Wikipedia

Titu-Marius Băjenescu

inginer român
Titu-Marius Băjenescu

Prof. DHC Titu-Marius Băjenescu
octombrie 2017
Date personale
Născut2 aprilie 1933
Câmpina, Prahova
PărințiIoan T. Băjenescu
Lelia Constanța Băjenescu Modificați la Wikidata
Căsătorit cuing. Andrea Bogdan
CopiiChristine-Susanne Durand
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieinventator Modificați la Wikidata
Activitate
RezidențăElveția
Domeniuinginerie electronică
Alma MaterColegiul Național Carol I din Craiova
Universitatea Politehnica din București  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Titu-Marius Băjenescu (n. 2 aprilie 1933, Câmpina, Prahova), este un inginer electronist român[1] naturalizat în Elveția, Doctor Honoris Causa al Academiei Tehnice Militare din București și al Universității Tehnice a Republicii Moldova (Chișinău). Este specializat în fiabilitatea sistemelor electronice complexe și a componentelor micro- și nano-electronice. Este Laureat al premiului "Tudor Tănăsescu" al Academiei Române.

Biografie modificare

Tatăl, Ioan T. Băjenescu (n. 17.09.1899, Redea, județul Romanați ― d. 17.11.1987, Craiova, județul Dolj), a fost colonel de transmisiuni în armata regală, comandantul Regimentului de Transmisiuni de la Cluj. A emis mai întâi cu indicativul CV5BI, apoi YR5BI. În martie 1926, împreună cu dr. Alexandru Savopol a întemeiat primul radioclub din România, la Craiova[2]. Împreună au construit prima stație de emisie-recepție pe unde scurte din România și au realizat (1926) prima emisiune de radioamatori pe unde scurte din România. Tot împreună cu dr. Alexandru Savopol, la 26 septembrie 1926, sublocotenentul Ioan T. Băjenescu a realizat prima emisiune de radiodifuziune din România, destinată publicului larg; emisiunea a fost auzită în toată Oltenia și au apărut numeroase ecouri în presa din mai toate orașele Olteniei.[3][4][5][6][7][8][9]

Mama, Lelia Constanța (d. 1980), născută Petrescu, a fost prima femeie radioamator din România, folosind indicativul soțului YL CV5BI. Stăpânind bine franceza și germana, a reușit să stabilească zeci de mii de legături radiofonice în fonie, pe toate meridianele. Din păcate, din QSL-urile adunate de-a lungul anilor ca dovadă a acestor legături radiofonice, n-a mai rămas aproape nimic, întrucât, imediat după instaurarea regimului comunist, mai toate au fost arse, ele constituind dovada ”legăturilor cu dușmanii din exterior ai țării”.

 
Prof. DHC Titu-Marius Băjenescu și soția sa, Andrea (nepoata acad. Petru Bogdan), la Chișinău, la decernarea titlului (2010)

Soția, Andrea, născută Bogdan, nepoata prof. dr. academician Petru Bogdan de la Universitatea din Iași, fondatorul chimiei fizice în România, este inginer electronist. A construit primul cabinet de fonetică de la Universitatea din București. După emigrarea în Elveția, a lucrat timp de patru ani ca inginer proiectant la Brown Boveri, în departamentul de automatică.

Studii modificare

A absolvit în 1951 Colegiul „Nicolae Bălcescu” din Craiova. În paralel cu liceul, urmează cursurile Conservatorului ”Cornetti” din Craiova, clasele de vioară, compoziție, contrapunct și dirijat, având ca profesori, între alții, pe Traian Elian, Constantin Becarian, Mihail Bârcă și Ioan Alexandrescu.

S-a înscris la Institutul Politehnic București, urmând cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații, nou create, secția de Radiocomunicații[10]. Astfel, a făcut parte din prima promoție de ingineri electroniști (1951-1956). Cu puțin înainte de terminarea facultății, în paralel cu proiectul de diplomă, a proiectat și realizat acustica noii săli de concerte a filarmonicii ”Oltenia” din Craiova[11]; după inaugurarea sălii, ziarele de epocă – locale și centrale – scriau că acustica sălii de concerte era ”una din cele mai reușite din sud-estul Europei”. Deși ar fi dorit să devină inginer de sunet la Societatea Română de Radiodifuziune, barierele politice specifice acelei perioade nu i-au permis să-și realizeze visul.

Activitate profesională modificare

După absolvirea facultății, este repartizat cercetător la Institutul de Cercetări de Transmisiuni al Armatei (1956-1960). Ulterior devine cercetător la Institutul de Energetică al Academiei Române (1960-1968) unde, sub conducerea eminentului savant Vasile-Mihai Popov, membru corespondent al Academiei Române, a construit cele mai mari mașini de calcul analogic din România - MECAN I și MECAN II. A fost apoi șeful Secției Cibernetică de la Institutul pentru studierea conjuncturii economice internaționale de pe lângă Ministerul Comerțului Exterior (azi, Institutul de Economie Mondială) (1968-1969); Șeful laboratorului de electronică de la Institutul de Cercetări pentru Protecția Muncii (1969).

În 1969, în urma unei comunicări prezentate la un congres de specialitate din Germania Federală, a primit oferte de angajare din partea unor cunoscute firme occidentale (Hewlett-Packard, IBM, Deutsches Elektronen-Synchrotron, Brown Boveri, Tele Danmark ș.a.). Guvernul român a ales oferta firmei elvețiene Brown Boveri întrucât România tocmai cumpărase de la aceasta licența pentru fabricarea locomotivelor Diesel electrice.

Urmează o perioadă în care ocupă diverse funcții în mari firme occidentale:

  • 1969-1974 - inginer principal în departamentul cercetare-dezvoltare telecomunicații de la Brown Boveri & Co., Baden, Elveția;
  • 1974-1980 - inginer șef pentru problemele de fiabilitate al celei mai mari firme elvețiene de telecomunicații din acea vreme, HASLER AG, Berna;
  • 1980-1985 - șeful departamentului de telecomunicații al unei mari bănci elvețiene, cu sediul la Lausanne;
  • inginer șef al unei filiale elvețiene (Messtechnik und Optoelektronik MTC) a gigantului german MBB (Messerschmitt, [[:en:Bölkow, Blohm - München)
  • 1985-1987 - consilier pentru problemele de electronică al dr. Bölkow, la sediul firmei, în Ottobrunn;
  • 1987-1990 - șef al departamentului de cercetări al companiei elvețiene Telecolumbus;
  • 1990-1994 - consilier pentru problemele de telecomunicații, regulatory aspects și probleme financiare al președintelui Jacques Attali, fondator al Băncii Europeane de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Londra; aici a conceput proiectul overlay digital network pentru telecomunicațiile României și a semnat ca project manager – în numele BERD – pentru acordarea unui prim credit României, în valoare de 250 milioane USD, dintr-un total de 750 milioane USD. De asemenea, a acționat activ pentru dezvoltarea cercetărilor românești în domeniul fiabilității[12][13];
  • Din 1981 a fost expert și consultant internațional pentru probleme de management, telematică, telecomunicații, fiabilitate și calitate în electronică, micro- și nano-electronică.
  • [1], accesat pe 30 octombrie 2018

Încă din 1974 a fost chargé de cours, apoi profesor sau profesor invitat la universitățile din Berna, Zürich, Düsseldorf, Viena, München, Lausanne, Essen, Cluj-Napoca, București, Brașov, Iași.

Membru în societăți modificare

Distincții și decorații modificare

Pentru întreaga activitate desfășurată de-a lungul unei vieți, Academia Tehnică Militară a României i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa,[14][15][16] în cadrul unei ceremonii emoționante, unde au fost de asemenea amintite faptele de arme și meritele deosebite ale tatălui său, colonelul de transmisiuni Ioan T. Băjenescu (14 mai 2008).[17][18]. Cu această ocazie susține prezentarea[19] FIDES - o nouă metodă[20] de evaluare a fiabilității componentelor electronice care ține seama de noile tehnologii. În cadrul unui proiect tutelat de direcția generală a armamentului din Franța, la care participă și alți actori din zona militară și aerospațială, s-a adoptat o altă perspectivă privind fiabilitatea, bazată pe un ghid metodologic, un instrument de demarare și o structură de mentenanță. FIDES a fost inițiată de către DGA (Délégation générale pour l’Armement) și realizată de un consorțiu european de opt firme industriale din domeniul apărării și al aeronauticii.

