al Statelor Unite ale Americii servind două mandate între anii 1901 și 1909. A fost cel de-al 25-lea vicepreședinte al Statelor Unite înainte de a deveni președinte în urma asasinării președintelui William McKinley. Prin depunerea jurământului de președinte la 42 de ani, Theodore Roosevelt a devenit (și a rămas până în ziua de azi) cel mai tânăr președinte din istoria Statelor Unite. În cadrul Partidului Republican a fost un reformator, căutând să promoveze ideile conservatoare ale partidului în secolul al 20-lea. Mai târziu s-a distanțat de prietenul și succesorul său desemnat, William Howard Taft, și a candidat în alegerile prezidențiale din 1912⁠(d) ca și candidat al unui al treilea partid, Partidul Progresiv⁠(d), fiind liderul acestuia. Theodore Roosevelt a servit multiple roluri politice și non-politice în societatea americană a începutul secolului al 20-lea fiind guvernator al statului New York, istoric, naturalist, explorator, autor, soldat. T.R. este de asemenea faimos prin tipul de personalitate pe care l-a adus în prim-planul societății americane, pentru energia, interesele și realizările sale pe planuri multiple, genul său de masculinitate și aparența sa de "cowboy" școlit.

Medalia Premiului Nobel
Medalia Premiului Nobel
Theodore Roosevelt
Date personale
Nume la naștereTheodore Roosevelt Jr. Modificați la Wikidata
PoreclăTeddy Modificați la Wikidata
Născut27 octombrie 1858
New York City, New York
Decedat6 ianuarie 1919
Oyster Bay⁠(d), New York
ÎnmormântatCimitirul Memorial pentru tineri[*][2][3] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[4] (tromboembolism pulmonar) Modificați la Wikidata
PărințiTheodore Roosevelt Sr.[*][5][1]
Martha Bulloch Roosevelt[*][4][5] Modificați la Wikidata
Frați și suroriElliott Bulloch Roosevelt[*][[Elliott Bulloch Roosevelt (father of Eleanor Roosevelt and brother of Theodore Roosevelt)|​]][5][6]
Bamie Roosevelt[*][5][6]
Corinne Roosevelt Robinson[*][5][6] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuprima - Alice Hathaway Lee Roosevelt⁠(d); a doua - Edith Carow Roosevelt
Număr de copii6[7] Modificați la Wikidata
CopiiAlice Lee Roosevelt[*][[Alice Lee Roosevelt (American writer and socialite (1884–1980))|​]][7][5]
Theodore Roosevelt Jr.[*][[Theodore Roosevelt Jr. (US Army Medal of Honor recipient (1886–1944))|​]][7][5]
Kermit Roosevelt[*][[Kermit Roosevelt (United States Army officer (1889–1943))|​]][7][5]
Ethel Roosevelt Derby[*][[Ethel Roosevelt Derby (daughter of Theodore Roosevelt (1891–1977))|​]][7][5]
Archibald Roosevelt[*][[Archibald Roosevelt (United States Army officer)|​]][7][5]
Quentin Roosevelt[*][[Quentin Roosevelt (son of Theodore Roosevelt (1897–1918))|​]][7][5] Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Reformată
anglicanism[*]
Biserica Episcopală din Statele Unite Modificați la Wikidata
Ocupațieexplorator
istoric
eseist
scriitor
politician
autobiograf[*]
rancher[*][[rancher (person who raises livestock on a ranch)|​]]
naturalist
om de stat
conservationist[*][[conservationist (person who seeks to protect natural resources including animal and plant species as well as their habitat for the future)|​]]
ornitolog[*]
diarist[*] Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiNew York
Washington, D.C. Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba engleză[8][9]
limba franceză
limba germană
limba italiană Modificați la Wikidata
al 26-lea Președinte al Statelor Unite
În funcție
14 septembrie 1901 – 3 martie 1909
VicepreședinteCharles W. Fairbanks
Precedat deWilliam McKinley
Succedat deWilliam Howard Taft

PremiiPremiul Nobel pentru Pace ()
Medal of Honor ()
David Livingstone Centenary Medal[*][[David Livingstone Centenary Medal |​]] ()
doctorado honoris causa por la Universidad Nacional Autónoma de México[*][[doctorado honoris causa por la Universidad Nacional Autónoma de México (award)|​]] ()
Ehrendoktor der Humboldt-Universität zu Berlin[*][[Ehrendoktor der Humboldt-Universität zu Berlin |​]]
Honorary doctorate from the University of Cairo[*][[Honorary doctorate from the University of Cairo (honorary degree)|​]]
Partid politicPartidul Republican⁠(d)
Alma materHarvard College[*][[Harvard College (undergraduate college of Harvard University in Cambridge, Massachusetts)|​]][1]
Universitatea Columbia
Facultatea de Drept Columbia[*]
Friends Seminary[*][[Friends Seminary (school in Manhattan)|​]]
Semnătură

În calitatea sa de secretar adjunct al Marinei SUA, a militat și s-a pregătit (din toate punctele de vedere) pentru un război cu Spania în 1898. A organizat și a ajutat la comanda Întâiului Regiment Voluntar de Cavalerie⁠(d) (conform originalului, 1-st U.S. Volunteer Cavalry Regiment), așa numiților the Rough Riders⁠(d), în timpul războiului americano-spaniol. Reîntors la New York ca un erou de război, a fost ales ca guvernator al statului New York în același an 1898. Roosevelt a fost de profesie istoric, avocat, naturalist și explorator al bazinului Amazonului⁠(d); cele 35 de cărți pe care le-a scris[10] includ teme cum sunt viața în aer liber, istorie naturală, frontiera Americii, istorie politică, istorie navală și o autobiografie.

Deja ca politician de opoziție, el a sprijinit eforturile lui Masaryk de a crea o Cehoslovacie independentă. În august 1918, când a distribuit premiul Nobel pentru Pace în bani, a trimis Rusiei o sumă simbolică de 1.000 de dolari legionarilor cehoslovaci, iar în cadrul unei ceremonii la New York, el a spus: "Cehoslovacii eroici trebuie să formeze o comunitate independentă."[11]

Referințe

modificare
  1. ^ a b https://millercenter.org/president/roosevelt/life-before-the-presidency, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ http://trgravesite.org/cemetery.html, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ https://www.findagrave.com/memorial/898/theodore-roosevelt, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ a b https://www.biography.com/us-president/theodore-roosevelt, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ a b c d e f g h i j k Kindred Britain 
  6. ^ a b c https://www.nps.gov/thro/learn/historyculture/theodore-roosevelt-timeline.htm, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ a b c d e f g Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  8. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  10. ^ Vedeți lista completă la
  11. ^ (cs) PRECLÍK, Vratislav. Masaryk a legie (Masaryk and legions), váz. kniha, 219 pages., first issue Paris Karviná, Žižkova 2379 (734 01 Karviná CZ) ve spolupráci s Masarykovým demokratickým hnutím (in association of Masaryk Democratic Movement, Prague), 2019, (ISBN 978-80-87173-47-3), pp. 102, 177

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare