Deschide meniul principal
Unul din simbolurile trinității

Trinitatea reprezintă reunirea a trei persoane sau a trei lucruri care constituie o unitate de sine stătătoare.

Trinitatea în CreștinismModificare

Trinitatea este întrebuințat în special ca termen teologic cardinal în doctrina creștină, dar nu este o învățătură biblică.

  • În Creștinism, Trinitatea este doctrina teologică care afirmă unitatea tainică a celor trei fețe sau ipostaze ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), prin care se întruchipează Dumnezeu, fiind sinonim cu Sfânta Treime.

Deși termenul “Trinitate” nu este menționat ca atare în Sfânta Scriptură (nici un apostol sau proroc nu a scris despre aceasta), la 28 februarie 380, împăratul Teodosiu I (347-395) a declarat „Credința trinitară” drept religie de stat. Primul conciliu de la Constantinopol a confirmat această decizie în luna mai 381. Astfel, toți cetățenii Imperiului Roman au fost obligați să accepte religia creștină.

Cum a apărut doctrina Trinității?Modificare

O enciclopedie spune: „În Noul Testament nu apare nici cuvântul Trinitate, nici vreo formulare explicită a acestei doctrine, iar Isus și continuatorii săi nu au intenționat să contrazică Shema Vechiului Testament: «Ascultă, o, Israel: Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn» (Deut. 6:4). ... Doctrina s-a dezvoltat treptat, de-a lungul câtorva secole și după multe controverse. ... Spre sfârșitul secolului al IV-lea, ... doctrina Trinității a primit în mare parte forma pe care și-a păstrat-o până în prezent“. — The New Encyclopædia Britannica (1976), Micropædia, vol. X, p. 126.

O enciclopedie catolică afirmă: „Înainte de sfârșitul secolului al IV-lea, formularea «un Dumnezeu în trei persoane» nu era clar enunțată și, cu siguranță, nici bine asimilată în viața creștinilor și în profesiunea lor de credință. Dar exact această formulare a fost prima care a purtat titlul de dogmă a Trinității. Printre Părinții apostolici nu a existat nimic care să amintească, fie chiar și pe departe, de acest mod de gândire sau de acest punct de vedere“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XIV, p. 299.

Într-o altă enciclopedie se spune: „Creștinismul a derivat din iudaism, iar iudaismul era strict unitarian [având credința că Dumnezeu este o singură persoană]. Drumul de la Ierusalim la Niceea poate fi numit cu greu un drum drept. Doctrina trinitară din secolul al IV-lea nu reflecta cu exactitate învățătura primilor creștini despre natura lui Dumnezeu; dimpotrivă, ea reprezenta o deviere de la această învățătură“. — The Encyclopedia Americana (1956), vol. XXVII, p. 294L.

„Conciliul de la Niceea s-a întrunit la 20 mai 325 [e.n.]. Constantin însuși a prezidat. El a condus în mod activ discuțiile și a propus personal . . . formula de importanță majoră care avea să exprime relația lui Cristos cu Dumnezeu în crezul adoptat de conciliu, și anume: «de aceeași substanță cu Tatăl». . . . Intimidați de împărat, episcopii, cu excepția a doi, au semnat crezul, deși mulți au făcut-o împotriva voinței lor.“ (Encyclopædia Britannica, 1970, volumul 6, pagina 386)

Conform unui dicționar, „Trinitatea platoniciană, care nu este decât o restructurare a trinităților de mai înainte, întâlnite la popoarele mai vechi, pare să fie o trinitate filozofică, rațională, o trinitate de atribute care a dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine despre care se învață în bisericile creștine. ... Această concepție despre trinitatea divină, pe care o avea filozoful grec [Platon, sec. IV î.e.n.], ... se poate regăsi în toate religiile [păgâne] antice“. — Nouveau Dictionnaire Universel (Paris, 1865–1870), editat de M. Lachâtre, vol. II, p. 1.467.

Într-o lucrare a sa, John L. McKenzie a spus: „Triada de persoane din interiorul unității de natură este definită cu termenii «persoană» și «natură», termeni filozofici grecești; ei nu apar, de fapt, în Biblie. Definițiile trinitariene au apărut ca urmare a unor lungi controverse în care acești termeni și alții, precum «esență» și «substanță», au fost aplicați greșit la Dumnezeu de unii teologi“. — Dictionary of the Bible (New York, 1965), p. 899.

Trinitatea în alte religiiModificare

Noțiunea de Trinitate există și în alte religii, uneori și sub denumirea de triadă; de exemplu:

  • În Mesopotamia, triada a fost formată din zeul lună Sin, zeul soare Samas și zeul furtunii Adad.
  • În religia asiro-babiloniană, în fruntea tuturor zeilor se afla triada formată din Anu, Enlil și Enki.

NoteModificare


Legături externeModificare