Pentru activitatea desfășurată în domeniul fiabilității și telematicii, precum și pentru donația[21][22][23][24] bibliotecii sale personale, conținând mii de cărți și reviste de specialitate, în cinci limbi, în anul 2010, Universitatea Tehnică a Moldovei (Chișinău) i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa[21][25]. La această festivitate, Titu Băjenescu face o prezentare despre "Probleme și progrese în fiabilitatea micro- și nano-sistemelor electronice".

Lucrări publicate modificare

Articole modificare

A publicat peste 500 lucrări, ca autor sau co-autor, în reviste de specialitate de mare prestigiu din Occident și din România. Unele din lucrările sale sunt citate frecvent la bibliografia multor teze de masterat și/sau doctorat. A ținut numeroase prelegeri post-universitare în marile centre universitare europene și a prezentat rezultatele propriilor cercetări la congrese de specialitate.

A fost invitat la numeroase conferințe internaționale, simpozioane și întâlniri pentru a prezenta lucrări sau pentru a prezida secții ale respectivelor manifestări științifice.

În anii 1994-1995 este redactor-șef al revistei internaționale Telematik Spektrum, publicând diverse articole de specialitate.

Cărți modificare

Este autorul a 37 cărți de specialitate, publicate în patru limbi:

În decembrie 2013, Academia Română i-a decernat premiul ”Tudor Tănăsescu” pentru volumul Failure Analysis apărut la Editura John Wiley&Sons în anul 2011[26]. Este un volum original, cu caracter novator, publicat împreună cu Marius Bâzu, având un Cuvânt înainte semnat de prof. dr. André Kleyner (Global Reliability Leader at Delphi Corporation, S.U.A.) și o prefață de Craig Hillman, CEO DfR Solutions (S.U.A.).

Pasiunea muzicală modificare

Fiind un mare iubitor de muzică și un admirator al lui George Enescu, geniul muzicii românești, și-a asumat marea răspundere de a umple un gol al literaturii germane de specialitate, scriind prima monografie în limba germană a marelui nostru Enescu. Monografia ”Liebe ist eine ernste und endgültige Sache - das Leben des Tonkünstlers George Enescu Arhivat în , la Wayback Machine.” cu un cuvânt-înainte scris de Ioan Holender, directorul operei din Viena. A văzut lumina tiparului în anul 2006 la editura ”Henschel Verlag”, grație sponsorizării făcute de firma Wintershall Erdgas Handelshaus din Zug.

În același an 2006 a apărut la Paris, în editura ”Les 3 Orangers”, volumul Georges Enesco - le coeur de la musique roumaine, cu o prefață scrisă de compozitorul și pianistul Alexandru Hrisanide, profesor la departamentele de muzică ale universităților din Tilburg și Amsterdam. Cartea a apărut cu sprijinul financiar a doi admiratori francezi ai muzicii enesciene: Claire și Majdi Benchoukroun-Lombard.

O viață închinată muzicii: George Enescu a apărut în 2004 la editura ”Pont” din Budapesta, sponsorizată de firma S&T.

A publicat cronici muzicale în diferite reviste și ziare elvețiene și române.

Note modificare

  1. ^ Nini Vasilescu, Să facem cunoștință cu dl. Prof. ing. Titu-Marius Băjenescu, accesat pe 11 februarie 2017
  2. ^ YO7KAJ, History of the Radioamateur Activity in Craiova City, accesat pe 17 iulie 2018
  3. ^ Cpt. Ioan Băjenescu, Colaborarea aviației de turism cu amatorii de unde scurte, în revista Aripa olteană, accesat pe 30 octombrie 2018
  4. ^ Ioan Băjenescu, Prima Emisiune Radiofonică din Oltenia, în revista Sport și Tehnică, nr.10, 1969, accesat pe 30 octombrie 2018
  5. ^ Ioan Băjenescu, Acum patru decenii la Radioclubul din Craiova, în revista Sport și Tehnică, nr.02, 1972, accesat pe 30 octombrie 2018
  6. ^ Titu-Marius Băjenescu, Ovidiu Olaru, Scurta istorie a Radioclubului Craiova, de la înființarea sa (1926) și până la apariția legii radioemițătorilor (1936), în revista Radiocomunicații și radioamatorism, nr.12, 2006, pp.27-28, și nr.1, 2007, pp.22-23, accesat pe 30 octombrie 2018
  7. ^ Andrei Ciontu, Pagini anecdotice din viața unor savanți români, Editura Nagard, Lugoj, 2013, p.24(9), ISBN 978-606-592-135-1;
  8. ^ Ilie Mihăescu, Luare de cuvânt la Simpozionul "Dr.Alexandru Savopol" - Aniversarea a 75 de ani de la prima "Emisiune radiodifuzată din Oltenia" și înființarea primului "Club de radioamatori" din România, 27 octombrie 2001, accesat 30 octombrie 2018;
  9. ^ Descrierea activității Radioclubului Craiova în perioada 1926-1986 prezentată de col.(r) Ion Băjenescu (ex. YR5BI) în 1986 și oferită lui YO3CO - ing. Ilie Mihăescu, accesat 30 octombrie 2018;
  10. ^ Retrospectivă 2006 - 2011. Album Jubiliar al primei promoții de ingineri electroniști (1956), 19 mai 2011
  11. ^ Augustin Radu, Școala „Cornetti” la centenar, vol.I, Editura SimArt, Craiova, 2011, pp. 58-78;
  12. ^ Marius Bâzu, Patruzeci de ani de cercetare românească în domeniul fiabilității componentelor electronice, 1977-2017, în NOEMA, nr.XVI, Editura MEGA, Cluj, 2017, pp.305-314;
  13. ^ Marius Bâzu, Institutul de Cercetare pentru Componente Electronice , în Interviuri Nini Vasilescu, accesat pe 30 octombrie 2018
  14. ^ ”Un suisse d’origine roumaine a obtenu cette année, à Bucarest, le titre de docteur honoris causa”, în Revista elvețiană Credința, Anul XIV, Nr. 2(32), p.37, și în Revista asociației jurnaliștilor elvețieni Faximile, nr. 4(2008), p.4;
  15. ^ ”Prophet in eigenen Land... Grenzüberschreitend”, în Revista asociației jurnaliștilor elvețieni Faximile, nr. 4(2008), p.4;
  16. ^ ”Un Lutryen Doctor Honoris Causa”, în Ziarul elvețian Le Régional – no. 424/12-13 iunie 2008, p.5;
  17. ^ Ion Vaciu, Titu Băjenescu - Doctor Honoris Causa - Academia Tehnică Militară, Youtube, 14 mai 2008
  18. ^ Zaharia Cristian, Nul n’est prophète..., 22 mai 2008
  19. ^ Ion Vaciu, Titu Bajenescu: Ce este FIDES?, Youtube, 4 iulie 2008
  20. ^ FIDES guide 2009, Edition A - September 2010, Reliability Methodology for Electronic Systems, 2009
  21. ^ a b Noi Doctori Honoris Causa ai UTM, în Revista Universității Tehnice din Chișinău Mesager Universal, Anul XIII, Nr. 8(126), octombrie 2010, p.3
  22. ^ Donație de reviste din partea prof. ing. Titu ‐ Marius Băjenescu
  23. ^ Donație de carte tehnică (limba engleză) din partea prof. ing. Titu ‐ Marius Băjenescu
  24. ^ Donație de carte tehnică (limba franceză) din partea prof. ing. Titu ‐ Marius Băjenescu
  25. ^ Doctori Honoris Causa ai UTM, în Revista Universității Tehnice din Chișinău Mesager Universal, Anul XVII, No.8-9 (166-167), Octombrie-noiembrie 2014, p.14
  26. ^ Premiile Academiei Române pentru anul 2011, decernate în anul 2013, în Academica, Ianuarie–Februarie 2014, Anul XXIV, Nr.1-2 (279–280), p.75

Bibliografie modificare

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Titu-Marius_Băjenescu&oldid=15973148